N-avem Guru, avem Goru

Scris la 12 ianuarie 2017 in Povesti despre vin | 3 comentarii

–-EGOBODEGAS este o crama situată în zona aridă a Denominación de Origen Protegida din regiunea Jumilla (sud estul Spaniei), nu deprte de Murcia.
–-Este o cramă nouă, a cărei construcție, cu bani nu foarte mulți, a pornit în 2011. Inițiatorii sunt Santos Ortiz și Ioana Păunescu (da, din Romania). Sub emblema celor 3 cuvinte Ego, Talento, Infinito, cu mult efort și mai ales pasiune, au reușit să ridice o modernă cramă urmărind în primul rând eficiența și rentabilitatea, acolo unde soiul monastrell este la el acasă.
–-În prezent la EGOBODEGAS se realizează mai multe game de vinuri. Eu am degustat doar 3 vinuri din ele, iar pe piața noastră puteți găsi cel puțin unul în mod curent.
–-Goru 2014 este un asamblaj din soiurile  monastrell 50%, syrah 30% şi petit verdot 20 %, maturat în baricuri timp de 4 luni. Vinul este de un roșu rubiniu profund, cu reflexe purpurii, cu aromă intensă de fructe: cireșe negre și vișine supracoapte, însoțită de note de lemn ars. Gustul este fructat, monastrell-ul punându-și puternic amprenata, corpul mediu, taninuri dulcege și moi. În postgust se evidențiază note vanilate și puțină scorțișoară. Face parte din categoria vinurilo serioase, destul de robuste, vin căruia nu trebuie să-i lipsească măncarea potrivită ținănd cont de structură (are 14% vol. alcoolice). Sunt curios cum va fi acest vin peste 2-3 ani. Acum primește +7 papioane/8 și îl găsiți cu 40 lei în rețeaua Mega Image.
–-RaSto

{lang: 'ro'}

3 comentarii

  1. Eu am avut ocazia să îl degust și este espectacular. Dacă aveți ocazia să îl degustați , faceți-o. O să vă impresioneze plăcut

    • 40 lei în rețeaua Mega Image

  2. Regiunea asta Denominación de Origen Protegida e mai in nordul Spaniei sau mai in sud :D ?

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Bloguri, Bloggeri si Cititori