Slider

Digital Wine Communication Convention 2014. Montreux

Scris la 10 decembrie 2014 in Povesti despre vin, Slider | Niciun comentariu

Cea de a 7a Convenție a Comunicatorilor de Vin în sistem Digital (#DWCC) a depășit noi recorduri. Numărul participanților a fost de 315 persoane din 37 de țări. Ryan Opaz, Robert McIntosh și Gabriella Reynes împreună cu echipa de tineri adusă din Porto au avut de trecut din nou un test asupra capacității logistice și de organizare, după ce cu un an în urmă (la Logrono) fusese un alt record.
Și de data aceasta, din România am fost alături de Mihai Oprea încercând să acoperim cât mai multe sesiuni, împărțindu-ne. Am să trec peste prezentări, degustări și master class-uri de vinuri italiene, libaneze și elvețiene, sârbești și intru direct în temele cele  mai „calde” legate de scrisul despre vin, chiar dacă printre cei 315 participanți erau și importatori, oameni de marketing și winemakeri.
Așa că voi transmite mesajul speakerilor, fără o interpretare proprie, fiind mai important să aflați unde a ajus nivelul discuțiilor și concluziile pe baza studiilor și a experințelor lor din ultimii 7 ani, chiar dacă pe moment, în sală, îmi veneau în minte zeci de exemple de pe la noi.
Wine Blogging: Go Pro Or Go Home. Aici s-au spus lucruri clare, dure, fără cea mai mică ocolire, pentru că explozia comentatorilor de vin care au la îndemână o pagină de internet a căpătat accente hilare și periculoase. Chiar dacă sunt autodeclarați împătimiți ai vinului, cei mai mulți sunt vănători de free samples, scriind adesea lucruri anoste și înșirând date tehnice și geografice pe post de  informație utilă (hectare, istoric, soiuri și poze cu frunze și etichete), fără a stărni niciun interes. Fără a înțelege sitemul de producere și modul cum se vinde vinul, nu ai cum să te identifici cu industria, nefiind de specialitate.
Evelyn Resnick a analizat timp de 3 ani 56 de winebloggeri din mai multe țări. Cifrele sunt destul de interesante: 20% din ei provin din S.U.A. și M.B, fiind și cei mai citiți. 70% din bloggurile din China au un caracter educativ, iar autorii lor provin din industrie (somelieri, jurnaliști, importatori, vânzători). În Rusia cele mai multe blogguri aparțin consumatorilor de vinuri, iar cele din China și Rusia nu sunt monetizate.
Declararea pasiunea pentru vin așternută în pagini de internet, fără a urmări un  program, reguli de etică, postări programate (nu doar când ai chef) și mai ales fără o minimă cunoaștere a domeniului, nu poate asigura un succes și o recunoaștere în industria de vin. Postările neinteresante (pe care le poți citi din primele 4 rânduri) scrise cu patos doar în spirit critic, ar trebui să le inducă cititorilor întrebarea: cine ești tu pentru a fi băgat în seamă?
R.O.I. (Return Of Investment) și Monetise the PR in Blogging. Louise Hurren a atins un punct de mare impact pentru producătorii de vin, lucrând mult ani cu aceștia. Prezentarea ei a fost despre relația producător – consultant PR – comunicator (incluzând bloggerii de vin) și cum ar putea să ajungă la relația win-win. În 2007 bloggerii erau adevărați paria ai industriei și adesea politicos refuzați în vizitele organizate de producători la crame, cu indicația clară no bloggers, please! Prin 2010 au devenit tolerați datorită instrumentului internet pe care-l stăpâneau mai bine decât producătorii. În doi ani, bloggerii ajunseseră adevarate vedete, organizându-se excursii cu circuit exclusiv. Totuși, experiența producător-consultant PR a luat o nouă orintare, facându-și calcule: câte sticle trebuie să vând în plus din cramă pentru a putea sustine 1000 euro/bloger, pentru 3 zile de excursie? Rezultat: 415 sticle! E mult? În 2014 au ajuns concluzia să-i trieze, după cum fiecare își alege croitorul sau dentistul: dacă tot costă, măcar să-i aleg pe cei mai buni.
Însă, mulți producători au invitat bloggerii apropiați pentru a beneficia de garanția unor articole pozitive și sperând că generează vânzări, plătind: transport, cazare, mese și mici atenții pentru acasă. Totodată, bloggerii doresc să fie respectați și să beneficieze de un bun relationship cu persoanele de marketing și oenologii cramelor, precum și producătorii pretind ceva de la comunicatori, pentru că arma acestora -internetul – pare să fie cea mai bună cale de comunicare.
Pentru producători, bloggerii care scriu din pură pasiune, documentându-se și cumpărându-și vinul, sunt rara avis, fiind cei mai prețuiți, având cu ei o relație specială, care transpare în mod obiectiv și către cititori. Ceea ce trebuie să identifice producătorii pe viitor este acel tip de comunicator care să scoată în evidență brandul, regiunea, tradiția locală, iar cel mai bine și obiectiv o fac bloggerii din alte țări, așa cum s-a dovedit după Rioja și Montreux, așa cum se vede în postările celor cu care am fost alături.
În finalul zilei, Robet Joseph dă cu bățul prin gard bine de tot și împarte bloggerii în 3 tipuri: cei autofinanțabili, free hunters - cei care acceptă tot ce e gratuit și cei plătiți care să scrie pozitiv despre vinuri. Totuși, întrebarile pe care fiecare blogger ar tebui să și le pună sunt: De ce mă invită? Ce așteaptă să scriu după invitația asta?
Acum, rețeta externă ne-a fost lansată, rămâne să vedem cum se aplică la noi?
Că sunt curios.
RaSto

Articol apărut în ultimul număr al revistei Vinul.ro

{lang: 'ro'}
Mai multe

Chateauneuf-du-Pape, deuxième épisode

Scris la 30 noiembrie 2014 in Povesti despre vin, Slider | Niciun comentariu

Următorea escală din excursia zilei de 29 octombrie din Chateauneuf-du-Pape (Cht9dP) a fost Chateau Fortia. Aici lucrurile păreau a nu fi fost pregătite pentru vizită, dar managerul cramei, un fost chimist de multinațională, pe nume Pierre Pastre, ne-a luat tare cu istoria proprietății, a viței de vie și restul organizării de-acol, după care ne-a înșirat mai multe vinuri din ani diferiți. Ce merită a fi reținut este că din cele 30 de hectare, Pierre a hotărât să facă anual doar 4 vinuri: un alb și 3 roșii. Din cele roșii, se mândrește cu Cuvee du Baron și Cuvee Reserve. Din multe alte explicații, omul părea ușor nevorbit și aproape că ne ținuse și un mic discurs politic, în care ne explica ce are de înfruntat, despre cum legile îl blochează adesea, despre încâlcelile legislative și cum nu poate să se bucure mai mult de ceea ce-i place cel mai mult să facă.
În timp ce savuram blendul alb din 2011 (făcut din clairette, roussane și grenache alb- doar 10%), pe unul din colegi îl mănâncă unde nu trebuie și întreabă de ce este așa scump vinul din Cht9dP? Evident că omul s-a încruntat ochindu-l și a întrebat față de ce? de cel chilian? Și americnul nostru spune neinspirat da, de cel din Chile!! Își suflecă Pierre mânecile și ne răspunde: costul/om pentru o zi de cules în Cht9dP este de 12 euro/oră, pe când în Chile este de 6-7 dolari/zi!! Mai continui? Ne-a cam răscolit răspunsul ăsta și mai de jenă, mai de plăcerea vinului am cumpărat o sticlă de  alb (16,5 euro) pe care l-am și dus în țară.
La plecare am mai dat un ochi chateau-ului, pentru că era așa cum îmi închipuiam eu la începutul zile că ar trebui să arate: o clădire veche, frumoasă, cu ceva mister, dar mai ales eleganță.
Se înoptase, iar cina urma să o luam în apropiere de Orange, acolo unde se spune că ar fi cel mai reprezentativ restaurant din zonă Table de la Sorgues. Și le-am dat dreptate, pentru că tot ce-am degustat acolo era la superlativ. S-au plimbat zeci de vinuri de peste 90 de puncte Parker ca la defilare și puteai să auzi murmurele de plăcere gastronomică și enologică, de parcă rula un fim pentru adulți în background. La un moment dat, mi-am făcut curaj și cu acordul gazdelor de la Fédération des Producteurs de Châteauneuf-du-Pape și le-am cerut permisiunea ca spre final să prezint un vin din România. Au acceptat cu surprindere, dar și cu prietenie atunci când le-am spus că în aceeași seară, în București, se aniversau 20 de ani de la lansarea primului producător privat de vinuri românești S.E.R.V.E. Legătura franceză a firmei, prin fondatorul său Guy Tyrel de Poix, a facut publicul și mai atent, dar și pentru că ineditul era triplu: soi românesc, sărbătorirea celor 20 de ani, cât și lansarea unui vin omagial Cuvee Guy de Poix. Pentru cei 22 de prezenți, cele două sticle (pe care am apucat să le și decantez 30 de minute) au fost aproape insuficiente, iar suprapunerea cu prezentarea de brâzeturi locale a picat la țanc cu vinul românesc. Noii mei amici  Arto (din Finlanda) și Magnus (din Suedia) m-au întrebat imediat cum ar putea să cumpere acest vin și cât costă, dar din păcate nu eram pregătit, încă, să răspund. Cu ce impresii a rămas Magnus despre acest vin, puteți găsi aici și îi rămân recunoscător pentru review.
A fost o seară de neuitat. La Mulți Ani S.E.R.V.E. și pe curând Chateauneuf!
A doua zi urma drumul spre Montreux și mult așteptata seară de BYOB. Alte vizite, alte povești cu vinuri.
Pe curând,
RaSto

{lang: 'ro'}
Mai multe

Degustare vinuri Masi

Scris la 24 noiembrie 2014 in Povesti despre vin, Slider | Niciun comentariu

      Prin amabilitate Cramei Recaş, am luat parte la o degustare de vinuri Masi, care a avut loc la Marshall Hotel Bucureşti cu participarea de excepţie a preşedintelui Masi - domnul Sandro Boscaini şi a oenologului grupului Andrea Dal Cin.

Dar, “cine e MASI şi ce vrea ei”? Denumirea vine de la numele unei proprietăţi (o vale de fapt), aflată în “custodia” familiei Boscaini încă de prin 1800, undeva în zona Veneţiei, nordul Italiei. Sunt vestiţi în întreaga lume datorită producerii celebrului “Amarone” obţinut prin metoda tradiţională appassimento, constând în uscarea strugurilor în perioada de iarnă (3-4 luni), în lăzi de bambus. Astfel strugurii pierd o treime din greutate înainte de zdrobire şi fermentare, vinul rezultat câştigând la capitolul concentrării de arome şi a gustului.

Am aflat şi despre un alt procedeu folosit la cramele Masi, acela de dublă fermentaţie, prin care un vin tânăr este amestecat cu strugurii zdrobiţi, păstraţi la uscat (prin metoda appassimento), după care urmează o refermentare. Şi acest vin câştiga un plus de culoare şi concentrare a aromelor şi gustului.

Acum, că ştiţi despre ce vinuri vorbim o să vă spun câteva cuvinte despre cele degustate:

Masianco, 2013 – un cupaj de Pinot Grigio şi Verduzzo – alcoolul 13%. Aromele sunt plăcute: florale, fructate – începând de la citrice şi fructe tropicale, până la puţină miere de albine. Gustul este răcoros, citric cu un final uşor migdalat. Un vin plăcut şi simplu pentru masa de zi cu zi.

Am continuat cu vinurile roşii, începând cu Brolo di Campofiorin, 2009, un cupaj din: Corvina, Rondinella şi Oseleta – alcool 14%.

Aromele sunt brute, vulcanice încep cu cafea şi ciocolată, apoi urmează fructe roşii, mentă, migdale, încheind cu piper şi minerale. În gust vinul este echilibrat, alcoolul nu se simte, iar finalul cu cafea, capucino şi ceva fruct este unul lung şi plăcut. Chiar dacă nu este un vin corpolent şi cu o structură foarte solidă, mie personal mi-a plăcut şi îl văd ca pe un vin nepretenţios, care poate sta zilnic pe masă în asociere cu o varietate mare de preparate gastronomice.

Au urmat apoi câteva vinuri eveniment. Primul a fost: Costasera Riserva, Amarone Classico 2008, un cupaj de Corvina, Rondinella, Molinara şi Oseleta – alcoolul 15,5%.

Cum spuneam, aici vorbim despre cu totul altă clasă, cu arome mult mai complexe: de la cafea, fructe roşii de pădure, vişine, până la piele şi ceva tabac. Gustul vine şi el în completarea aromelor cu un echibru frumos, corp plin şi o structură plăcută. Finalul este lung cât toate zilele, iar singurul lucru care poate fi reproşat acestui vin este alcoolul care se simte bine, chiar dacă nu e foarte deranjant. Un vin excelent, rasat, care poate fi asociat oricărui eveniment fericit din viaţă.

Campolongo di Torbe, Amarone Classico, 2007, cupaj din Corvina, Rondinella şi Molinara, cu alcoolul 16% şi un zahăr rezidual de 10-11 g/l.

Acesta, după părerea mea este un vin mare, şi încă de la început vreau să rog prietenii, ca în cazul în care Doamne fereşte mi se întâmplă ceva, să mă îngropare alături de trei patru sticle din acesta. Nu de alta, dar dacă ajung în Iad, măcar o mică bucurie pământeană să-mi rămână…

Vinul are un “nas” evoluat, de o complexitate deosebită începând cu piele, tabac, cafea şi condimente, dar şi cu apariţia fructelor roşii coapte pe final. Gustul este de un echilibru desăvârşit, are tot ce-i trebuie, de la tanini puternici şi foarte catifelaţi la aciditate bună şi un final lung, lung de parcă şi acum îl simt în gură. Un vin elegant, complex, în care nici măcar nu bănuieşti restul mare de zahăr, darmite să-l simţi!

Încheierea degustării pentru mine a venit cu un vin roşu, dulce – Recioto, 2007, cupaj Corvina, Rondinella şi Molinara – alcoolul 14% şi zahăr rezidual 80-100g/l. Cuvintele de ordine atât în nas cât şi în gust au fost: smochinele, fructele confiate, vişinele din dulceaţă, ciocolată. Este un vin reuşit şi promit că la primul tort de ciocolată pe care-l voi cumpăra, o să-l aprofundez pe îndelete. Iar, dacă o să fiţi cuminţi, o să vă povestesc şi vouă…

Per total, am petrecut o seară minunată, cu vinuri de excepţie şi dacă ar fi ceva de reproşat acestora, este numai preţul puţin cam piperat, în varianta în care cineva ar dori să le consume zilnic. Pentru cei interesaţi, este bine de ştiut că Recaş distribuie aceste vinuri în România, şi măcar la evenimentele mai speciale, merită un loc de cinste pe masa noastră.

P.S. Au mai fost câteva vinuri în cadrul degustării, dar nu vă scriu despre ele deoarece le-am băut după servirea masei, şi nu vreau să fiu părtinitor.

Bogdan

Foto Degustare Masi

 

{lang: 'ro'}
Mai multe

În dealul Orheiului

Scris la 23 octombrie 2014 in Povesti despre vin, Slider | Niciun comentariu

Nu ştiam nimic şi nici nu degustasem vreun vin de la Chateau Vartely  până la excursia la cramă iniţiată de Wine of Moldova de la începutul lunii ăsteia.
După un drum nu departe de Chișinău, am ajuns la Orhei, oraş din zona viticolă Codru, unde în deal am fost întâmpinaţi de un ghid îmbrăcat în ginerică, vesel şi cu o engleză foarte bună. Ne-a alergat puțin dând turul cramei și al întregului complex turistic lăsându-mă cu gura căscată, până am poposit într-un mare, frumos și elegant restaurant, unde la intrare se afla  un simpatic bătrânel saxofonist acompaniat de pian. Nici eu nu insist asupra circuitului, pentru că aș prefera să aflați povestea locului de aici.
Odată pusă masa și aliniate vinurile pentru degustare, toți am început să ne revenim în simţuri din alergătura și agitația de pe drum și nu ascund că nu aveam nicio bănuială cât de mult avea să-mi placă unul din vinuri: feteasca regală. Culoare straveziu-gălbuie, dar cu o aromă atât de plăcută…  puternic florală în amestec cu fructe de albe de vara și foarte promițător. Degustând vinul pe terasa restaurantului în amurgul de deasupra Orheiului, aud din spatele meu: jak cudownie pachnie i smaczne! Colegul de excursie, Wojciech din Polonia, zâmbea şi el mulţumit şi se uita în zare. Atmosfera, vremea, compania, dar mai ales locul superb al întregului complex de acolo nu avea cum să nu-ți dea o stare de bine, de satisfacție și de liniște. Am început amândoi să comentăm notele de degustare. Are aromă de fructe, e și vegetal un pic, nu e subțirel, dar vioi, plăcut și mai ales răcoritor. Mineralitatea, aciditatea și echilibrul bun al alcoolului sunt așezate binișor. N-am mai avut timp să-i explic scala mea de notare în papioane și-am rezumat că 7 papioane ale mele cu cele 84-85 puncte ale lui ar tebui să fie evaluarea acoperitoare pentru un vin tare simpatic. De abia aștept reîntâlnirea cu feteasca regală de Vartely.
Toți ceilalți au continuat cu restul de vinuri roșii făcând toți cu ochiul spre Taraboste, dar eu eram în plină admirație la a doua sticlă de fetească regală făcându-mi planuri pentru vizita de anul viitor împreună cu prietenii, întregul resort  fiind făcut să nu mai pleci de-acolo, ca o insulă creată special pentru iubitorii de vin și relaxare.
Vedeți și voi pozele de mai jos și spuneți-mi dacă nu vă provoacă?
Cu bine,
RaSto

{lang: 'ro'}
Mai multe

Toamna în Thasos ( publicat in vinul.ro)

Scris la 20 octombrie 2014 in Povesti despre vin, Slider | Niciun comentariu

Thasos, această insulă din nordul Greciei, este după părerea mea una dintre destinaţiile preferate ale romanilor. Aici, din zece maşini întâlnite pe drumurile prăfuite ale insulei cu siguranţă nouă au numere de Bucureşti şi probabil, cea de a zecea de Cluj, Suceava, ori Galaţi. Atmosfera este şi ea una pur românească, neexistând vila unde să nu sfârâie grătarul cu micii aduşi de acasă, sau manelele date la maxim. Tavernele au meniu în limba romana, iar băcăniile au afişe mari cât toată vitrina de genul “avem peşte proaspăt”, scrise în dulcea limba romana.

Pe plajele superbe tronează exact ca la Eforie Sud ori 2 Mai, lăzile frigorifice, cu bere rece şi sandvişuri cu salam de Sibiu. Părinţii urlă cât îi ţin plămânii la bieţii copii, aceştia tipa a răzbunare, îi scuipă, începe războiul, intervin bunicii şi uite aşa le poţi avea pe toate: un soare şi o plajă de vis la pachet cu atmosfera pitorească mioritică.

Dar, odată cu sosirea toamnei, şi mai ales cu începerea anului şcolar tot zgomotul dispare ca prin minune, se aşterne pe întreaga insulă un val de linişte plăcută, iar viaţa devine dintr-odată paradisiacă. Plajele tăcute şi pustii ţi se oferă goale, tavernele care altădată pline de omuleţi înghesuiţi laolaltă, păreau îmbâcsite, acum parcă se deschid, înfloresc şi te ademenesc direct din stradă prins în valuri de miresme îmbietoare.

Da, acum este momentul să înceapă dezmăţurile bahice şi culinare, acompaniate de buzukia tradiţională, care să nu se sfârşească nici măcar la ivirea zorilor! Acum, trebuie să încerci împreună cu prietenii caracatiţa uscată la soare, udată din belşug cu vinuri albe greceşti, apoi kokoretsi împreună cu mielul suculent la proţap, înecat eventual în Syrah-ul corpolent, negru şi adânc ca marea, de la Crama Domaine Gerovassiliou.

Şi ca să vă enervez şi mai tare, o să vă prezint un vin fără asemănare, tot de la crama sus amintită!

Este vorba despre un vin alb, Ktima Gerovassiliou 2013, asamblaj din două soiuri tradiţionale: Malagousia şi Assyrtiko. Vinul provine din provincia Macedonia şi este făcut de însuşi Evangelos Gerovassiliou, considerat unul dintre pionierii noi industrii viticole şi cel mai bun oenolog grec din acest moment. Chiar asamblajul în sine este considerat unul inedit el fiind cel care a readus la viaţa soiul alb Malagousia şi la refăcut celebru.

În pahar, vinul are o culoare galben – verzui strălucitoare, cum îi stă bine unui vin tânăr.

Aromele sunt curate, iar pe un fundal de fructe exotice simţi iasomia şi un pic, dar numai un pic de mentă. Apoi, dacă eşti foarte atent, ca o briză uşoară de vară, direct de pe plajele stâncoase, vine discret o uşoară undă minerală. Şi nu numai atât!

Gustul este sec, cu un echilibru de excepţie, care nici măcar nu te lasă să bănuieşti alcoolul de 13,5%. Aciditatea ridicată şi gustul cu senzaţia citrică de lămâie, face că vinul să pară fresh şi plăcut, la fel ca şi finalul lung şi acrişor. Ce mai; un vin spectaculos, cremos şi cu o savoare de invidiat. După mine, acest vin îţi deschide intrarea spre sufletul greciei adevărate, te face să simţi ca fiind parte a locului, te răcoreşte precum valul, dar te îmbeţi precum măgarul! Şi toate, fără ca măcar să-ţi dai seama…

Bogdan

 

{lang: 'ro'}
Mai multe
Pagina 5 din 16« Prima...34567...10...Ultima »
Bloguri, Bloggeri si Cititori