Slider

Vizita de lucru la Alcovin Măcin (publicat in vinul.ro)

Scris la 9 iunie 2015 in Povesti despre vin, Slider | Un comentariu

Dând curs invitaţiei prietenilor de la Măcin, într-o frumoasă zi de mai împreună ca încă câţiva bloggeri de vin, am purces la drum. Am plecat dis-de-dimineaţă, drumul fiind lung şi anevoios, dar compania colegilor şi prietenilor, a făcut ca timpul să zboare parcă cu viteza luminii şi aproape fără să ne dăm seama  ne-am trezit pe ponton la Brăila traversând braţul Macin (sau Dunărea Veche). Aici, parcă am ajuns în zona crepusculară, sau ţinutul uitat de timp, traversarea Dunării făcându-se printr-un loc ce părea de mult uitat, cu “bacurile” ce suportau încă cu stoicism trecerea celor “o sută de ani” peste ele. Dar în fine, dacă eşti puţin curajos poţi face “pasul cel mare” traversând pe malul opus, mai ales că durează doar câteva minute, ca să nu mai vorbim, că tocmai acest lucru face “sarea şi piperul” ţării noastre, care nu ne dă niciodată voie să ne plictisim

Ajunşi cu bine la Măcin, am vizitat mai întâi parte a viilor din zona Cerna în arealul dintre “Parcul Naţional Munţii Măcinului” şi “Rezervaţia Silvică Dealul Chervant”, unde societatea deţine  aproximativ 150 hectare din totalul de 300 (restul de 150 hectare aflându-se pe dealul Carcaliu). Vii excelent întreţinute, cu soiuri plantate de la celebrul Aligote, Feteasca Albă şi Regală, Sauvignon Blanc, Muşcat Ottonel, Tămâioasa Românească, Riesling Italian, Chardonnay şi Viognier, până la soiurile roşii: Merlot, Pinot Noir, Cabernet Sauvignon, Shiraz, Feteasca Neagră şi Petit Verdot.

În crama, după un prim tur de recunoaştere, am zăbovit puţin mai mult în vinotecă, care aici poartă numele vestitului bandit Terente – “Regele balţilor”. Se pare că Terente s-a născut în această zonă, face  parte din istoria locului şi de ce nu – mai bine să ne amintim de el la un pahar de vin (mai ales femeile – la bărbaţi numele însemnând frustrare), decât cu ajutorul institutului Mina Minovici, unde legenda spune că se mai păstrează încă, “o mare parte” din trupul său şi anume – bărbăţia!

Dar, uite că ne-am luat cu vorba şi am uitat ce-i mai important, adică descrierea vinurilor!

Trebuie mai întâi să recunosc că, gazdele noastre s-au întrecut pe sine, bucatele care ne-au fost servite au fost excepţionale, prezentarea vinurilor captivantă, iar asocierea una foarte potrivită. Nu o să vă vorbesc despre toate vinurile degustate, pentru simplul motiv că, nici măcar un singur iubitor de vin din această ţară şi nu numai, nu ar trebui să rateze o vizită măcar de o zi în această cramă. Trebuie să cunoaşteţi la faţa locului aceşti oameni minunaţi, să simţiţi pe viu cum vă transmit bucuria când vorbesc despre vinuri şi munca lor, plăcerea şi mulţumirea care li se întipăresc pe fată în momentul în care-şi dau seama că-i înţelegeţi şi apreciaţi măcar o fărâmă din ceea ce fac ei cu atâta dragoste pentru vie şi vin.

Acum vinurile:

Aligote – Curtea Regata 2013, alcool 12,5%, alb sec. Este vinul fără de care eu personal nu concep o masă cu peşte de pe litoralul românesc, Delta Dunării, ori aiurea. E deja o tradiţie să-l comand chiar înainte de a alege peştele, considerând că aromele lui florale, citrice, apoi cele de pere sau pepene galben contribuie excelent la savoarea şi plinătatea mesei, indiferent de tipul peştelui ales. Nu este de neglijat nici mineralitatea vinului ce te duce cu gândul la mirosul canalelor Deltei Dunării, al pământului şi al stufului unduit de vânt. Gustul vine cu note de mere verzi şi proaspete, citrice răcoroase şi continuă cu un post gust lung şi uşor tonic.

Trei Braţe – 2013, alcool 12,3%, alb demisec.

Asamblaj din trei soiuri: Feteasca Regală, Feteasca Albă, Tămâioasa Românească, care din punct de vedere simbolistic reprezintă cele trei braţe al Dunării.

Dacă aromele sunt pe palierul florilor de trandafir, fructelor coapte de genul caiselor, pepenelui galben, sau perelor, gustul vinului bine răcit, este incredibil de fresh şi răcoritor. Un vin echilibrat, aromat şi zglobiu, pentru care juri că a fost creată sintagma – “vin de vară”. Asta, poate şi din cauza alcoolului relativ scăzut (comparativ cu vinurile zilelor noastre care au alcoolul în jur de 14%), care-l fac uşor băubil şi de cursă lungă. O să-l încerc cu siguranţă, într-o noapte fierbinte de august, îmbrăcat sumar, sau poate nu, undeva prin Vama Veche cu persoana potrivită. Dacă cumva îmi “iese”, o să aflaţi imediat, dar bineînţeles după domnişoara în cauză!

Renatus Roşu – 2012, alcool 13,5%, roşu sec. Este un asamblaj format din: Cabernet Sauvignon, Merlot, Petit Verdo, Feteasca Neagră asociate de către producător cu cele patru elemente ale existenţei vieţii: soare, aer, apă şi pământ. Acest vin excelează prin arome de fructe vanilate, de la cele de pădure coapte, până la vişine şi cireşe amare, apoi ciocolată neagră, piper şi cuişoare. Toate laolaltă fac ca aceste arome să îmbrace forme elegante, rasate şi uşor feminine.

Gustul este unul echilibrat, catifelat, cu note de compot de vişine şi ciocolată. Un vin nu prea corpolent, dar elegant şi cursiv, fără tanini puternici, versatil şi plăcut de băut în orice condiţii, asociabil la o multitudine de meniuri gastronomice. Mai există un Renatus Alb, pe care însă, vă las plăcerea de al descoperi singuri.

Închei prin a vă spune, că dacă nu de la Bucureşti sau din altă parte a ţării, măcar vară de la Mamaia, între două cluburi, sau poate într-o zi mai puţin însorită, merită să daţi o fugă până la Alcovin Macin. Se ajunge uşor pe drumul de Tulcea, apoi spre Ciucurova, Horia, Greci, Macin. Iar acolo, cu un pahar de vin rece în mână, cu siguranţă o să mă pomeniţi!

Bogdan

 

{lang: 'ro'}
Mai multe

Vinuri LIDL versus vinuri romaneşti

Scris la 21 mai 2015 in Povesti despre vin, Slider | 4 comentarii

Aseară într-o minunată companie, am degustat în “orb” câteva vinuri cumpărate din LIDL (vinuri franţuzeşti) şi alte câteva vinuri romaneşti comercializate în magazinele specializate.

Trebuie să recunosc că ideea îmi aparţine şi a apărut ca urmare a unor dispute apărute în mediul online. Eu personal am susţinut în permanenţă că vinurile din LIDL nu au absolut nimic special, nici din punct de vedere al calităţii, nici al preţului (nu reprezintă un chilipir). Pe de altă parte, au fost voci care au afirmat că LIDL ar fi un fel de “Dumnezeu” pe pământ, că va distruge industria de vin Românesc, că multe dintre vinurile de acolo pot fi considerate “vinuri mari” şi că sunt peste orice ofertă a vreunui magazin specializat, supermarket, etc, etc.

Şi încă ceva: am scris câteva cuvinte şi am punctat un vin anume din LIDL cu 81-82puncte, iar unii m-au acuzat că am avut ceva personal cu vinul în cauză, sau cu acest lanţ de magazine. Vinul se numeşte: Pessac Leognan Chateau d’Eck 2010.

Aşa că, într-o zi cu soare şi cu două dimineţi, am trecut prin LIDL şi am cumpărat trei sticle de vin care se aflau una lângă alta pe raftul magazinului; vinul mai sus amintit avându-l deja acasă. Palierul de preţ al acestor vinuri a fost între 34,99 – 69,99 ron/sticlă.

Cu ele în “pungă”, alături de Chateau Domenii Ceptura – Davino 2010, am plecat la degustarea organizată în restaurantul Ginger, prin amabilitatea proprietarului sau – Cezar Filip şi i-am rugat ceilalţi participant să vină cu câte o sticlă de vin românesc, din acelaşi palier de preţ, după propria voinţă. Urmau să fie 4 sticle LIDL şi 6 romaneşti, considerând că ponderea de piaţă a vinurilor romaneşti este mult mai mare, dar s-au adăugat şi câteva surprize despre care vă povestesc mai târziu…

Nu mai dau alte detalii, o să vă prezint pur şi simplu clasamentul:

1. Noble 5, 2011 – Budureasca, aprox. 48ron/sticlă;

2. Sable Noble, 2012 – M1 Crama Atelier aprox. 35ron/sticlă;

3. Château Fongaban 2011 (LIDL), 49,90 ron/sticlă;

4. Crama Grigorescu, o surpriză – produs de prietenul Iulian Grigorescu, nepreţuit!!!

5, 6. La egalitate – Drăgaica Roşie 2011 – Crama Oprişor, aprox 70 ron/sticlă şi Chateau Prieure de Blaignan 2011, 30,99 ron/sticlă;

7. Alira Tribun 2011 (depozit restaurant Ginger);

8. Alira Tribun 2011 (depozit producător);

9. Château Domenii Ceptura – Davino 2010, din câte îmi amintesc a fost aprox. 45 ron/sticlă;

10. Pessac Leognan Chateau d’Eck 2010 (LIDL), 69,99 ron/sticlă;

11. Château Vieux Verdot 2012 (LIDL), 49,99 ron/sticlă;

12. Alira Tribun 2011 (raft bar Ginger);

13. Renatus Macin 2012, 45ron/sticlă.

Acum, să vă zic ce a fost cu Alira Tribun 2011. Cezar Filip a vrut să ne facă o surpriză şi a introdus în degustare trei sticle din acelaşi vin, dar depozitate în condiţii puţin diferite. Una dintre ele a stat un an şi ceva pe raftul barului din restaurant (a obţinut punctajul cel mai mic), a doua a venit direct din depozitul producătorului, şi a treilea din depozitul restaurantului Ginger (cel mai bun punctaj), unde a avut parte de temperatură, umiditate, controlate etc. Ideea este că dacă între ultimele două, diferenţele de punctaj au fost mici, prima probă – cea de pe raft a fost departe. O să mă întrebaţi probabil: şi ce-i cu asta, că doar e normal? Este sau nu este normal, eu personal nu ştiu pe nimeni care să fi făcut un astfel de experiment, ca atare mi s-a părut mai mult decât inedit.

Despre degustarea propriu-zisă vă pot spune, că nu a făcut decât să-mi întărească convingerea. LIDL nu este nicidecum Mesia pe pământ, cum vor unii să ne facă să credem, iar vinurile sunt în rând cu toate celelalte din retail-ul românesc. Ba mai mult, oricând poţi găsi un vin românesc pe acelaşi palier de preţ cu cele din LIDL, dar mult mai bun calitativ.

Vinul Pessac Leognan Chateau d’Eck 2010, a fost punctat în cadrul acestei degustări cu o medie de 80,28 puncte, care arata că nu sunt chiar singurul nebun de pe pământ.

Dacă, o să aducă cineva în discuţie reducerile de la LIDL, vă pot spune că nu sunt unice în peisajul autohton, mai mult chiar, eu nu am prins decât unele absolut nesemnificative. Nu sunt nici “cercetaş”de profesie să vânez reducerile este foarte adevărat, iar preţul nu este pentru mine cel mai important criteriu în alegerea unui vin. Cumpăr numai vinurile care îmi plac, dacă nu am banii necesari nu am o problemă, dar nu cumpăr niciodată un vin, pentru că este ieftin sau are nu ştiu ce RPC. Am un vin bun pe masă e ok., nu am – nu beau!

Închei, dar nu înainte de ai mulţumi domnului Cezar Filip pentru găzduire, a modului în care am fost primiţi şi omeniţi, iar domnului Nelu – bucătarul şef, pentru meniul excelent cu care ne-a desfătat!

P.S. 1. Sunt absolut convins că sticla de Renatus Macin 2012 a avut o problemă, deoarece nu cu mult timp în urmă am degustat vinul şi mi s-a părut mult mai bun decât la această întâlnire.

P.S. 2. Vinul de la Crama Grigorescu – de mare angajament! Am vorbit să-mi reţină un butoi, voi? :)

Bogdan

 

 

{lang: 'ro'}
Mai multe

Centura Roze 2015

Scris la 19 mai 2015 in Povesti despre vin, Slider | Niciun comentariu

–-Tare repede mai trec anii…
–-Uite că am ajuns la a 3-a ediție. Ca în fiecare an, pe 14 mai, ne întâlnim să puricăm vinurile roze îmbuteliate din anul de recoltă precedent. Și pentru că nu le puteam include pe toate, împreună cu Iulian G., am selectate 15 dintre ele. Urma cursa celor 3 tururi de degustare pentru a afla vinul preferat al celor 26 de jurați, care, punctuali și încărcați de importanța momentului și-au luat rolul atât de tare în serios, că nici măcar o întâlnirea cu Președintele Iohannis n-ar fi contat.
–-Pe repede înainte, după proba de calibrare, am început concursul “în orb” și cu rigoare am ajuns la finele primului tur, așa că 7 dintre vinuri și-au luat la revedere de la concurs, două dintre ele fiind printre favoritele mele. Au rămas 8.
–-Mulțumită lui Mihai D.- somelierul nostru de nadejde, ne-am mișcat repejor, am reluat semifinalistele și-am mai eliminat alte patru vinuri… Aici chiar m-au lovit… iar mi-au ieșit două vinuri la care țineam mult.
–-Care din cele 4 vinuri rămase va câștiga? Jurații nu știau ce vinuri au fost înscrise în concurs, așa că suspence-ul a fost maxim și pentru ei, cât și pentru producătorii care au fost invitați “în galerie”. În marea finală de 4 s-au clasat: Freamăt – Catleya, Liliac, Ravak –Domeniul Vlădoi și Epicentrum – Crama Gîrboiu. Nu știu câți jurați au recunoscut vinurile din finală, dar președinții celor 5 comisii (Bogdan Dobrițoiu, Sergiu Nedelea, Marinela Ardelean, Cătălin Păduraru și Răzvan Iliescu) , cărora le mulțumesc pentru fermitate, rigoare și stăpânirea exceselor (tăierea punctajelor minime și maxime), au pus piciorul în prag, au readus calmul și-au predat fișele de punctare biroului de centralizare-  Cristinei G., care din claviatură ne-a pus pe perete clasamentul final. După 3 ore și jumătate de degustare, clasamentul arăta așa: locul 4 – Catleya, locul 3 – Epicentrum, locul 2- Vlădoi. Marele câștigător….. Liliac!
–-După părerea mea, câștigătorul a fost destul de meritat și prin prisma clasărilor în edițiile anterioare… 2013 – locul 2 și 2014 – din nou locul 2. Așa că după 2 ani de așteptare, premiul pentru cel mai bun roze îmbuteliat de până acum pleacă la Lechința și va dormi cu pistonoul de aur sub pernă până anul viitor.
–-Nu pot încheia fără să le mulțumesc celor care au sprijinit acest concurs ce capătă tradiție: Rifco Trading, VinMag, Dagmar și Restaurantul MadamePogany, dar și tuturor juraților veterani sau aflați pentru prima dată la acest concurs, Roxanei P. pentrufrumoasele poze făcute și mai ales partenerului de organizare pistoanebaricate.ro.
–-La anul, 14 mai cade-ntr-o sâmbătă. Va fi un week-end rose, oricum! Dar asta nu mai e o noutate.
–-Cu bine,
–-RaSto

{lang: 'ro'}
Mai multe

Filiera Balcanică. Episodul 1

Scris la 23 aprilie 2015 in Povesti despre vin, Slider | Niciun comentariu

În urmă cu mai multe luni, la #DWCC Montreux, discutam cu colegii participanți din Balcani (Serbia, Bulgaria, Turcia), că nici un efort nu ar fi prea mare pentru pentru comunicatorii de vin pentru a muta puțin polul atenției Europei Centrale și de Vest asupra progreselor făcute de industria de vin din țările noastre.
–-Trendul general se cam mută spre specificitate, tradiție, bio, soiuri locale, iar majoritatea țărilor din apropierea noastră încep să arate vinuri din ce în ce mai bune. Lumea veche și tradiționalistă a vinului, cât și bombele parfumate din Lumea Nouă încep să plictisească. Și asta aud de vreo 2 ani, de când mă tot întâlnesc cu diferiți pasionați de vin. Soiurile balcanice, cu puțină inventivitate, ceva voință și un mic efort financiar ar putea să facă să nu treacă trenul ăsta pe lângă ele.
–-La Montreux am cunoscut-o pe Nicoletta Dicova – din Bulgaria, care mi-a povestit despre pasiunea sa despre vin, colaborarile sale și ucenicia în wine making din Italia. Alături de Tomislav Ivanovic din Serbia am propus să încercăm un program comun de degustări, astfel măcar între noi să ne cunoaștem vinurile. A urmat întâlnirea de celebrare a 3 ani de comunitate #winelover de la București (unde Nicoletta n-a putut veni), ca parte din planul nostru, apoi mai multe discuții și propuneri. Nicoletta a ținut să se revanșeze invitându-ne la un festival de vin din Umbria, unde a avut mână libera din partea organizatorilor italieni să deschidă o secțiune de vinuri balcanice punându-i la dispoziție un buget care să asigure cazarea și mesele invitaților pentru cele două zile ale evenimentului.
–-Only Wine Festival – Citta di Castello 2015 este la a 2a ediție și spre deosebire de anul trecut, în care s-au vândut 2000 de bilete pentru cele două zile de festival, anul acesta, numai în prima, zi și-au făcut prezența 4000 de iubitori de vin din zona Umbria.
-Only Wine Festival este un expo-fair dedicat producătorilor locali ai regiunii Perugia, învecinată cu mult mai celebra Toscana și care și-a propus să susțină cramele mici (cantinele), primăria orășelului de 40 000 de locuitori punând la bătaie un generos buget pentru logistică, dar mai ales frumoasele palazzo din buricul târgului pentru standurile de prezentare a vinurilor. Delegația din Balcani a fost onorată să-i fie rezervat holul principal al frumosului Palazzo Comunale – o construcție începută în anul 1332, care te copleșea încă de la intrare.
–-Probabil că nu ați auzit prea multe despre Citta di Castello, dar dacă vă spun că aici s-a născut Monica Belluci, așa-i că v-am stârnit interesul pentru episodul care urmează?
–-Ciao,
_____________________________________________________________________________________________________
–-Balkan Connection
–-Several months ago, at #DWCC in Montreux, I was talking with my fellow participants from the Balkans (Serbia, Bulgaria, Turkey) that no effort would be too high for the wine bloggers. Thus, the too much attention given to the West and Central Europe would be moved upon our countries’ efforts in terms of progress in the wine area.
–-The general trend focus on specificity, customs, bio, local varieties and our neighbor countries start to present more and more good wines. The Old and Traditional Wine World as well as the scented smell specific to the New World are boring. This is what I have been hearing for the last 2 years since I started dating with different wine lovers. With a little ingenuity, will and some financial effort, the Balkan varieties might not let passing this opportunity .
–-I met Nicoletta Dicova at Montreux – who is from Bulgaria. She told me about her passion towards wine, her collaborations and apprenticeship in wine making in Italy. Together with Tomislav Iovanic from Serbia decided to start a common program regarding the wine tastings. At least, we will manage to know better our wines. The Bucharest third year anniversary of #winelovers’ community followed (Nicoleta could not make it) as part of our plan, then more and more discussions and proposals happened. Nicoleta wanted to apologize by inviting us at a wine festival in Umbria. She was allowed by the Italian organizers to open a Balkan wine section placing to her disposal a budget meant to cover accommodation and guests’ meals expenses during the two days’ event.
–-Only Wine Festival – Citta di Castello 2015 is at its 2nd edition. Unlike last year when 2000 tickets were sold for the two-day festival, this year only on the first day, 4000 wine lovers from Umbria were present.
–-Only Wine Festival is an expo-fair for local producers from Perugia area, next to the famous Tuscany, whose aim is to support small wineries (cantine). The town hall of the 40 000 inhabitants put at stake a generous budget for logistics as well as for the great palazzo from the heart of the city for the wine presentation stands.
–-The Balkan delegation had the pleasure to be booked within the main lobby of the famous Palazzo Comunale – a building which dates from 1332 and still impresses you from the entrance.
–-You may have not heard about Citta di Castello probably, but if you are to find out that Monica Belluci was born here, have I caught your interest?
–-RaSto

{lang: 'ro'}
Mai multe

Schi la Bansko ( aparut in vinul.ro)

Scris la 11 martie 2015 in Povesti despre vin, Slider | Niciun comentariu

Mulţi oameni asociază schiatul cu sexul. Mie mi se pare o mare prostie, doar şi pentru faptul că obişnuiesc să schiez cinci, şase ore pe zi. Care dintre dumneavoastră domnilor, vă puteţi lăuda cu aşa performanţă, întreb? În materie de sex, bineînţeles…

Dar, lăsând gluma deoparte, senzaţiile pe care schiul ţi le oferă sunt unice. Ce poate fi mai plăcut decât alunecarea pe schiuri într-un peisaj de vis, când ai muntele întreg la picioare şi parcă simţi cum domini întregul univers. Ce îţi poate încânta ochiul mai mult decât tabloul brazilor gâfâind sub mormane de zăpadă, a fulgilor de nea jucăuşi din jurul tău, pe care-i atingi ştrengăreşte cu vârful nasului? Unde în altă parte, în afară muntelui ai ocazia să vezi versatilitatea naturii înconjurătoare, când la două minute după un soare arzător treci în viteza schiurilor prin mijlocul norului morocănos, gri şi opac, pentru ca după încă un minut, să ajungi la baza pârtiei pe acelaşi soare, care parcă te dezmiardă cu razele sale? Asta ca să nu mai vorbim despre orele prânzului, când nu există plăcere mai mare decât odihna lângă şemineul vreunei cârciumioare, sau direct pe un şezlong la soare cu un pahar de spumant fresh şi revigorant în mână şi cu rememorarea alunecării pe pârtie de la primele ore ale dimineţii în minte şi în gând…

Cum spuneam schiatul îţi oferă senzaţii de neuitat în mijlocul naturii, şi te poartă în locuri care, altfel ţi s-ar părea practic de neatins.

Dar, de ce Bansko?

Pentru că, din punctul meu de vedere şi cred că al tuturor iubitorilor de schi din sudul României este cea mai accesibilă destinaţie pentru mersul cu maşina. Din Bucureşti ajungi în aproximativ şapte ore (sunt 550 km.), unde mai pui că motorina, benzina la prietenii noştrii bulgari este mult mai ieftina.

Pentru că, domeniul schiabil de 74 km., este foarte bine întreţinut, pentru că, numărul rusoaicelor frumoase, sau a englezoaicelor bete de prin pub-uri, este identic cu cel din oricare staţiune austriacă, sau franceză. Şi nu în ultimul rând, pentru că preţurile sunt undeva la jumătate faţă de cele din România, ori Europa de Vest.

Asta, ca să nu mai vorbim despre “Mehane” – restaurantele tradiţionale bulgăreşti, pe care le întâlneşti la tot pasul şi te cuceresc încă de la intrare, cu batalul sau purceluşul care se învârt încet în proţapul pus pe jar. Sau, vinurile care niciodată nu seamănă de la o mehana la alta, deoarece nicăieri în lume nu există proprietari mai lăudăroşi în privinţa cunoştinţele lor în materie de vin, a unicităţii licorilor pe care le poţi servi în locaţia respectivă, ori a celor personalizate sau cupajate special pentru cârciumioara lor.

Iar, pentru a întării acesta idee şi a vă stârni curiozitatea, o să vă vorbesc acum, despre un vin pe care l-am întâlnit într-o mehana înghesuită într-un colţ umbrit de stradă, unde am mâncat un batal de ţi se topea în gură şi am băut un vin care a curs în valuri:

Nimbus – 2009, Pinot Noir, Castra Rubra

Încep prin a vă spune, că acest Pinot Noir a fost creat sub atentă îndrumare a domnului Michel Rolland, un adevărat guru mondial al epocii moderne a vinului.

Culoarea lui este rubinie, ceva mai opacă decât te-ai aştepta de la un pinot noir, şi cu o margine uşor cărămizie.

Aromele primare sunt de vişine, sau mai bine zis prăjitura cu vişine, apoi urmează piperul, iar pe final apar tuşele sanguine, tabac şi piele.

Gustul este deosebit de echilibrat, cu toate că are alcoolul de 14% şi aciditatea destul de jos. Taninurile sunt foarte moi şi catifelate, iar în gura îţi rămâne un gust de vişine din vişinata, care din păcate este şi puţin gemos. Postgustul mediu plăcut si fructat face din acest vin unul băubil, şi foarte cursiv. A mers aproape perfect alături de berbecul gras şi bucălat învârtit la proţap, până aproape de orele dimineţii, dar cu măsură, pentru că a doua zi dimineaţă să o putem lua de la capăt, atât cu schiatul, cât şi cu distracţia.

P.S. Sfat: dacă sunteţi cumva la masă cu rusoaice, nu va chinuiti cu vinul că nu merită, încercaţi numai cu votcă!

Bogdan

{lang: 'ro'}
Mai multe
Pagina 4 din 17« Prima...23456...10...Ultima »
Bloguri, Bloggeri si Cititori