In estul Siciliei. Ziua 2

Scris la 2 noiembrie 2015 in Povesti despre vin | Niciun comentariu

Continuare…
–-Cochetul hotel Il Principe din Milazzo iti ofera o frumoasa perspectiva asupra golfului estic de vis-à-vis. Dimineata soseau barcute cu pescari, fiecare pescar autorizat avand amenajata o mica taraba unde-si vindea captura. Trezit devreme, am avut ocazia sa vad mica piata de peste. Proprietari si bucatari de restaurant cercetau oferta si cumparau cantitati mici pentru delectarea clientelei din acea zi. Pentru ca nu ma pricep sa identific “soiurile” de peste (cu exceptia macroului), ghiciti voi din poze ce innotatoare vedeti pe tarabe.
–-Cum mi se intampla pe unde ma duc in lume, la breakfast dam de Petronela de langa Iasi, angajata a hotelului, care s-a bucurat auzindu-ne vorbind romaneste si pregatindu-ne o cafea mai speciala. N-am lalait-o cu micul dejun , pentru ca in agenda zilei fixate de Diana aveam doua crame de vizitat din apropierea Etnei. Deci, imbarcarea in Cubo si prima oprire… Cantine Russo.
–-In parcarea mare a cramei isi face aparitia o frumoasa bruneta care se recomanda: Gina Russo. Intrebam care e legatura cu numele cantinei si ne lamureste pe loc: fata lui Vicenzo, nepoata lui Don Ciccio… Russo. Asta inseamna sa fii… Am aflat ca familia Russo face vin de prin 1860, iar acum e condusa de tatal sau, fratele (Francesco) e vinificator, iar Gina (care oricand ar fi putut fi star de cinema) se ocupa de marketing si vanzari, cu orientare spre export. Cu o engleza aproape perfecta ne-a explicat ce si cum, pe unde si de ce… insa nu m-am putut abtine sa nu-i fac poze din tot timpul. Noi ne puneam intrebari… cam ce varsta ar putea avea Gina, care as fi zis ca e fata maslinie a Monicai Belluci? Prin intrebari femeiesti dibace, Diana a aflat! Cand ne-a spus, era sa ma impiedic de sirul de vita traminer plantat cu 4-5 ani in urma, experimental. N-am sa va spun!
–-Revenind la teme de profil, am aflat ca in aceasta crama se vinifica strugurii din 3 zone: Etna (Solochiata), Agrigento (Sambuca d Sicilia) si Caltanisetta (Riesi), aflate in propietate si din cand in cand mai cumpara struguri de la vecini de. Asa ca veti putea regasi imbuteliate vinuri siciliene din toate soiurile insulei: inzolia,nero d’Avola, nerello mascalese, nerello capuccio, cataratto si carricante). Vizitand via din apropierea cramei, iar am dat de romancute care lucrau la un restaurant din Comune de Castiglione, iar seful lor le scosese la un teambuilding culegand strugurii furnizorului lui preferat de vinuri.
–-Cu totii am fost invitati la masa cu familia, cu prieteni si cu angajati, pentru ca era ora pranzului. Asa a avut loc degustarea vinurilor cramei, o selectie facuta de Gina pentru noi. La antipasti am putut gusta doua vinuri: un Luce di Lava Bianco 2013 (carricante 70% si cataratto) de care eu si Cosmin ne-am indragostit si un Rampante Bianco 2014 (aceleasi soiuri si proportii), ceva mai fresh si vioi.
Alaturi de Francesco – vinificatorul cantinei – am povestit despre istoria locului si influnetele aduse de fiecare nou cuceritor al insulei, despre caracteristicile soiurilor din jurul Etnei si despre pairingul cu vinurile lor. Si pentru ca asa e frumos cand te duci in vizita, am dat fuga la portbagaj si i-am inmanat o feteasca alba Monogram. I-am zis pe scurt despre soi, ce, unde, de la cine si ne-a promis un feedback la finalul campaniei. Cu vinurile rosii din nerello (mascalese si capuccio) nu m-am putut obisnui, asa ca i-am multumit Ginei (in special)si lui Francesco pentru primire si hai cu viteza spre crama urmatoare.
–-Drumul pana la noua crama este aproape selenar. Mormane de lava neagra stau pe marginile drumurilor. In cele din urma am ajuns la una din cele mai mari crame din zona. Localnicii o denumesc mamut. Terrazze Dell’ Etna. Ei, aici e mai frumos inauntru decat pe-afara. Specialitatea casei: spumante, vinuri rosii vinificate in alb (evident din nerello) si doar doua game de vinuri rosii. Peisajul bate vinurile, insa prezentarea sicilianului care a lucrat in Anglia aproape 15 ani, devine captivanta. Crama, deasemeni… constructia de 200 metri lungime si utilajele ultramoderne arata ca sunt pusi pe fapte mari.
–-La Terrazze Dell’Etna am gasit in vie un lucru care chiar ne-a impresionat: unul din cei 26 de butuci de vie din Etna care a rezistat filoxerei. 185 de ani! Putea scapa fara o poza?
–-Dar cred ca toate de mai sus ajung pentru o zi…
–-Cu bine,
–-RaSto

{lang: 'ro'}
Comenteaza

In estul Siciliei. Ziua 1

Scris la 30 octombrie 2015 in Povesti despre vin, Slider | Niciun comentariu

–-In drumul spre o noua intalnire #winelover, langa Etna, am avut parte de o scurta vacanta cutreierand alaturi de Diana, Simona si Cosmin imprejurimile celebrului Vulcan, dar si parte din litoralul estic al Siciliei: Taormina, Milazzo, Catania si multe localitati mai mici, dar pline de farmec.
–-Cu cat inaintam mai mult, cu atat imi dadeam seama cat putin stiu despre o celebra insula chinuita de istorie si-mi reveneau in minte imagini din filmele vechi italienesti. Pline de saracie, cu copii desculti alergand trei capre si peisaje pline de praf. Mai tin minte ca vedeam cate o nenorocire de film color la cinematografe, in care cate un nepregatit de commissario incerca sa  ia de gat Mafia. Sfarsitul fiecarui film includea cate o inmormantare pentru cate o famiglie, criminalii (imbracati mereu in costume in dungi) isi prezentau si ei regretele, apoi salvele carabinierilor si multe femei in doliu, toata lumea jurandu-si razbunare. La Piovra – serialul anilor ’90 de la TV – fiind pentru multi mai proaspat in memorie.
–-Insa lucrurile nu aveau cum sa ramana pe loc. Acum, Sicilia e brazdata de autostrazi, unde din 30 in 30 de km trebuie sa iei un tichet si la urmatoarea bariera trebuie sa platesti. Prima oprire a Fiat-ului nostru si primul contact mai serios cu Sicilia a fost in Taormina. E cam frumusel pe-acolo. Sus, de la cetatea celebra, poti vedea varful cizmei -  Calabria. In spre vest, se vede bine cum pufaie permanent batrana Etna. Tot acolo am avut si prima sedinta foto cu vinurile aduse pentru BYOB, ceva aventuri in parcare (in insula asta, daca n-ai maruntis, mai bine nu te dai jos din avion) si inapoi pe serpentine in jos sa gustam si noi din vinurile lor, pentru ca ne luasem cu vorba si cu pozatul si uitasem pentru ce venisem…
–-La Trattoria Siciliana, dupa ce-am cerut noi de mancare si tinand cont si de vremea calduroasa nu ne-am inteles bine decat cu un vin la sticla, vinurile casei fiind destul de slabe (ca sa fiu elegant). Un Inzzolia de 2014 in adaos cu viognier sub numele de Barbazzale s-a prezentat mai mult decat onorabil (spre 7 papioane/8), iar scoicile si puiul cu sos gorgonzola alunecau si mai bine.
–-N-am stat mult, desi Taormina merita din plin atentia, fiind o statiune foarte cautata pentru ca ai ce vizita, pentru apa sa speciala, foarte sarata si mereu mai calda decat in restul insulei. Ne astepta Milazzo, un mic port, cunoscut si pentru partea industriala (rafinarie) si pentru cele doua parti de litoral ale micii peninsule. Seara am facut cunostinta cu frumosul hotel Il Principe ales de Cosimo, dar si o pizza vero siciliana la un mic local din centru.
–-Restul, in episodul urmator…

{lang: 'ro'}
Comenteaza

Inapoi la Stefanesti

Scris la 28 octombrie 2015 in Povesti despre vin | Niciun comentariu

“Scrie pe Vin2.ro” – povești trăite de oameni care iubesc vinul. Astăzi o avem invitată pe Eleonora Rusu

Am aflat de reinvierea zonei viticole de la Stefanesti, jud. Arges, acum cateva luni. Mi s-a parut un lucru bun faptul ca cineva a avut incredere si s-a gandit sa investeasca in salvarea acelui DOC faimos odinioara. In trecut erau cca 1400ha de vita de vie ce producea in principal vin pentru U.R.S.S. Acum Casa de Vinuri Stefanesti a replantat in zona Dealul Marcea 25ha cu vita devie tanara (3-5 ani) din soiurile Feteasca Alba, Feteasca Regala, Chardonnay, Sauvignon Blanc, Tamaioasa Romaneasca si Feteasca Neagra. Cu siguranta vor mai urma si alte soiuri.
–Recunosc, motivul bucuriei mele in ceea ce priveste renasterea zonei Stefanesti-ului este in mare masura unul subiectiv – acolo m-am nascut si mi-am petrecut multe vacante de vara admirand podgoriie de pe dealuri sau plimbandu-ma pe langa acestea. Acum, in locul acelor amintiri au ramas vitele de vie neingrijite, acoperite de hatisuri sau distruse complet pentru ca in locul lor sa apara falnice cateva vile pe crestele dealurilor din oras. Incercarea celor de la Casa de Vinuri Stefanesti de a readuce acea zona viticola in atentia consumatorilor si de a renaste traditia producerii vinului mi-a dat un motiv sa ma intorc acolo, in locurile unde mi-am petrecut o parte a copilariei.
Cu ocazia sarbatori argesene numita Sumedru (Sf. Dumitru), cei de la crama au organizat o petrecere in vie, cu gustari, berbecut la protap, focul traditional de Sumedru, lautari si mult vin! Totul a fost axat in principal pe distractie si voie buna. Un alt efect a fost acela de la transmite ecouri care sa aduca in atentia celor din lumea vinului asupra faptului ca la Stefanesti industria viticola se lupta sa renasca.
Vinurile pe care le-am degustat de la aceasta crama (cu cateva ocazii anterioare petrecerii) mi-au facut impresia unor vinuri placute, aflate la inceput de drum, cu un bun potential de crestere a calitatii, mai ales pe masura ce via va mai imbatrani. Aciditatea tipica zonei racoroase de deal se simtea din plin, facand vinurile proaspete si ‘’crocante’’. Chiar si in Tamaioasa Romaneasca demidulce, zaharul rezidual era foarte bine mascat si estompat de aceasta aciditate. Nuantele usor fructate sau florale se regaseau si ele la nivel un mediu iar postgustul era tot cam la acest nivel. Singurul vin rosu imbuteliat pana in prezent este o Feteasca Neagra, pe care inca nu am degustat-o. Urmeaza sa fie ‘’analizata’’ in scurt timp, alaturi de o asociere culinara pe masura.
Daca tinem cont de faptul ca DOC Stefanesti era la un pas de disparitie, ceea ce se intampla acum acolo este cu adevarat incurajator pentru industria vinurilor si cred ca orice initiativa pozitiva in domeniu ar trebui incurajata corespunzator. In afara de aceasta, trebuie avut in vedere si faptul ca lucrurile bune se obtin doar in timp si cu foarte multa munca. Acolo munca deja a inceput. Trebuie doar rabdare, iar toti iubitorii de vin care doresc si au posibilitatea, pot urmari si sustine evolutia acelei zone.

{lang: 'ro'}
Comenteaza

Incepe WBE

Scris la 27 octombrie 2015 in Povesti despre vin | Niciun comentariu

–-Noi, astia de la vin2.ro, n-avem stare.
–-Alaturi de prietenii care scriu pe blogul nostru am initiat un proiect. El se numeste WBE by vin2.ro si consta in evaluarea winebarurilor din Bucuresti. Si daca ne tin puterile, pentru iubitorii de vin servit in astfel de locuri, vom merge si mai departe. Iar ca treaba sa fie clara, am cooptat si un fost manager de winebar pentru a vedea lucrurile si din cealalta perspectiva, nu numai a consumatorului.
Inca nu ne dam seama daca pentru managerii sau proprietarii de winebaruri va fi o bucurie sau un stress in plus, dar inapoi nu mai putem da.
–-Ne-a luat ceva timp pana sa picam de acord asupra criteriilor, care nu sunt putine. Noi am agreat asupra unui „decalog” totalizand 100 de puncte, fiecare cu importanta lor:
1.pozitionare si acces;
2.lista vinurilor: varietate (soiuri, asamblaje), numarul lor si raportul dintre cele  romanesti si cele internationale – la pahar si la sticla;
3.daca servesc mancare (mizilicuri potrivite pentru vin sau mai mult de atat);
4.pretul (la pahar, la sticla – servita loco sau vanzare pentru acasa);
5.atmosfera interior si exterior(amenajare, fond sonor, iar 2-3 masute pe terasa sunt intotdeauna binevenite vara);
6.igiena in local (s-a punctat si daca exista doua cabine la toaleta femei/barbati) si daca se fumeaza in interior (n-ar fi de de bine);
7.atitudine personal si cunostintele lor despre vinuri;
8.tipuri de pahare (alb, rosu, vinuri fortifiate etc);
9.disponibilitatea organizarii de evenimente (private, lansari vinuri etc);
10.comunicare (site-ul actualizat, noutati oferte, modalitati de a atrage).
–-Echipa de evaluatori WBE va parcurge lista winebarurilor timp cateva luni, iar la finalul programului va anunta doar primele trei clasate, acordand calificativul in pahare pe o scala de la 1 la 5. Cele 3 winebaruri ajunse pe podium vor putea primi si afisa clasificarea sub forma un sticker (similar cu TripAdvisor) la intrare si in interior, o diploma si vor beneficia la final de cate un articol pe vin2.ro, cu acordul manegerului de winebar.
Valabilitatea clasificarii este pentru 12 luni, dupa care vom relua procesul de evaluare, pentru ca noi credem in progres, dar mai ales pentru ca ne place ideea.
–-Dupa cum va imaginati, asupra celor 6 jurati total intergri, nu se vor putea face presiuni sau acorda foloase, mai ales ca, din fotografie, sunt de nerecunoscut. Numele lor este secret, iar echipa de teren este de minim 3 membri din cei 6, doi dintre ei fiind agenti foarte secreti (fiind in misiune de recuperare la data shooting-ului). In plus, oricand vin2.ro poate adauga un nou membru. Dar asta va asiguram ca se poate face numai dupa o selectie foarte atenta, iar admiterea lor ar fi posibila numai pe baza de concurs. Vor fi cereri, dar rugam seriozitate!
–-Desigur, radem-glumim, dar adesea am fost intrebati care e cel mai bun winebar din oras sau unde sa degust cateva vinuri fara sa fiu nevoit sa cumpar sticla? Poate ca si propietarii de astfel de business simteau nevoia unei provocari. Sau poate ca producatorii de vinuri si distribuitorii lor ar vrea sa stie unde e mai bine sa fie listati?! Sau poate va vine un prieten de peste mari si tari, caruia ii place vinul, il invitati undeva si nu vreti sa va faceti de TCA. Nu e nevoie sa va mai insir utilitatea acestui demers, pentru ca o intuiti voi foarte bine.
–-Pana atunci, tineti aproape si noi promitem sa va tinem la curent. La anu’!
Colectivu’
WBE by vin2.ro

{lang: 'ro'}
Comenteaza

Amintiri si vinuri din Vama Veche (publicat Vinul.ro)

Scris la 21 octombrie 2015 in Povesti despre vin | 4 comentarii

Vama Veche, sambata, 18 septembrie 2015. Vreme excelenta pentru plaja, apa calda si o atmosfera, cum nu am mai intalnit de ani de zile. Parca ne-am intors in timp cu cel putin douazeci de ani: nu exista sezlonguri sau umbrele , majoritatea restaurantelor  sunt inchise, muzica din boxe a fost inlocuita de freamatul placut al valurilor. Si pe plaja numai vamaioti veritabili. Parca, nici nu-ti vine sa crezi! Exact ca in vremurile bune!

Merg in Vama Veche de aproape patruzeci de ani si pot spune ca inca am proaspete in memorie amintirile frumoase legate de aceasta mica oaza de frumusete si spiritualitate. Incepand cu sfarsitul anilor saptezeci, cand, zi de vara pana-n seara ma rugam de mama mea sa ma aduca aici (eu fiind de loc din Mangalia), unde pe plaja plina de scaieti si buruieni abia zareai in luna lui cuptor  10 –12 excentrici. Dar, ce excentrici frumosi pentru un copil ca mine! Toti erau in pielea goala si practic mi se lipeau ochii de …buzele doamnelor si domnisoarelor. Aici am vazut pentru prima data in viata o femeie dezbracata si de atunci am ramas indragostit de aceasta faptura minunata pana in ziua de astazi.

Apoi, au urmat anii 80 unde plaja era populata in general de artisti (actori, pictori, scriitori, etc.), avangarda Romaniei din acea perioada. Incepusera sa apara si cateva corturi, dar ce este mai important atunci s-a dat startul petrecerilor pe plaja, care tineau pana dupa rasaritul soarelui. Tot petrecerile in acorduri de chitara sunt specifice si anilor 90, cand plaja devenise plina, cand toata studentimea noncomformista venea aici, cand, daca nu erai vazut  nud in “Vama”  nu prea aveai cu ce te lauda in cercurile universitate elitiste. Clar, din punctul meu de vedere perioada de glorie a acestei locatii a fost in anii 90. Nebunia aceea generala cand toata lumea se distra la maxim, cand toti deveneau intr-o secunda prieteni si orice era permis. Daca, doreai o sticla de bere era de ajuns sa o ceri persoanei cele mai apropiate de tine, fie ca o cunosteai sau nu, la fel daca doreai sa canti la chitara, daca iti era foame, ori daca doreai sa saruti o frumoasa domnisoara. Formula folosita era: “cere si ti se va da”! In plus, nimeni nu se supara niciodata! Am intrebat-o pe domnisoara in al carui cort m-am trezit dimineata: cum se numeste – si nu m-a pocnit (bine, acum nu bag mana in foc ca ea imi stia numele), sau odata i-am spus unui tip ca noaptea fierbinte petrecuta alaturi de sora lui m-a facut sa ma indagostesc de ea nebuneste. Mi-a raspuns ca de fapt nu este sora, ci prietena, iar mai departe nu va pot spune pentru ca am fugit fara sa ma uit in urma…

Au urmat anii 2000, cand au aparut pe plaja – barurile, discotecile, dar din pacate au inceput sa dispara chitarile. In acele vremuri toata noaptea se dansa pe butoaie la “Salsa” de exemplu,  era moda tricourile ude, dansului la bustul gol (aici ma refer bine-inteles la domnisoare). Era obligatoriu sa  prinzi rasaritul pe plaja cu buzele infipte in ale iubitului, cucerit in acea seara sau maxim cu o seara inainte. Toata lumea bea shoturi, iar tequila si vodka era pe buzele tuturor de la prima ora a diminetii. Acum, daca am dori sa respectam adevarul istoric, ar trebui spus ca primele ore ale diminetii in Vama Veche erau: 13.00 -14.00, ca pana atunci nici iarba nu crestea. Pe la un 11.00 – 12.00 de exemplu pe tot intinsul plajei nu puteai vedea decat trupurile celor ramasi de cu seara, care nu au mai avut forta, sau dorinta de a ajunge la propriul cort! Sau…, a dat vreo betie peste ei, ori au observat ca propriul cort este deja ocupat…

In zilele noastre pe la  8.30 – 9.00 dimineata, plaja este plina ochi, cu niste baieti si fete, asezati comozi pe sezlonguri si pititi sub umbrele enorme acoperite cu stuf, care citesc de pe tableta, iar in dreapta au sticla de apa plata… Poate oare sa-mi spuna cineva, cine sunt acesti oameni si ce treaba au ei prin Vama?

Oricum Vama Veche arata astazi cu totul altfel, e plina de hoteluri, pensiuni si vile de inchiriat, restaurante si baruri pentru toate gusturile si buzunarele.

Asta este, m-am obisnuit si eu nu “noile tendinte” si ca sa ma credeti pe cuvant o sa va povestesc despre un loc special pentru mine – Restaurantul Bolo Steak House.

Este deschis de prin 2011 daca nu ma insel si tot de atunci l-am cunoscut pe Calin Baran, omul care pastoreste acest loc. Calin – mare pasionat de vinuri care, si-a pus in cap inca de la inceput sa transforme vamaiotii in mari bautori de vin. Cu toate ca personal am crezut ca e o prostie asocierea vamaiotilor cu vinurile, deoarece aici cuvintele de ordine sunt: bere sau votca, Calin a continuat si a ajuns de la un meniu de 30 vinuri in 2011, la 120 anul acesta. 20 crame romanesti, cateva bulgaresti si o colectie de vinuri “ mai deosebite” pentru cunoscatori asteapta permanent sa fie degustate, sau mai bine zis pentru a intra repede in atmosfera locala. Deci, un proiect reusit!

Asa ca, m-am prezentat la Bolo Steak cu o surpriza si anume noile vinuri de la Crama Stefanesti, iar impreuna cu Calin si cativa prieteni am pus-o de o degustare. Este vorba despre vinuri din vii tinere ( trei ani) la nu pret care poate ajunge la consumator undeva pana in 25-30 lei. Am inceput cu gama Sumedru (am degustat Sumedru Alb si Sumedru Rose), care sunt ceva mai  ieftine, dar nu m-au impresionat, apoi am trecut la gama Marcea. Din gama Marcea am incercat Chardonnay, Sauvignon Blanc, un cupaj de Feteasca Alba si Feteasca Regala, un rose fara sa stim din ce este facut, si o Tamaioasa Romaneasca.

Am hotarat ca vinurile sunt foarte bune pentru pretul lor: fresh, proaspete, echilibrate si baubile, dar surpriza cea mare a venit de la Tamaioasa Romaneasca – vinificata in demidulce. Nasul vine cu fructe exotice coapte si trandafiri – extraordinar de curat si placut, urmat de aciditatea ridicata din gust, care nu-ti da voie sa-i simti dulceata deranjanta in vreun fel. Echilibrul perfect, urmat de finalul lung tonic si placut, te face sa te indragostesti pe loc de acest vin. Sunt convins ca, intr-o noapte calda de vara, acest vin bine racit poate fi solutia ideala pentru domnisoara de langa tine, sau companionul perfect pentru inghetata de nuga ( extraordinar  de gustoasa), servita desigur tot la Bolo Steak.

Acum sper ca ma credeti, cand spun ca m-am obisnuit cu noua atmosfera din Vama Veche si ii fac fata cu brio, doar ca, din cand in cand, imi place sa ma ascund intr-un loc intunecat al vreunei terase de pe plaja, sa inchid ochii sa sa retraiesc intamplarile petrecute aici in vremuri demult apuse, dar care mi-au marcat  profund intreaga viata. Si va pot spune ca, in acele momente, simt inca viu spiritul acestui loc!

Bogdan

 

{lang: 'ro'}
Comenteaza
Pagina 28 din 106« Prima...1020...2627282930...405060...Ultima »
Bloguri, Bloggeri si Cititori