Povesti despre vin

Episodul 2 – Caloian Rhein Riesling 2011

Scris la 25 septembrie 2012 in Povesti despre vin, Slider | Niciun comentariu

….Cu Rhein Rieslingul (denumit aici – RR) de la Caloian m-am cunoscut în vara asta. Și dacă avea cont de FaceBook, îi ceream demult prietenia. Și mi-ar fi acordat-o, pentru că ne știm bine noi doi. Ne-am privit în ochi cu diferite ocazii, la povești vesele și triste, la parastase și petreceri cu cântec. RR-ul de la Caloian nu seamană, neam, cu vreun RR german sau austriac, pentru că e …oltenesc. Dar are calitațile lui. Aici e „ghiduşia” pe care Liviu Grigorica (LG – Lucky Star-ul de la Oprişor) a ştiut să o rezolve elegant.
….Nu ai multe de spus despre acest vin. E sincer, corect şi-ţi spune tot de la prima înghiţitură. Nu-ţi ascunde nimic. RR-ul este un vin care la început vorbește el cu tine, apoi tu cu el și la urmă vorbești singur. Îți doresti să nu se termine niciodată. Şi dacă vrei să salvezi planeta economisind apa, poți bea RR, pentru că la 12,5 % alcool, simți nevoia de apă foarte rar.
….Culoare: galben-pai, aproape străveziu și clar. Miroase a …dar ia să nu vă mai spun eu tot! Luați voi o sticlă de Rhein Riesling Caloian și spuneți-mi voi cu ce seamănă, ce gust are și restul de impresii. Extemporal ! Scoateți o foaie de hârtie şi scrieţi. Eu mă duc să mai desfac o sticlă drept grilă de corectare.
Vă și pun o melodie să vă inspire: http://youtu.be/7heXZPl2hik
Succes și nu copiați că vă dau 2. Vin2!
RaSto

Mai multe

Moartea vine pe arome de Carmenere..

Scris la 24 septembrie 2012 in Povesti despre vin | 12 comentarii

 

Cuvinte simple: Frontera Carmenere 2011. Vin de origine Chiliană, roşu, proaspăt, un vin obişnuit şi totuşi atât de diferit!

Într-o zi pe înserat, la adăpostul propriului umbrar mă gândesc să desfac o sticlă de vin. Aduc câteva brânzeturi şi bucăţele de ghiudem şi aleg un vechi şi bun prieten Frontera -Carmenere. De la prima sorbitură de vin, închid ochii, iar gândul mă duce la o tânără brunetă pe al cărui piept mă aflu. Mă alintă încet, mă urcă pe norişorul ei şi mă dezmiardă cu cuvinte dulci de dragoste. Dar, cine să fie: cu gura ei mică de păpuşă, cu sânii ei ridicaţi ca papucii turceşti, cu fundul bombat ca Audi 80, cu picioare lungi până în pământ? Nu poate fii decât “Mama Natură”, sau vreo fiică vitregă zisă şi Carmenere, gândesc. Deschid ochii şi Nightmare – nevastă-mea cu gura mare…

În fine, rămân cu ochii deschişi şi privesc vinul de culoare rubiniu- violacee. Îl apropii de nas şi mă inundă zeci de arome împletite de prune coapte, ciocolate fine îmbrăcate parcă în lemn dulce condimentat, şerpuind agale într-o albie florală. Nu îmi vine să îl las până ce ierburile cu miros proaspăt de fum nu îmi şoptesc că partea cea bună abia acum începe!

Iau prima gură de vin şi simt echilibrul perfect al acestuia, fructele zglobii ce-mi aleargă nebunatice prin “palat” de o prospeţime fără de margine; apoi totul se potoleşte şi se aşează liniştit pe un pat frumos plin de tanini rotunzi, fini, dar încă astringenţi şi cu simţurile ascuţite.Cu toate că nu este foarte lung, se termină bine şi te face să începi a număra secundele până la următoarea gură bogată de vin.

Totul pentru numai 16.90 lei domnilor! Pentru 16.90 lei! Oare, când o să înveţe producătorii de vin romani reţeta asta câştigătoare. Să facă un vin simplu şi totuşi atât de deosebit…

P.S. Stau şi mă gândesc, că dacă însăşi Moartea ar veni la drum de seară, şi m-ar prinde fată în faţă cu acest Frontera-Carmenere, după ce ar gusta, ar renunța să mai plece curând, prinzându-ne cu siguranţă dimineaţa picior peste picior la interminabile poveşti și amintiri…

Degustare plăcuta, vă doresc !

Bogdan.

Mai multe

Rose Riviera 2011 LacertA

Scris la 24 septembrie 2012 in Povesti despre vin | 7 comentarii

    Ultimele zile călduroase de vară. Tundem iarba în curte, stropim și după atâta muncă istovitoare, zic să ne omenim cu un vin roze, că n-am mai băut de ceva timp. Numita Rose Riviera 2011 se ia de gât din răcitor (ținută la 9 grdC), se desface de dop și dau să mai citesc odată pe spatele duduiei: “vinificat în alb din Blaufraenkisch” (soi austriac, taninos, cu aromă de cireșe). Vinul ăsta a fost lansat doamnelor, drept Marţişor în luna martie 2012. Frumos. La 6 luni de la eveniment sărbătorim şi noi “autumn equinox”  după cosit.
Ce zic analizele de laborator?  Culoare frumoasă de sirop de căpșuni și ceva somon, cu stralucire și picioruse lunuungi. Miroase bine, fructe roșii de pădure și căpșunele. Atacul acid, acrișor, fructos cu urmă usoară de amărui și alcool, care apoi se echilibrează. Se simte ceva elegant acolo, dar în stilul lui Mihai Baniţă, pe care l-am auzit cu urechile mele: „mie-mi plac vinurile un pic mai alcoolice”.
Reiau paharul și îl agit iar, de dragul piciorușelor alea lungi. Îmi imaginez o don’şoara cu pantofi cu tocuri mari și care face reclamă la ciorapi roz. Ei bine, piciorușele se scurg în gură și nu-ți stau în gât, pentru că vinul e bun, dar nici pe după umeri nu poți să le dai… Hai, gata cu viziunile.
Din punctul meu de vedere, se clasează în primele 3 vinuri roze din România.
E mai bine să numeri paharele băute, pentru că la 13,8 grade alcool, te cam face. Băut seara pe terase la mare, cu brânzici fine, vinul va ieși și mai bine în evidență, mai ales dacă  ai franțuzoaica lânga tine.

RaSto

Mai multe

Cimarosa versus Andora

Scris la 21 septembrie 2012 in Povesti despre vin, Slider | 9 comentarii

    Ce veselie! M-am colorat pe faţă cu tricolorul nostru (ca şi al lor) şi m-am dus să asist la un moment istoric: România a învins o altă echipă naţională la fotbal pe Arena Naţionala! Dacă nu-i prindeam pe desculţii ăştia din Andora, nu ştiu cu cine mai făceam golaveraj. Am vrut să rămân la ieşire să-i cer un autograf lui Tănase, dar am auzit că se scrie cu cratimă, iar eu sunt un om civilizat. Oameni fericiţi şi aflueală greoaie spre mașini. “Hai să bem ceva”!, îi spun amicului Luci, cu care am fost la meci. Turcii 3-0, olandezii 4-1, dar şi noi sărbătoream un eveniment, ce mama zmeilor?! Ajungem acasă în Chitila şi scot din răcitor un Chenin Blanc – Cimarosa 2011/ Africa de Sud. Screw-Cap, etichetă frumoasă, hai cu el in pahare. Culoare uşor chihlimbarie, strălucitor, curios. Dăm cu nasu’n el şi… nimic de remarcat. Miros de vin dulceag, ceva citrice şi uşoare urme de oxid. Atacul… de niciun fel. Ușor dulceag,  ceva pepene galben. Apoi simţi cât de plat şi sălciu poate să fie. Apos, dar îi simţi ceva alcool (12,5 %) pus lângă licoare. Greu de definit şi total dezechilibrat. Să mă ierte producătorii, îmbuteliatorii germani şi importatorul, dar nu trece de nivelul de “zeamă cu aromă de vin”. Insist să mai iau o gură şi încep să simt şi gustul de vin oxidat (deja ?!). Deşi preţul e foarte tentant (9,99 lei/sticla la Lidl), în zi de calificări avem următoarele rezultate: RaSto – Lidl = 0 – 10 ; România – Andora = 4 – 0. Deci, rămân cu minus 6 lei la golaveraj! Concluzie generală:  dacă aveţi de renovat prin casă şi vă mişună lucrători prin preajmă pe la ora prânzului, orice Dorel ar fi încântat (poate) să bea acest  vin rece cu bule de Borsec în el. Plecând de la preţul de cumpărare şi scăzând transportul, sticla, eticheta, capişon şi căpăcel, nici nu vreau să mă gândesc ce sirop de struguri mai rămâne de băut.
PS.1 Pentru amatorii de chenin blanc, la Carrefour şi în magazinele Halewood Simonsig (tot Africa de Sud), evident cu preţuri inaccesibile pentru Dorel.
PS.2 Mi-a șoptit cineva (hush – hush), că în curând Lidl va aduce și vinuri bune.

Mai multe

7 Lampioane + Sauvignon Blanc Trapiche

Scris la 17 septembrie 2012 in Povesti despre vin, Slider | 5 comentarii

      15 Septembrie, pe’nserat – Chitila
     Pe malul râului Mangu, în parcul dendrologic din Chitila. Cum nu apucasem să-i serbez onomastica pentru cei 7 ani împliniţi ai lui Alexică, am zis să facem un minipicnic pe-nserat și la lăsarea întunericului să lansăm 7 lampioane în loc de lumănări.
     Am luat kit-ul de picnic şi ne-am instalat pe o banca mare, unde am aşezat tot ce trebuie, neuitând, însă, de un vin pentru „babaci” (Trapiche Sauvignon Blanc 2011) şi o şampanie bubble pentru copil. Toate au ieşit bine, cu excepţia vântului, care nu ne lăsa să aprindem lampioanele. Am jurat că nu ne dedăm la sticlă până nu lansăm, măcar, un lampion. Dă-i cu bricheta, cu lumânarea, întoarce-te după vânt şi… in sfârşit… Uraa… În timp ce primul lampion zbura deasupra lacului spre Otopeni, eu mă luptam, deja, cu tirbuşonul.
     Desfac sticla şi răsăre un urâţel dop gris de silicon inscripționat cu tot ce trebui pe el, inclusiv harta podgoriei din Argentina. Cum eu nu-mi propusesem să facem sesiune deschisă de geografie a Americii de Sud, mă apuc să-l torn în pahare. Culoare frumoasă, galbenă, stralucitoare.
Miros frumos, tipic de sauvignon, cu toate formele sale în pahar și în nas, un miros pronunțat, cu iz de citrice. În gură: atac plin, acrișor. Sec de sec. Acidulat bine, cu alcoolul echilibrat foarte subtil și un final amărui (cam apăsat). Alcool 13 %, dar zic că nu-l simți. Clar că ăsta nu-i vin să faci chef cu el, că te face vier pfoten la a 3-a sticlă.
      Un vin serios, clasic, bun și fiind foarte sec, cere mâncare.
     Ce mâncăm la vinul ăsta? Orice pește bun, dar parcă un somon afumat se pliază mai bine. Chiar și paste, brânzeturi, salate mai complicate, dar nici un cotlet de porc mai slab nu refuzați intr-o asemenea companie. Orice legume de pe la noi se califică pentru a însoți acest vin.
     L-am cumpărat de la Carrefour și nu a costat mai mult de 22 lei. Vinul e produs şi îmbuteliat de Bodegas Trapiche Invest –Mendoza Argentina.
     La mulți ani, Alexică!
     RaSto

Mai multe
Bloguri, Bloggeri si Cititori