Pe drumul vinului in Rodos

Scris la 15 iulie 2016 in Povesti despre vin | Niciun comentariu

“Scrie pe Vin2.ro” povești trăite de oameni care iubesc vinul. Astăzi îl avem invitat pe Bogdan Caracaleanu
–-Conform traditiei si anul acesta sfarsitul lunii iunie m-a gasit in Grecia. Destinatia: Rodos – insula Soarelui.   
–-Daca in gasirea Colosului nu aveam mari sanse de reusita, m-am concentrat pe descoperirea unui vin care sa fie cat de cat la (aceeasi) inaltime. Studiasem problema inainte de plecare, aflasem ca filoxera nu ajunsese pe insula, ca exista doua soiuri de struguri locali (unul alb -Athiri- si unul rosu Amorgiano / Mandilaria) si ca erau cateva crame concentrate in special in zona inalta din apropiere de localitatea Emponas (sau Embonas….ambele variante fiind gasite pe hartile si indicatoarele grecesti).  De mentionat ca vinul casei la tavernele si restaurante frecventate in acest sejur era de la mediocru la câh, cel alb fiind mai mereu prea cald pentru a intelege ceva din el. In ceea ce priveste vinul la sticla, spun doar atat: un vin de 4-5 euro in supermarket era 12 euro in local (suna cunoscut , nu?!).
–-Drumul vinului, din Faliraki (unde eram cazati) catre Embonas, a fost liber si superb, strabatand paduri intinse de pin, aerul fiind de-a dreptul imbatator, plin de arome de rasina si de vegetatie tipic mediteraneeana.
–-Prima crama rasarita in cale (Emery Winery) aproape imediat ce am intrat in sat, ne-a intampinat cu un mare lacat pe poarta! N-a fost să fie!
–-Continuam drumul hotarandu-ne sa studiem din mersul masinii oferta oenologica de la un capat la celalalt, urmand sa ne intoarcem si sa ne incercam norocul in locurile care pareau mai tentante.
–-La iesirea din sat dam cu ochii de un magazin in fata caruia trona o plancarta cu “wine, honey and olive oil tasting” (bineinteles bilingv, cu varianta in limba rusa omniprezenta cam pe toata insula). Singurul lucru bun la aceasta oprire a fost ca am lasat masina la umbra, vinurile fiind de nebaut.
–-Ne intoarcem si oprim la un magazin care promitea: o selectie mare de vinuri la sticla, aer conditionat,  pahare de degustare OK (mult peste “copita de cal” de la prima oprire). Am solicitat sa incercam vinurile seci albe si rosii, de la producatorii din Rodos. Din cele 5 vinuri albe cam doua merita amintite: un asamblaj de Malagouzia cu Sauvignon Blanc (Selection 2015 de la cel mai mare producator din Rodos, CAIR) care avea cam de toate (aciditate, arome florale, fructate, placute si nu foarte explozive, postgust mediu) si un Muscat sec, foarte echilibrat,  de la un producator micut din Embonas, Alexandris Family (insa 15 euro mi s-a parut cam mult). Aici am constatat ca soiul local Athiri iese in evidenta ca monosoi, asamblajele cu Chardonnay si/sau Muscat neavantajandu-l.
–-Cele 5 rosii au fost ceva mai reusite (chiar daca au fost servite in pahare mai potrivite pentru vin alb). Primul vin de la CAIR, Maestro 2014, desi tinerel, a scos in evidenta perfecta simbioza dintre Mandilaria (un soi destul de taninos) si mult mai catifelatul Merlot, rezultatul fiind un vin vesel, fructat, de cursa lunga la un pret OK (6 euro).
–-Mandilaria 2014 de la Alexandris Family s-a dovedit prea agresiv cu gingiile, asa ca am trecut rapid la (si cu mult) Pathos 2013, un asamblaj suculent si condimentat din Mandilaria, Syrah si Cabernet Sauvignon , care la 10 euro este un best buy.
Din pacate penultimul vin din 2012, Mandilaria cu Cabernet Sauvignon era cam obosit (lucru -dupa spusele proprietarului magazinului- semnalat si de alti degustatori care incercasera vinul cu cateva ore inaintea noastra).
–-Vinul degustarii  a fost tot de la CAIR, un Merlot 2012. Tipicitate la maxim, catifelat, fructat si cu numai 12,5 % alcool, la 12 euro ar fi fost de cumparat, dar as fi dorit un soi grecesc.
–-Ultima oprire am facut-o in centrul satului  la un punct de degustare de vinuri , majoritatea fiind de la o crama micuta (numai 4 hectare) din Embonas, Kounaki Winery, care insa produce vin din 1928!
–-Soiurile cultivate sunt grecesti: Athiri, Malagouzia, Muscat, Assyrtiko, Diminiti, Amor(g)iano dar si internationale: Cabernet Sauvignon, Merlot, Syrah, Chardonnay, Tempranillo.
–-Am inceput degustarea cu Black Label 2014, 80% Chardonnay si 20% Muscat. Galben auriu, usor citric, cu onctuozitatea specifica Chardonnay-ului, dar cu prea mult alcool (15 %) si in concluzie cam greu de baut. Cam aceeasi concluzie si despre White Blend 2014 (40 % Malagouzia, 30 % Sauvignon Blanc si 10 % Muscat), ceva mai prietenos probabil fiind si mult mai aromat, dar cu acelasi nivel ridicat de alcool. Triple Fermentation White 2014 (numele vine de la fermentarea separata a celor trei soiuri Athiri 40%, Muscat 30% si Malagouzia 30%) deborda de arome florale, de grapefruit. In gust citricele erau dominante, in postgust ramanad o usoara senzatie amaruie. Un deja vu cele 15 % alcool!
–-White Label 2015 a fost mai proaspat, mai usor (13 % alcool) dar si mult mai aromat, enologul schimband proportiile soiurilor fata de Black Label: 80 % Muscat si 20 % Chardonnay.
–-Mountain Breeze 2015, vinul organic al cramei (din vii de aproape 100 ani plasate la altitudine destul de ridicata pe pantele muntelui Ataviros) este 100% din Athiri, un vin lejer, cu placute arome floral-citrice, echilibrat, de cursa lunga.
–-Rosiile au debutat cu purpuriul Red Button 2015 (30 % Cabernet Sauvignon, 30 % Syrah, 30 % Merlot si 10 % Amorgiano), suculent, fructat, foarte baubil pentru un vin atat de tanar si in care cele 14,5% alcool sunt foarte bine ascunse….asta daca nu pierzi sirul paharelor.
–-Amoriano Kounaki 2015 este un alt exemplar tipic al acestui soi local din Rodos. Tanini fermi, inca nu total slefuiti, cu 15,5 % alcool. Vin barbatesc (dupa spusele PR-ului cramei care ne servea) dar care a mers excelent cu o branza locala, un fel de Feta 100% din lapte de capra.
–-Primul vin baricat a fost Oak Double Blend 2014 (50% Cabernet Sauvignon, 50 % Syrah), care insa mi s-a parut un pic cam vegetal, parca prea devreme scos la bataie.
–-Cabernet-ul Sauvignon 2012 a fost destul de reusit, cu fructe negre, tabac, cafea, tanini rotunzi, postgust mediu, dar fara sa ma faca sa scot 13 euro pentru el.
–-Ultimul vin rosu incercat a fost Syrah 2012. Fructele rosii se imbinau perfect cu condimentele spicy, dar si cu vanilia indusa de cele 12 luni de baric. Taninii rotunzi si postgustul lung, usor dulceag, ne-au facut sa il consideram vinul degustarii.
–-Ce din urma vinuri incercate au fost cele dulci. The Red Sweet 2014 realizat 100% din struguri Amorgiano uscati la soare, cu 150 g zahar /litru, prezenta note de cirese, fructe rosii in principal, dar trebuia servit mai rece plus ca mi s-a parut ca necesita o aciditate mai mare.
–-Singurul vin medaliat al cramei (la Salonic in 2015), The White Sweet 2014 (80% Muscat, 20 % Malagouzia) a fost cu mult peste cel rosu. Arome de miere de salcam, fructe confiate, aciditate superioara, zahar 180 g/l.
–-Nu am fost lasati sa plecam din Embonas pana ce nu am vizitat si micuta crama din apropiere, cocheta, cu utilaje moderne, cu o frumoasa zona de degustare (bine si cu niste statui kitsch-oase ce voiau sa aminteasca de nimfele din antichitate), dar si cu cerbul Dimitri (mascota simpatica a cramei), bucuria copiilor.
–-In concluzie, Rodos nu duce lipsa de vinuri, dar cele mai rasarite sunt destul de rare, probabil si din cauza temperaturilor foarte ridicate.

 

 

 

{lang: 'ro'}
Comenteaza

Vin de Dunare

Scris la 14 iulie 2016 in Povesti despre vin | Niciun comentariu

–-Experiența mea cu aligoteul de Dunăre este aproape recentă. La Comana, în seara zilei de 14 mai, după concursul Centura Roze, cazati fiind la Casa Pescarilor, ne-am apucat de tras concluzii pe un mal al Deltei Neajlovului.
–-Sătui de atâtea rozeuri testate și jurizate, dintr-un portbagaj cu număr de BR, a scos capul egreta verde. Aligote LaSapata 2015. Amatorii de pește, dar mai ales pescarii beau cu nesaț soiul asta de vin. Și au dreptate, pentru că se potrivește cam bine. Dar cum eu cu pescuitul mă întâlnesc precum Ozana cu pilates, n-aveam cum să știu ce potriveală bună poate să iasă. Știu că în apropierea Iașului, a Avereștiului, dar mai ales în zona dunăreană la Măcin și la Sarica Niculițel găsim aligote.
–-Vinul de față provine din cele două hectare cu aligote alei Cramei Delta Dunării și e lansat în primăvară. La Sapata se făcuseră cunoscuți mai ales cu băbeasca, dar iată că pot conta și pe alte vinuri. Am reluat acasă degustarea alături de un amic și-am descoperit că și alte ușoare preparate merg bine cu el. În ciuda faptului că nu are o tipicitate pronunțată, e un vin plăcut, destul de fructat, unde fructele albe (mai ales caisele și zarzărele coapte) dau nota veselă ceea ce-l apropie de o fetească albă. Aciditatea medie trage nivelul de alcool (13,5) mai jos și apare o notă mică dulceagă agreablă în gust. Simți robustețe, dar și vioiciune, iar datorită unui finish mediu spre lung te atrage spre următorul pahar.
–-Merită încercat fără ezitare, însă recomand a fi însoțit de păpică. 6,5 papioane.
–-RaSto

{lang: 'ro'}
Comenteaza

Priorat – Între tradiție și inovație

Scris la 11 iulie 2016 in Povesti despre vin | Niciun comentariu

–-“Scrie pe Vin2.ro” cu povești trăite de oameni care iubesc vinul. Astăzi îl avem invitat pe Marius Gheorghe, care si-a descoperit pasiunea pentru vizitarea cramelor si a aprecierii vinurilor la justa lor valoare. Marius lucreaza in domeniul stomatologic.
–-Înca din secolul al XII-lea, regiunea Prioratului era cunoscută pentru vinurile sale. Denumirea vine de la comunitatea de călugări Cartucieni (în spaniolă Cartujano) al căror stareț se numea Prior. Mănăstirea Cartuja a fost construită ca urmare a visului unui cioban, în care i s-a arătat imaginea unei scări îndreptate spre cer și susținută de îngeri. Mănăstirea a fost numită Cartuja de Escaladei
–-Din cele 6000 ha cultivate la sfârșitul secolului al XIX-lea au rămas în anii ’60 ai secolului trecut mai puțin de 300 ha, cauza fiind filoxera, fapt care a dus la uitarea zonei Priorat. Din nevoia de a-și asigura traiul și de a se diferenția de alte zone ale Spaniei, cultivatorii au început să producă vin din cele doua soiuri specifice Prioratului: Garnacha și Carinyena (denumirea catalană: Samso).
–-Cel care a făcut cunoscut în lume vinul de Priorat este Alvaro Palacios Muro, oenolog și producător de vin din Rioja Baja. Este născut într-o familie cu o tradiție veche de 5 generații în cultivarea și producerea de vinuri din Rioja, cunoscută ca Palacios Remondo. A studiat oenologia la Universitatea din Bordeaux sub îndrumarea lui Jean Pierre Mouex, apoi s-a îndrăgostit de frumusețea Prioratului și s-a mutat în această regiune, unde a cumpărat vii și a început să își producă propriul vin de Priorat.
–-În 2013, revista “Wine Espectator” a ales vinul său Alvaro Palacios-Priorat Les Terrasses Velles Vinyes 2011 ca unul dintre cele mai bune 100 de vinuri ale anului.
–-Alvaro Palacios a scos la licitatie în anul 1999 la New York, la Casa Christie’s, o sticlă de vin din Priorat – L’Ermita – care s-a vandut cu suma de 60000 pessetas (aprox. 15000 de dolari la acea vreme), fapt care a făcut celebră această regiune.
–-Prima mea zi a vizitei în Priorat a fost un tur de forță. Am început prin vizitarea unei crame din Figuera, chiar în satul unde eram cazat.
–-Ficaria Vins este o cramă mică, de familie, deținută de Jaume Roca, cu o vie destul de valoroasă, aceasta însemnând vii cu vârsta cuprinsă între 12-90 de ani. Cultivarea se face la o altitudine de 575-600 m, solul având o structură argilo-calcaroasă. Aici se practică o vinificare naturală, fără drojdii selecționate, iar  presarea strugurilor se face manual. Ceea ce m-a surprins a fost faptul că fermentația alcoolică se face în vase de lut.
-Am degustat două vinuri: primul a fost Elia, o creanza 2014. Vinul a fost denumit după una dintre fiicele producătorului, probabil una destul de corpolentă, dacă ar fi să mă iau după structura vinului: 60% Garnacha, 20% Cabernet Sauvignon și 20% Shiraz, baricat 12 luni în butoaie deja folosite și cu volum alcoolic de 14,5%.
–-A urmat Pater (adică ta-su’!), un Garnacha 100%. Vin destul de plăcut, cu o intrare proaspătă, dar cu personalitate puternică, asemeni tatălui producătorului – Jaume Roca fiind o  persoaneă puternic implicate afectiv în procesul vinificării în stil tradițional.
–-A doua vizită a fost la Sangenis i Vaque, cu o proprietate de 13 ha, alcatuită din vii cu vârste cuprinse între 20-80 de ani. Aici, fermentația se realizează în tancuri de ciment timp de 30 de zile, cu mult peste medie. Procesul este prelungit din cauza conținutului prea ridicat de zahăr al strugurilor. Soiurile folosite sunt Garnacha și Carinyena. Media anuală de producție este de 200 de butoaie, din care 50 se reînnoiesc anual. Aici se practică o baricare cu durata cuprinsă între 12-18 luni.
–-Proprietarul spunea că medicul recomandă două pahare de vin roșu pe zi, cu condiția de a fi mai scump de 6 euro. Pentru 10 euro de persoană, am degustat cinci vinuri cu prețuri cuprinse între 10-50 de euro. Ultimul vin din degustare a fost Monlleo, din anul 2000, baricat 24 de luni. Vinul a fost clasificat de Tom Stevenson, iubitor de Garnacha, printre primele 100 de vinuri din lume.
–-A treia oprire: Escaladei, cea mai cunoscută din zona vizitată de mine, este situată la 1 km de Mănăstirea Cartuciană, care vreme de secole a administrat viața economică și socială a așezarii.
–-Vechimea oficială a cramei datează din anul 1692, dar se pare că exista încă din secolul al XIV-lea. Via are vârste cuprinse între 20-80 de ani și este cultivată pe un sol compus din argilă, calcar și șisturi, a căror denumire catalană este Licorella, element ce îi oferă un caracter distinctiv soiului Garnacha.
–-Technica folosită este o combinație între vinificarea tradițională și tehnologia modernă, adusă în anul 1974. Cei mai buni struguri sunt vinificați în tancuri de ciment fără levuri. Producția se ridică la o medie de 150000 de sticle pe an.
–-Degustarea a cuprins trei vinuri și o consider cea mai reușită din această zi, oferind caracteristici cum ar fi: corpolență, aromă, structură bine definită, conținut mare de tanini și volum alcoolic ridicat, dar subtil. Prețurile vinurilor degustate au fost între 15-20 de euro. Am mai degustat la cerere un vin alb din 2011, 70% Garnacha și 30% Viognier, dar nu m-a impresionat în niciun fel. Avea un gust greu de definit, predominant mineral.
–-A doua zi, am vizitat o singură cramă – Tane. Această ultimă vizită a fost cea mai spectaculoasă, mulțumită proprietarului, Marc Boras și minunatei sale mașini de teren. Turul făcut prin viile sale ne-a încântat privirile datorită uluitorului peisaj în care rândurile de vii alternau cu cele de măslini și migdali, însumând o suprafață totală de 22 ha de vii cu vârste cuprinse între 20-80 de ani, cultivate la o altitudine de 650 m. Plantațiile sunt înconjurate de Muntele Montsant, a cărui frumusețe ne-a făcut să ne simțim un pic mai aproape de cer. O particularitate a acestei familii de producători este că Joan Boras, tatăl actualului proprietar, a fost creatorul tancurilor de beton ale Cramei Escaladei și a multor altor crame din regiune. Aceste tancuri cu un volum de 1000-1200 l sunt mobile.
–-Am degustat două vinuri destul de plăcute, având cel mai corect raport calitate-preț din tot ce am degustat în aceste două zile.
–-Timpul petrecut printre viile Prioratului a fost pentru mine o experiență de neuitat. Am cunoscut oameni deosebiți, modești, dar foarte hotărâți în munca lor, pentru a produce vinuri de foarte bună calitate, îmbinând cu succes cunoștințele tradiționale cu tehnicile moderne. Probabil că tenacitatea catalană este cea care a făcut ca Prioratul să devină a doua regiune viniferă din Spania, după Rioja, care a primit în urma cu 18 ani D.O.Q.-ul.
–-Le mulțumesc prietenilor mei Mara Andrei și Albert Maylinch Guillamon care s-au ocupat de organizarea acestei vizite, iar dacă veți avea ocazia să fiți prin zonă, nu ratați vizitarea cramelor.

 

 

{lang: 'ro'}
Comenteaza

Faceti cunostinta cu Lily

Scris la 10 iulie 2016 in Povesti despre vin | Un comentariu

–-La sfârșitul lunii trecute, chiar de ziua internțională a Iei , am fost în excursie la Batoș. Adică la crama celor de la Liliac. Drum lung până acolo, dar plăcut doar datorită companiei și a gazdelor noastre. Întregul fim al celor petrecute îl puteți citi bine descris de mai vechiul meu amic Daniel Botea , din ce în ce mai implicat în evenimentele cu vin.
–-Eu am să mă opresc asupra celor două vinuri testate în premieră: surorile Lily, deși degustarea de la Liliac Lounge a fost mult mai cuprinzătoare.
–-Lily “green” – sauvignon blanc + chardonnay. Medium pale lemon, cum zice la manual cu inserție verzuie. Intens în arome, măr verde, soc și iearbă cosită. Sauvignonul e în prim plan, pentru că doar pe finalul înghițiturii dai de ceva silky. Aciditate mare de Ardeal, alcool robust (13%), dar nimic nu pare să deranjeze. Plăcut, destul de elegant, vioi și plin de vigoare. Aproape 7 papioane. Vin de petrecere lungă.
–-Lily “blue” – fetească regală + fetească alba. Plăcuta culoare, galbioară, cu arome evidente de caise, măr verde copt și citrice, în care feteasca regala își face de cap. Sec, intens, aciditate mare, alcool potrivit (12,5 %) cum ii place voinicului pe caniculă. Postgustul și el onorabil. Cred că și amatorii de șpriț s-ar bucura de el. -7 papioane.
–-În loc de concluzie, găsesc teribil de îndrăzneață și provocatoare lansarea acestor două vinuri, iar dacă m-aș referi și la prețuri… managerii de restaurante și terase ar face bine să și-l plaseze măcar în meniul lor de vinuri la pahar ASAP. Vara asta ne-a luat tare, dar nici nu ține o veșnicie.
RaSto

{lang: 'ro'}
Comenteaza

Assyrtiko – My summer love

Scris la 5 iulie 2016 in Povesti despre vin | Niciun comentariu

“Scrie pe Vin2.ro” cu povești trăite de oameni care iubesc vinul. Astăzi îl avem invitat pe Daniel Duica, iubitor de vinuri, indragostit pentru moment de soiurile antice, prefiloxerice, nealtoite pe radacini americane. Daniel este general manager la o firma de consultanta din Sibiu.
–-Intrerupem “romanul fluviu”, “foieletonu’ “ despre vinurile antice deoarece vreau sa va prezint un vin pur si simplu extraordinar! Grecesc.
–-Am profitat de faptul ca aveam treaba in zona Neptun-Olimp si am pus mana pe telefon. Am sunat la Delfinul din Olimp (unul dintre foartele putine locuri care ofera cazare direct pe plaja din zona). Cand am auzit ca au o camera libera nu m-am putut abtine sa nu incep sa țopăi prin casa. Le-am spus fetelor mele ca au o ora sa impacheteze – lucru aproape realizabil.
–-Peste fix o ora eram cu totii in masina cu portbagajul plin ochi cu bagaje facute la repezeala pentru 2 zile…si o “traista” cu vinuri luate direct din frigider . In jurul pranzului eram in Bucuresti pentru cateva intalniri ce pareau ca nu se mai termina (oricum nu inaintea rabdarii fetelor mele). Dupa cateva ore bune de ‘’alergat” prin furtuna in Bucurestiul inundate (din nou) de o ploaie de vara eram spre MARE. Nerabdarea revederii cu MAREA era intrecuta (poate) doar de setea mea. Cand am ajuns la Delfinul, dupa o scurta consultare a listei de vinuri, am fugit la “traistă” din camera sa vad daca mai era ceva rece. Mai era. THALASSITIS Oak Fermented 2013. Pana sa vina calcanul de Marea Neagra cerut, eram deja cu vinul in pahare. Sa le spunem pahare… Cum l-am gustat mi-au venit in minte 3 lucruri: Orange wine, Sur-lie, vinuri albe de Rioja. Toate astea invaluite de farmecul marin, inconfundabi al Assyrtiko. De ce Orange wine? Dupa gust cred ca acest vin a avut un contact indelungat cu pielita strugurelui, amintind de vinificarea strugurilor rosii. De ce Sur-lie? Se simte in mod clar contactul prelungit al vinului cu drojdiile si un batonnage indelungat. De ce vinuri albe de Rioja? Se simte o subtila aroma oxidativa in vin, indusa in mod intentionat in timpul fermentarii si maturarii in stejar dar si datorita nuantei usor oxidative, galbui-aurii in culoarea a vinului. Toate astea fara bucate langa el … Dar cand am gustat calcanul de Marea Neagra cu mamaliguta, ceva mujdei si un pahar de THALASSITIS Oak Fermented 2013, toate aromele au crescut automat exponential – aromele cărnii si aromele vinului, contopindu-se intr-o simbioza culinara de neuitat! Calcanul este un peste ușor gras, dar in contact cu aciditatea vinului, cu salinitatea acestuia si postgustul plin de suc proaspat stors de lime, calcanul de Marea Neagra devine o carne usoara de vara si iti vine sa mananci si sa bei la nesfarsit! Nici nu am mai avut nevoie sa storc lamaie peste calcan. Cremozitatea vinului, batonnage-ul, subtilele arome oxidative, aciditatea crocanta integrate perfect in farmecul inegalabil al soiului Assyrtiko fac din acest vin un nobil gourmet al creativitatii in vinificare de care grecii dau dovada, in special in ultimul timp. Ce mi-a ramas din sticla deschisa seara mi-a facut dimineata luminoasa si chiar a adus soarele in Olimp. La micul dejun l-am asociat cu o salata de icre de stiuca . Parca acest vin cere numai alte delicatese langa el. In concluzie, THALASSITIS Oak Fermented 2013 este vinul gourmet care nu ar trebui sa lipseasca din meniul nici unui restaurant cu pretentii la peste si fructe de mare sau din frigiderele gurmanzilor. Ma tot uit in straiță, dar din pacate nu mai am nici un exemplar…Intr-un fel e bine, caci mai am si treaba. Cred ca daca mai aveam vin nu mai plecam de pe terasa. Imi las fetele la plaja, pentru ca am adus soarele in Olimp cu acest vin si plec la treaba.
–-Ne “revedem” in curand cu fluviu’, foieletonu’… stiti voi!

{lang: 'ro'}
Comenteaza
Pagina 19 din 107« Prima...10...1718192021...304050...Ultima »
Bloguri, Bloggeri si Cititori