Cupaje Rosii la Neptunus

Scris la 5 februarie 2013 in Povesti despre vin | Niciun comentariu

Săptămâna trecută la restaurant Neptunus, vinul.ro a organizat seara cupajelor roşii. Ce mai, pentru mine a fost că la “Oscar” – “mama şi tata” cupajelor roşii româneşti. După ce le-ai băut poţi să mori liniştit, că le-ai avut pe toate în viaţa asta! A lipsit o singură piesă este adevărat – Flamboyant 2007, acest Zeus al cupajelor după părerea mea, dar în rest toată divinitatea a fost prezentă. Eram gripat, cu nasul scurs până la genunchi şi înnodat pe pantofi, cu o minge de sârmă ghimpată presată în gât şi cu o fată care cerea un pistol la tâmplă, sau un prieten bun care să mă împuşte. Dar nu, nici mort, nici în coşciug, nici de sub pământ, nu aş fi putut să lipsesc de la aşa ceva. Aşadar, mi-am proptit bine capul în mâini să nu-mi cadă sub masă, ochii scurşi i-am presat pe ochelari şi nasul meu enorm l-am înfipt într-un şomoiog de şerveţele, pentru a putea începe neîntârziat bărbătească degustare!

….Au defilat în ordine prin fata privirii mele înceţoşate după cum urmează: 1. Nedeea 2011 (Fetească Neagră, Negru de Drăgăşani, Novac – 13,5%, producător Vinarte); 2. Villa Vinea Rubin Selection 2011 (Zweigelt, Fetească Neagră, Merlot – 13,5%, producător Castel Vinum); 3. Drăgaica Roşie 2010 (Cabernet Sauvignon, Merlot, Shiraz, Pinot Noir – 14%, producător Crama Oprişor); 4. Terra Romana Milenium Roşu 2009 (Fetească Neagră, Cabernet Sauvignon, Merlot – 13%, producător SERVE); 5. Red Artisan 2009 (Fetească Neagră, Cabernet Sauvignon, Merlot – 14%, producător Domeniile Săhăteni); 6. Ovăs 2009 (Cabernet Sauvignon, Merlot – 14%, producător Vigna); 7. Incantation 2009 (Fetească Neagră, Cabernet Sauvignon, Merlot 0 14%, producător Domeniile Dealul Mare Urlaţi); 8. Cuvee Charlotte magnum 2007 (Cabernet Sauvignon, Fetească Neagră, Merlot – 14,5%, producător SERVE); 9. Domaine Ceptura Rouge 2006 (Fetească Neagră, Cabernet Sauvignon, Merlot – 14,1%, producător DAVINO); 10. Flamboyant 2006 (Cabernet Sauvignon, Merlot, Fetească Neagră – 14,3%, producător DAVINO).

….Zi magnifică din anul Domnului 2013, care mi-ai pus pe masă aşa minunăţii, îţi jur solemn că nu te voi uita niciodată! Şi de-o fi să mor, lângă vinurile astea să-mi găseşti Doamne culcuş!

….Nu pot să vă mai spun decât, că aceste licori, au fost însoţite de magnificele preparate culinare ale chef-ului – Dan Anca, dintre care îmi amintesc cu scuzele de rigoare, doar ceva “săritoare” – iepure cu ierburi aromatice, parcă. Ce să-i faci, după cum spuneam eram semimort şi în plus, cred eu că ceea ce găteşte Dan Anca, trebuie mai degrabă gustat şi abia apoi povestit…
Vă doresc să aveţi în viaţa numai zile fericite, că aceasta pe care am avut-o eu!

Bogdan

{lang: 'ro'}

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Bloguri, Bloggeri si Cititori