Doar a doua’i norocoasă

Scris la 2 martie 2015 in Povesti despre vin | Niciun comentariu

“Scrie pe Vin2.ro” cu povești trăite de oameni care iubesc vinul. Astăzi îl avem invitat pe Bogdan Caracaleanu

Am înțeles că vine primăvara. De unde? De pe net.
Facebook-ul este plin de ghiocei, toporași, brândușe, urări, dorințe……. Eu, mai cârcotaș din fire privesc pe geam, iar dimineața de 1 Martie mă întâmpină cu o ceață ce anunța mai degrabă venirea unui anotimp mult mai depresiv. Până spre seară ceața s-a dus, deși toată ziua nu am văzut soarele, ascuns după niște nori bacovieni. Totuși, încredințat că (măcar calendaristic) am intrat în primăvară, mă decid să schimb “garderoba”. De vinuri, bineînțeles. Să mai scot la bătaie unele vinuri la care am dubii ca trec de sezonul cald si sa fac loc pentru altele mai noi din preconizata campanie de primăvară. Campanie de achiziții, care alta?
Victima urma să fie un vin în care îmi pusesem mari speranțe (asta de când îl luasem de pe un site cu oferte zilnice) și cu care am vrut să mă dau mare la escapada de început de decembrie la Arbănași. Acolo m-a dezamăgit, sticla fiind cu defect de dop. Mai mult, Horia H. mă liniștise spunându-mi ca nu este ceva neobișnuit!
Deci, este vorba de CASCINA FERRERO BAROLO 2008, de la Tenuta Carretta. Chiar dacă este ruda mai săracă a lui Barolo Cannubi, totuși mă așteptam să fie ceva de capul lui. Desfac sticla și totul pare ok. Torn în pahar și din nou nimic suspect. Limpede, culoare rubinie (cu o surprinzătoare margine ușor orange-brown- pentru vârsta lui), nas curat, corp mediu, aciditate peste medie, toate tipice pentru Nebiollo. Am decis să aștept să se deschidă și în acest timp să vad cu ce fel de mâncare sa îl pot asocia.
Norocul meu a fost ca pe Paprika TV performa Nigella Lawson, probabil una din puținele englezoaice la care merită să insiști cu privirea. Rețeta de paste prezentată m-a făcut să mă hotărăsc destul de rapid, așa că seara de Mărțișor a fost italiană! Că doar de la Rîm (sau măcar speram că) ne tragem.
Normal că am făcut mici modificări la rețeta văzută, boabele de fasole eu considerându-le în plus la paste (deh, Nigella nu se poate despărți de unele tabieturi culinare din perfidul Albion), iar salamul l-am înlocuit cu un mix de bacon și piept de pui ușor afumat. Sosul de roșii a fost un sos Napoletan cu ardei, original (made in Poland), iar pastele taglioligni (artigianale dei fratelli di Bari, capisci?). Parmezan nu am avut așa că m-am mulțumit să rad un pic de Pecorino Romano (nu prea mult că este foarte aromat).
După mai bine de două ore de la destupare, am purces la analiza vinului. Nasul este dominat de fructe roșii, ceva condimente. În gust regăsesc aceleași fructe roșii, parcă și un pic de coacăză neagră, condimente, tanini rotunzi, iar aciditatea echilibrează sosul de roșii. Alcool perfect integrat (14 %). Postgust mediu spre lung. Un vin elegant, bun și având în vedere și prețul, zic că nu este o afacere rea. Îi acord 6 mărțișoare din 7!
Să vina primăvara, zic.

{lang: 'ro'}

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Bloguri, Bloggeri si Cititori