La Cetate Miracol – Merlot 2010, Crama Oprişor

Scris la 1 aprilie 2015 in Povesti despre vin | Niciun comentariu

Căutând mai adânc prin propria pivniţă, am descoperit acest vin de care mă leagă amintiri plăcute. L-am cumpărat în urmă cu câţiva ani de la târgul GoodWine, chiar din mâna Luminiţei Tzakis, care mi l-a prezentat ca fiind unul special. Şi a avut dreptate!

De cum am ajuns acasă, împreună cu un bun prieten, am desfăcut o sticlă din acest Merlot şi am fost atât de impresionaţi de calităţile lui, încât a doua zi m-am întors pentru provizii, care, după cum se vede, “mă ţin” până în ziua de astăzi. Iubesc acest vin, l-am băut cu maximă plăcere de fiecare dată şi niciodată, indiferent de împrejurare, el nu m-a dezamăgit.

La Cetate Miracol – Merlot – 2010 nu se dezminte nici astăzi şi pare că trecerea timpului nu a făcut altceva decât să-l înnobileze. Dacă culoarea sa are mai degrabă opacitatea unui Pinot Noir, nasul are o tipicitate şi o delicateţe nemaiîntâlnită. Simţi prin toţi porii aromele de vişine coapte şi fructele de pădure atât de curate încât îţi vine să întinzi mâna să le culegi din copac. Apoi, îşi face apariţia lemnul dulce cu ceva tabac şi cea mai fină ciocolată din lume. Toate împreună însă, nu te agresează, ci parcă abia te ating, te învăluie, te dezmiardă şi te arunca în mrejele unor simţiri încă nebănuite.

De cum duci paharul la gură şi sorbi prima înghiţitură, observi că acest vin te cucereşte, te completează şi nu face absolut nimic să te îndepărteze. Nu are tanini agresivi, nu simţi alcoolul, nu este corpolent, greu, sau gemos. Este un vin uşor de zici că pluteşte, cât se poate de catifelat, cu gust fresh de vişine puţin vanilat şi un final lung cât toate zilele. Nu deranjează decât într-un singur moment – acela când iei paharul de la gură. În concluzie, eu de acest vin nu mă mai satur şi mă gândesc cu groază la ziua când o să cobor în pivniţă, o să-l caut, o să-l strig şi el nu o să-mi răspundă. Până atunci însă, mă bucur de fiecare picătură, de fiecare pahar şi fiecare sticlă pe care încă o deţin. Vă recomand acest vin cu multă, multă căldură!

Bogdan

{lang: 'ro'}

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Bloguri, Bloggeri si Cititori