Povesti despre vin

Târgul de vin sau Târgul beţivilor

Scris la 28 noiembrie 2012 in Povesti despre vin | Niciun comentariu

….În weekend-ul trecut a fost târgul de vin, pe numele lui adevărat Good Wine. 
A scris şi Răzvan părerile lui pe acest blog, o să le scriu şi eu pe ale mele, iar la sfârşit vă rog să-mi spuneţi dacă se potrivesc cu ale voastre.
….De la intrare te întâmpină două domnişoare care îţi iau banii şi cum asta nu ar fi destul, îţi leagă repede un “atârnici” de gât. Acest “atârnici” conţine un pahar cu care, spun ele, vei degusta toate vinurile din cadrul târgului. Ce să zic, de mult nu am văzut o idee mai tâmpită, dar am hotărât ca la acest eveniment să suport toate umilinţele fără comentarii. Şi uite aşa, precum boul cu talanga de gât, o iau la picior printre standuri, de am impresia că toţi ochii sunt aţintiţi asupra mea şi toţi oamenii râd de mine pe sub mustăţi. Totuşi a fost prea mult pentru mine, aşa că revin la demnitatea de om, îl dau draq de “atârnici “şi hotărăsc să degust numai vinurile de la standurile care îţi pun un pahar la dispoziţie. Şi ce să vezi: spre plăcută mea surprindere, am putut degusta vinuri la absolut fiecare stand unde am dorit acest lucru.
Dar ce să cauţi la un asemenea târg în afara faptului de a avea o poveste picantă de împărtăşit amicilor, asumându-ţi eticheta de beţiv, milog, alcoolic sau tip extravagant cu nasul pe sus?
….Eu găsesc două motive importante pentru care este indicat să vizitezi astfel de târguri.
….În primul şi în primul rând poţi degusta foarte multe vinuri, vezi care îţi plac sau nu, fără să dai bani pe fiecare în parte. Afli preţurile şi magazinele unde le găseşti pe cele pe care ţi le doreşti şi foarte multe informaţii despre aceste vinuri direct de la producători. Apoi, ai ocazia de a degusta vinuri mari, scumpe pe care în mod normal foarte puţini dintre noi ni le putem permite.
Pentru mine, de exemplu, a fost o reală încântare să văd evoluţia vinurilor din categoria celor de colecţie de la Crama Oprişor cum ar fi: Cutia Paleologu, Fragmentarium, Passarowitz sau chiar Smerenie şi să ascult explicaţiile doamnei Luminiţa Tzakis, drăguţă ca întotdeauna. Sau aici am descoperit vinuri noi interesante cum este vinul desert “Nectar of Transylvania” de la Crama Liliac pe care sincer, dacă l-aş fi văzut pe raft nu l-aş fi cumpărat niciodată nebănuind cât este de bun. Ori, Busuioaca de Bohotin de la Casa de Vinuri Cotnari sau Chardonnay-ul de la Crama Ostrov. În fine, am aşteptat cu sufletul la gură reîntâlnirea cu excepţionalele vinuri de la Agricola Ştirbei, Domeniile Săhăteni sau Vinarte şi oamenii minunaţi din spatele acestora. Sau cu prietenul meu Alfred Binder cu care am făcut cele mai frumoase cursuri despre vin şi cu Sauvignonul Blanc 2011 de la Villa Vinea, pe care-l păstoreşte.
….În cel de al doilea rând, aici este singurul loc unde poţi afla toate poveştile din spatele vinurilor care te interesează. Şi după mine, acesta e cel mai important aspect. În ziua de azi toate vinurile, sau aproape toate sunt bune, dar le cumpărăm în special pe cele care au o poveste frumoasă în spate. Vinul fără poveste e ca PRO- TV-ul fără bestialele violuri de la ora cinci sau Gina Pistol fără “Poponeţ ”!
….În ziua de azi, în viaţa asta nedreaptă şi meschină nu contează nimic mai mult decât “povestea”! Ea zideşte lumea, ea o dărâma; ne e idol sau demon, e spiritul care ne călăuzeşte judecata.
….Cam aşa s-a întâmplat şi cu mine la acest târg, unde m-am îndrăgostit de vinurile de la SERVE, plecând de la poveste. Povestea lor mi-a umplut crama personală cu Terra Romana – Cabernet Sauvignon 2010, pe care îl găsesc a fi un vin bun sau povestea celor de la la Sarica Niculiţel cu Băbeasca Neagră 2011, încadrându-se amândouă în eternă poezie: “bineînţeles că străinii pot să facă, dar noi nu“!
….Şi uite aşa, după trei zile de târg cu inima plină de poveşti şi pasiune, m-am întors acasă mai bogat ca spirit, dar de ce să nu recunosc şi trăgând după mine încă vreo jumătate de crama, măsurată în sticle de vin.
P.S. De la acest târg am nu singur regret: nu s-a mai ţinut din lipsă de participanţi verticală Prinţ Matei de la Vinarte. La acesta aş participa şi de două ori pe zi, aşa că nu înţeleg cum de nu a fost nimeni interesat. Va rămâne, desigur, misterul vieţii mele…:)
Bogdan
Good Wine

{lang: 'ro'}
Mai multe

Fluturi și culori la Good Wine

Scris la 27 noiembrie 2012 in Povesti despre vin, Slider | Niciun comentariu

….Vitis Metamorfosis 2011
….Prima dată când am băut acest vin, a fost într-un bistro din București, împreună cu câțiva foști colegi, urmărind meciul de fotbal România-Olanda. Și datorită ambianței, dar mai ales datorită scorului, nu mi-a mai venit cheful de scris. L-am redegustat de curând asistat de agreabila doamnă Ruxandra din partea Cramelor Halewood în standul de la Good Wine, în ziua a doua, sâmbătă.
….Este un cupaj dintr-un sauvignon blanc și o fetească albă, îmbuteliat într-o sticlă ce are o etichetă de ținută.
….Și mi-am notat așa: culoare cu un galben-verzui foarte frumos și strălucitor, cu miros puternic de flori de câmp, lime, corcodușe verzi, dar și o tentă de vanilie subțire (nu-mi dau seama de unde ar veni), foarte plăcut și proaspăt. În gură simți o succesiune de arome florale dulci-acrișoare, dar se termină acrișor bine de tot spre sec. Îti dă impresia unui vin tare, deși are 13 % alcool și fiind foarte sec, iți crează nevoia de apă și mâncare. Pe spatele frumoasei sticle scrie cu ce se asociază acest vin. Eu l-am redegustat cu sărmăluțe de post, cam picante, ceea ce i-au dat vinului mai multă savoare.  Deși știu că-mi voi atrage oprobiul public, eu l-aș încerca și la sărmăluțe cu carne de porc. Vinul nu are un post gust extrem de pronunţat, dar gustul de sec persistă o vreme.
….La aproape 30 lei în magazinele cramei, vei avea parte de un vin, care asociat cu mâncarea care-ți place, poți face chefuri sau petreceri reușite. Îl recomand exclusiv amatorilor de vinuri seci.
….Vă doresc fluturi în stomac.
….RaSto

{lang: 'ro'}
Mai multe

Good Wine – prima zi – 23 noiembrie 2012

Scris la 23 noiembrie 2012 in Povesti despre vin | Niciun comentariu

….Nu am reuşit să ajung la deschidere, dar am recuperat pe parcurs. Deşi nu am o poveste, aşa cum scriu de obicei, voi trece în revistă tura pe care-am dat-o-n fugă între 13.3o şi 15.45 astăzi:
….Prima oprire la standul Villa Vinea, unde-l salut pe Alfred Binder şi imediat lângă el, standul Vinibuoni, unde schimb trei vorbe cu Mihail Mihov. Un simpatic domn, Cornel Dumitrescu, din standul Africii de Sud, mă invită să gust un muşchi de vită uscat (biltong) foarte gustos, asemănător cu ghiudemul şi gust 3 vinuri excepționale: sauvignon blanc, chenin blanc şi un delicios colombard (am să revin curând asupra lui). La standul celor de la Vânju Mare am reluat rozeul premiat. De data asta mi-a plăcut mai mult.
….Întâlnindu-mă cu Vali Ceafălau şi cu Nick Filip, am intrat într-o mică dispută, în cauză fiind sauvignon-ul de la Stirbey. Ne-am încolonat şi ne-am dus direct la standul Drăgășanilor, unde amabila Raluca ne-a dat câte un pahar foarte rece. Degustându-l pentru a 4-a oară, a trebuit să recunosc nu numai că nu e aşa rău pe cât susţineam, ba chiar bunicel. Rămân in continuare cu „lupa” pe sauvignoanele din Drăgășani. La Jidvei am redegustat chardonnay-ul Ana. Rămân la părerea că lumea îl laudă cam prea devreme și că vinul trebuie să mai evolueze.
….La standurile Chile și Cricova am încercat chardonnay-uri agreabile, dar revin cu date complete în zilele următoare. La Cramele Halewood am vrut să mai verific Vitis Metamorfosis, dar nu-l aveau. Mi-a făcut plăcere să-l revăd pe dl. Cainamisir și să-l cunosc pe Iustin Urucu- creatorul de vinuri de la Vinarte, care mi-a dat câteva date tehnice despre plantația de gros și petit sauvignon din Mehedinţi, asistat de simpaticul Stelian Ștefan.
….Îmi aduc aminte de un vin premiat cu aur la Premiile de Excelență ale Vinul.ro: sauvignon blanc Castel Huniade 2012–Recaș și dau o fugă la standul respectiv, unde amabilul domn Remus mă îndeamnă să încerc toate vinurile. Bățos cum sunt, insist pe Huniade 2012. Ce noroc, îl aveau ! Bravo juraților de la Premiile de Excelența! Vinul e chiar foarte bun.
….Și cum orele erau înaintate și trebuia să-l iau pe Alexică de la școală, mă retrag recapitulând informațiile culese (tocmai postate) și-mi fac planul de bătaie pentru a 2-a zi de GoodWine, luându-mi rămas bun de la inspirata statuetă făcută din dopuri.
….Pe curând!
….RaSto

{lang: 'ro'}
Mai multe

Moda vinurilor germane

Scris la 22 noiembrie 2012 in Povesti despre vin | Niciun comentariu

….Da, sunt la modă vinurile germane! Şi ca să nu ma piardă trendul, am zis să încerc şi eu un Michel Schneider 2010 Riesling Classic. Etichetă mică şi urâţică, cu un desen cu struguri albi, care-mi aduce aminte de vinul alb făcut de cei de la Medgidia în vremurile cenuşii. Aproximativ 19 lei, cumpărat de la Real.
….Podgoria Michel Schneider are proape 150 de ani și e situată în regiunea Pfalz, în apropierea graniței cu Franța. Culoare interesantă de verde şi galben pai. Cu un nas reţinut pentru început, apar, apoi ceva ierburi, flori, măr, piersici şi caise aproape coapte. Gust oarecum mineral, cu puţin acid, dar foarte fructos, cu atac dulceag, dar care se stinge în acrişor spre sec. Cele doar 12 % le simţi spre sfârşit şi crezi că bei un vin tare. Mie îmi seamănă (din punct de vedere al aromelor) a plăvaie de la Garboiu. Nu te dă pe spate nici la început, nici la sfârşit. În zona asta de preţ, poţi bea vinuri mai bune.
….Asocierea cu carniţă albă şi sos picant i-ar face mult bine vinului. O să mai încercăm şi alte vinuri nemţeşti. Cât de curând.
….Mit freundlichen Grüssen,
….RaSto

{lang: 'ro'}
Mai multe

Sauvignon Blanc EM în vizită Sol Gallery

Scris la 19 noiembrie 2012 in Povesti despre vin, Slider | Un comentariu

….De curând, un amic de-al meu –Doruțu și-a deschis o galerie de arta contemporană. N-am putut veni la deschidere, așa că duminica, 18 noiembrie, am fost prezent. Amenajând garajul locuinței de pe Jean Louis Calderon din Bucuresti, a reușit să scoată la lumina artei un loc frumos, elegant și cu ștaif, care se numește Sol Gallery. Ne invitase să vedem ultimele lucrări aduse în portofoliul galeriei – picturi şi grafică ale lui Dan Cioca, pânze ale Mariei Cismaru Albineţ, fotografii ale lui Valdi Romanovici şi sculpturi ale lui Giulian Dumitru – prezent în galerie.
….Și cum nu se face să te duci în casă nouă cu mâna goală, am luat cu mine 2 sticle de sauvignon blanc Eduardo Miroglio, frapieră şi tirbușon. Surpriza placută a fost cand l-am întrebat pe Doruţu dacă are gheata sau mă duc să iau eu. „Evident, că am gheaţă”! a răspuns Doruţu. Uite o galerie de artă pe gustul meu, am răspuns şi am băgat „melcul” în gâtul sticlei. Păi să ştiţi, dragilor, că artei nu-i displace deloc vinul. Cu nasul în pahar și ochii în simeze, habar nu aveam ce explozie culori apăreau și cum urma să dispară toate incongruențele !!
….Despre vin? Eduardo Miroglio e un producator italian de vinuri, care are vie şi în Bulgaria, mai precis, în Nova Zagora. Sauvignon-ul cu care m-am dus nu-l mai băusem demult. M-am împrietenit bine cu el în vara asta, când între 2 ture de tuns iarba în curte, mai sorbeam la 38 de grade, câte o gură mare. Sticla e una mai neobișnuită, lunguiață cu gât lung și cu fundul mare. SB-ul în cauză, are un ușor perlaj și o culoare intens galbui-verzuie foarte placută. Când îl miroși, îți vin în nas arome de ceva citrice și fructe exotice, soc și fân cosit. De remarcat că este foarte acid și proaspăt, cu un gust dulceag-acrișor foarte plăcut și nu-i simți cele 13,5 grade de alcool. Postgustul e destul de proeminent și foarte agreabil. Din spusele importatorului, cică s-ar fi terminat la crama bulgarească acest sauvignon, așa că-l așteptăm pe cel din 2012, presupunând că va fi la fel de bun.
….Din una în alta, mai sosesc şi câțiva prieteni și vizităm subsolul galeriei unde ne așteptau alte lucrări. Printre sărățele și sauvignon-ul bulgăresc, ne lansăm într-o discuție despre carnavalul de la Veneția, unde urma să aflu de la Giulian, cam cum se procedează cu vizitatul și costumele de carnaval, venindu-ne idea de a pune la cale în februarie 2013 un eveniment cu măști venețiene și vinuri italienești.
….Eu de abia astept!
….RaSto

{lang: 'ro'}
Mai multe
Pagina 109 din 116« Prima...102030...107108109110111...Ultima »
Bloguri, Bloggeri si Cititori