—
Cea de a 7a Convenție a Comunicatorilor de Vin în sistem Digital (#DWCC) a depășit noi recorduri. Numărul participanților a fost de 315 persoane din 37 de țări. Ryan Opaz, Robert McIntosh și Gabriella Reynes împreună cu echipa de tineri adusă din Porto au avut de trecut din nou un test asupra capacității logistice și de organizare, după ce cu un an în urmă (la Logrono) fusese un alt record.
—Și de data aceasta, din România am fost alături de Mihai Oprea încercând să acoperim cât mai multe sesiuni, împărțindu-ne. Am să trec peste prezentări, degustări și master class-uri de vinuri italiene, libaneze și elvețiene, sârbești și intru direct în temele cele mai „calde” legate de scrisul despre vin, 
chiar dacă printre cei 315 participanți erau și importatori, oameni de marketing și winemakeri.
Așa că voi transmite mesajul speakerilor, fără o interpretare proprie, fiind mai important să aflați unde a ajus nivelul discuțiilor și concluziile pe baza studiilor și a experințelor lor din ultimii 7 ani, chiar dacă pe moment, în sală, îmi veneau în minte zeci de exemple de pe la noi.
—Wine Blogging: Go Pro Or Go Home. Aici s-au spus lucruri clare, dure, fără cea mai mică ocolire, pentru că explozia comentatorilor de vin care au la îndemână o pagină de internet a căpătat accente hilare și periculoase. Chiar dacă sunt autodeclarați împătimiți ai vinului, cei mai mulți sunt vănători de free samples, scriind adesea lucruri anoste și înșirând date tehnice și geografice pe post de informație utilă (hectare, istoric, soiuri și poze cu frunze și etichete), fără a stărni niciun interes. 
Fără a înțelege sitemul de producere și modul cum se vinde vinul, nu ai cum să te identifici cu industria, nefiind de specialitate.
—Evelyn Resnick a analizat timp de 3 ani 56 de winebloggeri din mai multe țări. Cifrele sunt destul de interesante: 20% din ei provin din S.U.A. și M.B, fiind și cei mai citiți. 70% din bloggurile din China au un caracter educativ, iar autorii lor provin din industrie (somelieri, jurnaliști, importatori, vânzători). În Rusia cele mai multe blogguri aparțin consumatorilor de vinuri, iar cele din China și Rusia nu sunt monetizate.
Declararea pasiunea pentru vin așternută în pagini de internet, fără a urmări un program, reguli de etică, postări programate (nu doar când ai chef) și mai ales fără o minimă cunoaștere a domeniului, nu poate asigura un succes și o recunoaștere în industria de vin. Postările neinteresante (pe care le poți citi din primele 4 rânduri) scrise cu patos doar în spirit critic, ar trebui să le inducă cititorilor întrebarea: cine ești tu pentru a fi băgat în seamă?
—R.O.I. (Return Of Investment) și Monetise the PR in Blogging. Louise Hurren a atins un punct de mare impact pentru 
producătorii de vin, lucrând mult ani cu aceștia. Prezentarea ei a fost despre relația producător – consultant PR – comunicator (incluzând bloggerii de vin) și cum ar putea să ajungă la relația win-win. În 2007 bloggerii erau adevărați paria ai industriei și adesea politicos refuzați în vizitele organizate de producători la crame, cu indicația clară no bloggers, please! Prin 2010 au devenit tolerați datorită instrumentului internet pe care-l stăpâneau mai bine decât producătorii. În doi ani, bloggerii ajunseseră adevarate vedete, organizându-se excursii cu circuit exclusiv. Totuși, experiența producător-consultant PR a luat o nouă orintare, facându-și calcule: câte sticle trebuie să vând în plus din cramă pentru a putea sustine 1000 euro/bloger, pentru 3 zile de excursie? Rezultat: 415 sticle! E mult? În 2014 au ajuns concluzia să-i trieze, după cum fiecare își alege croitorul sau dentistul: dacă tot costă, măcar să-i aleg pe cei mai buni.
—Însă, mulți producători au invitat bloggerii apropiați pentru a beneficia de garanția unor articole pozitive și sperând că generează vânzări, plătind: transport, cazare, mese și mici atenții pentru acasă. Totodată, bloggerii doresc să fie respectați și să beneficieze de un bun relationship cu persoanele de marketing și oenologii cramelor, precum și producătorii pretind ceva de la comunicatori, pentru că arma acestora -internetul – pare să fie cea mai bună cale de comunicare.
—Pentru producători, bloggerii care scriu din pură pasiune, documentându-se și cumpărându-și vinul, sunt rara avis, fiind cei mai prețuiți, având cu ei o relație specială, care transpare în mod obiectiv și către cititori. Ceea ce trebuie să identifice producătorii pe viitor este acel tip de comunicator care să scoată în evidență brandul, regiunea, tradiția locală, iar cel mai bine și obiectiv o fac bloggerii din alte țări, așa cum s-a dovedit după Rioja și Montreux, așa cum se vede în postările celor cu care am fost alături.
—În finalul zilei, Robet Joseph dă cu bățul prin gard bine de tot și împarte bloggerii în 3 tipuri: cei autofinanțabili, free hunters – cei care acceptă tot ce e gratuit și cei plătiți care să scrie pozitiv despre vinuri. Totuși, întrebarile pe care fiecare blogger ar tebui să și le pună sunt: De ce mă invită? Ce așteaptă să scriu după invitația asta?
—Acum, rețeta externă ne-a fost lansată, rămâne să vedem cum se aplică la noi?
—Că sunt curios.
—RaSto
Articol apărut în ultimul număr al revistei Vinul.ro
.
.
.
.
Comentarii recente