Degustare vinuri Masi

Scris la 24 noiembrie 2014 in Povesti despre vin, Slider | Niciun comentariu

      Prin amabilitate Cramei Recaş, am luat parte la o degustare de vinuri Masi, care a avut loc la Marshall Hotel Bucureşti cu participarea de excepţie a preşedintelui Masi - domnul Sandro Boscaini şi a oenologului grupului Andrea Dal Cin.

Dar, “cine e MASI şi ce vrea ei”? Denumirea vine de la numele unei proprietăţi (o vale de fapt), aflată în “custodia” familiei Boscaini încă de prin 1800, undeva în zona Veneţiei, nordul Italiei. Sunt vestiţi în întreaga lume datorită producerii celebrului “Amarone” obţinut prin metoda tradiţională appassimento, constând în uscarea strugurilor în perioada de iarnă (3-4 luni), în lăzi de bambus. Astfel strugurii pierd o treime din greutate înainte de zdrobire şi fermentare, vinul rezultat câştigând la capitolul concentrării de arome şi a gustului.

Am aflat şi despre un alt procedeu folosit la cramele Masi, acela de dublă fermentaţie, prin care un vin tânăr este amestecat cu strugurii zdrobiţi, păstraţi la uscat (prin metoda appassimento), după care urmează o refermentare. Şi acest vin câştiga un plus de culoare şi concentrare a aromelor şi gustului.

Acum, că ştiţi despre ce vinuri vorbim o să vă spun câteva cuvinte despre cele degustate:

Masianco, 2013 – un cupaj de Pinot Grigio şi Verduzzo – alcoolul 13%. Aromele sunt plăcute: florale, fructate – începând de la citrice şi fructe tropicale, până la puţină miere de albine. Gustul este răcoros, citric cu un final uşor migdalat. Un vin plăcut şi simplu pentru masa de zi cu zi.

Am continuat cu vinurile roşii, începând cu Brolo di Campofiorin, 2009, un cupaj din: Corvina, Rondinella şi Oseleta – alcool 14%.

Aromele sunt brute, vulcanice încep cu cafea şi ciocolată, apoi urmează fructe roşii, mentă, migdale, încheind cu piper şi minerale. În gust vinul este echilibrat, alcoolul nu se simte, iar finalul cu cafea, capucino şi ceva fruct este unul lung şi plăcut. Chiar dacă nu este un vin corpolent şi cu o structură foarte solidă, mie personal mi-a plăcut şi îl văd ca pe un vin nepretenţios, care poate sta zilnic pe masă în asociere cu o varietate mare de preparate gastronomice.

Au urmat apoi câteva vinuri eveniment. Primul a fost: Costasera Riserva, Amarone Classico 2008, un cupaj de Corvina, Rondinella, Molinara şi Oseleta – alcoolul 15,5%.

Cum spuneam, aici vorbim despre cu totul altă clasă, cu arome mult mai complexe: de la cafea, fructe roşii de pădure, vişine, până la piele şi ceva tabac. Gustul vine şi el în completarea aromelor cu un echibru frumos, corp plin şi o structură plăcută. Finalul este lung cât toate zilele, iar singurul lucru care poate fi reproşat acestui vin este alcoolul care se simte bine, chiar dacă nu e foarte deranjant. Un vin excelent, rasat, care poate fi asociat oricărui eveniment fericit din viaţă.

Campolongo di Torbe, Amarone Classico, 2007, cupaj din Corvina, Rondinella şi Molinara, cu alcoolul 16% şi un zahăr rezidual de 10-11 g/l.

Acesta, după părerea mea este un vin mare, şi încă de la început vreau să rog prietenii, ca în cazul în care Doamne fereşte mi se întâmplă ceva, să mă îngropare alături de trei patru sticle din acesta. Nu de alta, dar dacă ajung în Iad, măcar o mică bucurie pământeană să-mi rămână…

Vinul are un “nas” evoluat, de o complexitate deosebită începând cu piele, tabac, cafea şi condimente, dar şi cu apariţia fructelor roşii coapte pe final. Gustul este de un echilibru desăvârşit, are tot ce-i trebuie, de la tanini puternici şi foarte catifelaţi la aciditate bună şi un final lung, lung de parcă şi acum îl simt în gură. Un vin elegant, complex, în care nici măcar nu bănuieşti restul mare de zahăr, darmite să-l simţi!

Încheierea degustării pentru mine a venit cu un vin roşu, dulce – Recioto, 2007, cupaj Corvina, Rondinella şi Molinara – alcoolul 14% şi zahăr rezidual 80-100g/l. Cuvintele de ordine atât în nas cât şi în gust au fost: smochinele, fructele confiate, vişinele din dulceaţă, ciocolată. Este un vin reuşit şi promit că la primul tort de ciocolată pe care-l voi cumpăra, o să-l aprofundez pe îndelete. Iar, dacă o să fiţi cuminţi, o să vă povestesc şi vouă…

Per total, am petrecut o seară minunată, cu vinuri de excepţie şi dacă ar fi ceva de reproşat acestora, este numai preţul puţin cam piperat, în varianta în care cineva ar dori să le consume zilnic. Pentru cei interesaţi, este bine de ştiut că Recaş distribuie aceste vinuri în România, şi măcar la evenimentele mai speciale, merită un loc de cinste pe masa noastră.

P.S. Au mai fost câteva vinuri în cadrul degustării, dar nu vă scriu despre ele deoarece le-am băut după servirea masei, şi nu vreau să fiu părtinitor.

Bogdan

Foto Degustare Masi

 

{lang: 'ro'}
Comenteaza

Le premier épisode. Chateauneuf-du-Pape

Scris la 19 noiembrie 2014 in Povesti despre vin | Niciun comentariu

Tavel. 29 octombrie.
Dacă e ora 8.oo dimineața fix, ți-ai luat croissantul în gură și și-ai băut cafeaua pe genunchi, atunci ești bun de plecat în excursia spre Chateauneuf-du-Pape (Cht9dP). Țac-pac poză de grup și toți 15 îmbarcarea în van-uri.
Am traversat Rhone-ul, am intrat în Cht9dP village și imediat am oprit la sediul Fédération des Producteurs de Châteauneuf-du-Pape  (gazdele noastre pentru o zi) unde nu l-am găsit pe simpaticul Michel Blanc (plecat la Tokyo pentru prezentări), dar i-am cunoscut pe Kelly, Hortense, Lorretta și specialistul în terroirul local, Georges. Nu ne-a luat prea mult și am ajuns în cele mai reprezentative proprietăți, unde unii butuci de viță aveau și 50 de ani, cu diferite caracteristici de sol, foarte asemanător cu cele din Tavel: pietre rotunjite (galets), colțuroase (limestone) și nisipos. Am înțeles importanța adierii Mistralului, rolul râului Rhone și am învațat să recunosc vița de grenache față de celelalte soiuri, apoi am localizat pe harta apelațiunii fiecare particularitate de soil.
N-am să insist despre istoria zonei și multitudinea de soiuri, pentru că totul e scris cu maxim amănunt în cărțulia de 500 de pagini și trei kile, pe care o vedeți în poză și pe care v-o pot împrumuta, dar simțiți nevoia (rog seriozitate!). Dar dacă insistați , găsiți aici o scurtă prezentare făcută de Sharon, una din colegele de excursie.
Dar cum grupul era nerăbdător să testeze toate aceste influențe de geo-climat, am dat buzna la Domaine de la Solitude, unde fiul proprietarului ne-a exemplificat în pahare, care-i treaba cu producerea vinului într-una din cele mai mari propietăți din Cht9dP. Aici am găsit și un vin alb 2013 extrem de bun, dar și un Duster în curtea cramei, de care podgorenii erau foarte mândri, dar și eu pentru contribuția românească la celebrele vinuri.
Ceva mai târziu am ajus să vedem Domaine La Barroche, unde Laetitia Barrot ne-a prezentat alături de fratele său tot ce știu ei despre vin și planurile de dezvoltare ale noii crame, pentru că acum erau la un stadiu aproape artizanal, fiind o afacere de familie, care a tot crescut în ultimii 10 ani.
Prânzul l-am luat în apropierea celebrului castel Papal, la Le Verger de Papes, unde priveliștea era superbă. La poalele ruinei castelului stau pâlcuri de parcele cu vie și un întreg cartier de case și mici restaurante unde poti degusta nu numai vinurile tuturor producătorilor, dar având și o gastronomie de invidiat. Aici ne-au făcut praf! În afară de bucătăria sofisticată, unde răsuceai farfuria ca să fii sigur că știi ce mănânci, s-au înșiruit pe mese 15-18 vinuri din toată apelațiunea și era aproape imposibil să nu-ți găsești un preferat. Eu am arestat o sticlă de vin alb, dar am cedat spre roșu la main course, pentru că sosul din le plat o impunea. Ne-am pozat ca la Revoluția din ’89, cu muniția, plecând greoi de-acolo și cu dinții vineții. Am făcut alte poze la castel și n-am ratat ocazia să scot o anume sticlă din rucsac pentru o poză însorită.
Următoarea vizită Domaine Ogier. E vorba de un negociant de vinuri de prin 1859, care cumpăra vinuri și le îmbutelia sub marca proprie. Acum e un adevărat paradis al vinurilor din zonă, pentru că totul e prezentat în cel mai profesionist mod. Spațiile de stocare sunt adevărate galerii, în care orice iubitor de vinuri și-ar dori să se rătăcească. Spre ieșire totul devine clar. Istorie, geografie, terroir, tradiție, vinificare, vinuri etc. Totul îți e pus la dispoziție ca să poți cunoaște în amănunt fenomenul Cht9dP… Filmulețele care rulează pe pereți, pliantele, istoricul sticlelor sticlelor și chiar și o bibliotecă cu toate cărțile și articole din presă, dar nu în ultimul rând, omul de PR dispus în orice moment să răspundă prompt, corect și cu umor la fiecare întrebare. Nu-i de mirare că tot aici am întâlnit cel mai bun vin alb din toată excursia: Clos de L’Oratoire des Papes 2013. N-aveam papioane la mine câte ar fi meritat, dar când am auzit că prețul este de 30 euro/sticla (negociabil pt. 10 baxuri)… am rostit timid mersi, m-am întors pe călcâie și m-am dus afară să fumez.
Și-acum îmi pare rău că m-am zgârcit… De-aia mă și opresc.
Episodul doi, în postarea următoare.
Cu bine,
RaSto

{lang: 'ro'}
Comenteaza

Chateauneuf-du… Papp

Scris la 15 noiembrie 2014 in Povesti despre vin | Niciun comentariu

Vineri după amiază începusem să scriu despre vizita din 29 octombrie din podgoriile Chateauneuf-ului uitându-mă la pozele făcute, însă spre seară pregătisem ceva bun de mâncare și așteptam să văd marele derby al grupei F pentru europenele de fotbal din 2016. Eram curios să văd noua față a naționalei sub comanda lui Tata Puiu reloaded. Totul era pregătit pentru o seară cu surprize, iar la răcitor stătea să „intre în teren„ un sauvignon blanc Origini de la Budureasca, luat în septembrie de la cramă.
Aparent nimic schimbat în componența echipei, însă se vedea o poftă mai mare de joc, o ambiție mai mare și (parcă) ceva mai mult spectacol. După ce am scos pulpa de curcan de la cuptor, au început și fazele mai spectaculoase de poartă și ocaziile de gol.
Scot cu frică dopul sticlei când văd ratarea nordirlandezilor și când duc paharul la nas îmi revin complet.Cam tot ce-mi doresc de la un sauvignon, vinul ăsta are! Tipicitate, măr verde, soc, pipi de pisică… Tot! Mă mai minunez de el și văd cum se bâlbâie verzii în careu și de nicăieri apare Paul Papp! Șut cu stângul de la 9 metri sub bară și goool! Fiind în minutul 74, se prefigura o victorie și mă gândeam la el ca la sanctificarea lui Papa Paul. Dau să văd gustul, dar nici el nu-i cu nimic mai prejos. Plin, echilibrat, aciditatea bună, alcool (13,5%) așezat bine, bun de tot! Și să nu se supere nimeni pe mine dacă spun că e cel mai bun sauvignon românesc băut de mine în ultimii trei ani.
Până să mă gândesc la papioane, Paulică al nostru iar se bagă-n careu și dintre toți fundașii lor și bara, tot găsește un loc pe unde s-o vâre-n plasă. 2-0 pentru ai noștri și, deși eram cu gura căscată de bucurie, tot mă mai bucuram de postgustul lung, dar mai ales de eleganța vinului.
Ce seară! Un vin de -8 papioane (n-am mai dat până acum unui vin) și o victorie care ne mărește șansele pentru calificare. Week-end-ul a început bine, iar povestea vizitei la Chateauneuf-du-Pape se amână.
Să tot mergi la vot în condițiile astea!
Cu bine,
RaSto

{lang: 'ro'}
Comenteaza

Rosés de Tavel

Scris la 9 noiembrie 2014 in Povesti despre vin | Niciun comentariu

Ziua de 28 octombrie a fost contra cronometru pentru mine.
În drum spre #Digital Wine Communication Conference 2014 de la Montreux, am facut un ocol de două zile (cu opriri în Tavel şi Chateauneuf‑du‑Pape), după un parcurs Bucureşti-Geneva-Lyon-Orange-Tavel (călărind avioane, trenuri şi taxiuri) reuşind să ajung şi eu la 21.15 la locul ultimei degustări.
Invitat fiind de Syndicat Viticole de L’Apelatin Tavel, alături de alți 14 iubitori de vinuri de prin lume, mi-am regăsit câțiva prieteni mai vechi: Carolyn și Gabor de la Taste Hungary, Magnus și Arto, care m-au pus rapid la curent cu ce se întâmplase în decursul zilei alături de Sandra Guy din partea organizatorilor.
Am intrat direct „în pâine”, așezându-mă la masă alături de cei doi producători prezenti la cină, Séverine Lemoine – Domaine La Rocaliere și Guillaume Dugas – Prieuré de Montézargues. Și multe am aflat degustând vinurile lor, dar și ale producătorilor din zonă. Pentru că despre vinuri nu se poate vorbi fără să discuți despre terroir, geografie, istorie și mai ales depre oameni. Lăsând deoparte vechile sloganuri „Tavel, capital of rose” și „Tavel, France’s premier rose”, am aflat lucruri în plus despre cum se lucrează cu succes într-o cooperativă (la propriu) a proprietarilor de podgorii mici, despre faptul că nuanțele de roze pot fi de la un roșu deschis rubiniu până la acel pal cu tentă portocalie, iar în cele aproximativ 950 de hectare de viță de vie (unde se produc cam 5 milioane de sticle anual) majoritatea producătorilor nu sunt luați niciodată prin surprindere. E intrat deja în tradiția lor ca în fiecare an, indiferent de condițiile oferite de natură, să improvizeze la nesfârșit până la realizarea celui mai bun vin posibil. Cele trei tipuri ale structurii de sol (pietre rotund-bolovănoase, roci de șist colțuroase, cît și cel nisipos) în combinație cu cele nouă soiuri de struguri (grenache, mourvedre, cinsault, carignan, syrah, clairette, bourboulenc, piquepoul și calitor) le pot permite blend-uri care să salveze oricând un an dificil. Rolf Bishsel scria în cartea sa despre Tavel că winemaker-ii de aici sunt adevarați performeri precum muzicienii de jazz, interpretând partituri vechi de vinificare (adesea ale bunicilor) cu instrumente ale tehnologiei moderne în variante proprii ce dau vinurilor acea tentă de noutate pentru „melodii” vechi. Remake-urile arată de fiecare dată bine, fie că vorbim de un roze cu comportament de vin roşu (putând fi păstrat și până la 8-9 ani), fie de un roze foarte proaspăt și light, de culoare străveziu-roze-portocalie cu comportament de vin alb ce se bea rece în primii 2 ani de când e lansat.
Discuțiile luaseră o turnură destul de tehnică atunci când ambii vinificatori prezenți se lansaseră într-o discuție despre fermentarea malolactică asupra unor tipuri de vinuri, așa că am avut timp să degust mai retras și aprofundat un vin de-al lui Guillaume (55% Grenache – roșu și alb, cu 30% Cinsault, 13% Clairette, 2% Syrah, Mourvèdre, Carignan și Bourboulenc), ceva mai aproape de gustul meu (foarte revigorant, proaspăt, cu aciditate destul de mare și în mare acord cu peștele și legumele din farfurie).
La final, discuția a atins și zona de vinuri bio, legislație franceză și despre alți colegi de-ai lor ce fac vinuri bune în zonă: Domaine des Carabinieri, Domaine Florența Mejan, Domaine de la Mordorée, Chateau de Tinqoevedel, Domaine Maby, Chateau d’Aqueria și Domaine Lafond.
Experiența în Tavel, deși scurtă, a fost chiar bună, pentru că în ciuda a ceea ce se spune despre vinurile de-acolo, am în minte câteva rozeuri românești, care, chiar lipsite de Grenacheul de Tavel, ar putea face față cu mare success unei degustări comparative.
Lecția de la Restaurant L’Auberge despre vinurile roze de pe malul drept al Rhone-ului se terminase, pentru că a doua zi, vizita spre Chateauneuf‑du‑Pape începea la ora 8.oo.
Alt drum, altă poveste cu vinuri.
RaSto
P.S. Mulțumiri lui Tim Lemke pentru cele mai reuşite fotografii.

{lang: 'ro'}
Comenteaza

Wine of Moldova

Scris la 30 octombrie 2014 in Povesti despre vin | Niciun comentariu

Luna octombrie este plină pentru un blogger de vin. Sărbătorile vinului sunt frumoase oriunde se face vinul bun, dar mai ales acolo unde tradițiile se împletesc cu tehnica nouă, stilurile diferite de vinificare și poveștile autentice.
La invitația organizației de promovare a vinului din Republica Moldova – Wine of Moldova – am petrecut patru zile la început de octombrie cu ocazia Zilei Naționale a Vinului, alături de oameni din presa de vin din Polonia, Cehia, Slovacia și de la noi: Cătălin Păduraru, Mihaela Prevenda și Laurențiu Horodnic.
Noii prieteni de la Wine of Moldova, susținuți de U.S.A.I.D., ne-au ținut din scurt, făcându-ne un program condensat cu activități pe minute, având întâlniri cu reprezentanți ai cramelor încă de la primele ore în fiecare din cele patru zilei. Interesul pentru piețele vecine din vest nu este unul întâmplător ținând cont de cele 112 mii hectare de viță pe rod și de noile condiții geo-politice, când Rusia, ca cel mai mare importator de vinuri din Moldova de peste Prut timp de zeci de ani, a întors spatele vinului moldovenesc, fără ca cei din vest să o fi făcut vreodată.
Încă din prima seară am făcut cunoștință cu winebar-ul Carpe Diem, unde ne-au fost prezentate câteva din vinurile Equinox, despre care eu știam foarte puțin.
A doua zi, deși aveam în program vizita la Mileștii Mici (vizitată de mine în 2010), Cricova și un prânz la o pensiune celebră din Butuceni, am chiulit de la program și am răspuns invitației Marianei Balaban de la Crama Purcari, unde m-am antrenat în concursul Bloggers United inițiat de Victor Bostan – managerul, co-propietarul, vinificatorul și principalul artizan a tot ceea ce se întâmplă bun acolo. Ideea concursului a fost una foarte atractivă, deși denumirea ar putea fi absolut ciudată pentru bloggeritului de vin de la noi. Am făcut parte din echipa „Alb de Purcari” alături de Olga, de Snejana (wine.md) și un grup de ucrainieni, unde limba de circulație a fost româna, engleza și rusa. Am cules în românește, am zdrobit strugurii în rusește, am etichetat în ucraineană și ambalat moldovenește, am ținut speach-uri fără bâlbâială și s-a cântat, făcând scurte și dese pauze de degustare. La final, echipa noastră a câstigat concursul primind fiecare câte un vin ce urma să se lanseze în ziua următoare: Freedom. Un vin roşu făcut din soiurile bastardo – ucrainian, saperavi – georgian şi rara neagră din Moldova, un vin cu mesaj evident. Am plecat cu greu de-acolo descoperind din nou vinuri bune și mai ales noi prieteni.
Seara m-am reîntors la programul inițial, unde la Vatra Neamului, cu ochii în pereți, uitându-mă la poeți naționali comuni (Eminescu, Vieru și Păunescu), am descoperit vinurile de Cimișlia. Vinuri surprinzătoare făcute în stil de lume nouă, la care prezentarea profesionistă făcută de Elle Ghenceva nu ne-a lăsat deloc indiferenți. De abia aștept să le revăd la GoodWine, în decembrie.
A treia zi, o scurtă vizită la Chateau Migdal-P și repede la deschiderea Zilei Naționale a Vinului din Piața Mare a Chișinăului, unde am luat la rând stand cu stand, după discursurile oficialilor. La prânz am dat fuga la o degustare de vinuri de la Crama Mimi, unde feteasca alba mi-a plăcut mult. Imediat am luat drumul Orheiului, unde întregul complex, crama și vinurile de la Chateau Vartely m-au pus pe gânduri, iar feteasca lor regală mi-a lăsat gura apă, alături de o cină ca la carte.
În ultima zi, am vizitat Crama Asconi, apoi ET Cetera Winery, unde am mâncat cele mai bune plăcinte cu brânză în compania unui chardonnay pe placul fraților Luchianov și imediat ne-am îndreptat spre Crama Purcari. Mi-a plăcut să fac aici pe ghidul pentru grupul meu și am reluat degustarea unor vinuri albe reușite: sauvignon, chardonnay şi alb de Purcari. Am revăzut frumosul complex turistic și beciurile, un prânz frugal și repede poza de grup și îmbarcarea pre Chișinău pentru a nu întârzia la prezentarea vinurilor F’autor de la frumosul hotel Leogrand.
Aici ne aștepta doamna Breahnă, vinificatorul celor care au cel mai bun sauvignon blanc moldovenenesc (după părerea mea), care ne-a prezentat un bun riesling de Rin și un elegant traminer. Am încheiat seara luându-ne la revedere de la gazde, de la colegii de grup și promițându-ne că ne trimitem unora altora fotografiile făcute, impresiile și articolele scrise despre una din cele mai dense și atractive excursii enologice la care am fost până acum. Am continuat seara în micul grup românesc punând cap la cap toate impresiile și trăgând toți concluzia: Moldova este o legendă vie a vinului și oricând ne-am întoarce aici cu plăcere.
Mi-am și făcut itinerariul excursiei enologice de anul viitor, pentru că și prietenii mei iubitori de vinuri trebuie să vadă ceea ce Moldova are de oferit: o ospitatlitate mare, multe vinuri bune, o gastronomie aproape pierdută de noi și un sentiment aparte, mai greu de descris, dar care ține de românitate.
Am părăsit Chișinăul a doua zi cu noaptea-n cap, încercând să rememorez toate momentele plăcute petrecute alături de gazdele noastre de la Wine of Moldova, cărora le rămân îndatorat pentru invitație și am dat buzna în duty-free-ul aeroportului cheltuind ultimii lei moldovenești pe câteva sticle de vin pe care acum le cunoșteam, nemairămânându-mi bănuți și pentru binecunoscutele bomboane „Bucuria”.
Luasem cu mine Bucuria la sticle și în suflet.
RaSto

Articol aparut in ultimul numar Vinul.ro

{lang: 'ro'}
Comenteaza
Pagina 50 din 108« Prima...102030...4849505152...607080...Ultima »
Bloguri, Bloggeri si Cititori