Câştigă cu Vin2.ro

Scris la 21 octombrie 2014 in Povesti despre vin | 3 comentarii

{lang: 'ro'}
Comenteaza

Toamna în Thasos ( publicat in vinul.ro)

Scris la 20 octombrie 2014 in Povesti despre vin, Slider | Niciun comentariu

Thasos, această insulă din nordul Greciei, este după părerea mea una dintre destinaţiile preferate ale romanilor. Aici, din zece maşini întâlnite pe drumurile prăfuite ale insulei cu siguranţă nouă au numere de Bucureşti şi probabil, cea de a zecea de Cluj, Suceava, ori Galaţi. Atmosfera este şi ea una pur românească, neexistând vila unde să nu sfârâie grătarul cu micii aduşi de acasă, sau manelele date la maxim. Tavernele au meniu în limba romana, iar băcăniile au afişe mari cât toată vitrina de genul “avem peşte proaspăt”, scrise în dulcea limba romana.

Pe plajele superbe tronează exact ca la Eforie Sud ori 2 Mai, lăzile frigorifice, cu bere rece şi sandvişuri cu salam de Sibiu. Părinţii urlă cât îi ţin plămânii la bieţii copii, aceştia tipa a răzbunare, îi scuipă, începe războiul, intervin bunicii şi uite aşa le poţi avea pe toate: un soare şi o plajă de vis la pachet cu atmosfera pitorească mioritică.

Dar, odată cu sosirea toamnei, şi mai ales cu începerea anului şcolar tot zgomotul dispare ca prin minune, se aşterne pe întreaga insulă un val de linişte plăcută, iar viaţa devine dintr-odată paradisiacă. Plajele tăcute şi pustii ţi se oferă goale, tavernele care altădată pline de omuleţi înghesuiţi laolaltă, păreau îmbâcsite, acum parcă se deschid, înfloresc şi te ademenesc direct din stradă prins în valuri de miresme îmbietoare.

Da, acum este momentul să înceapă dezmăţurile bahice şi culinare, acompaniate de buzukia tradiţională, care să nu se sfârşească nici măcar la ivirea zorilor! Acum, trebuie să încerci împreună cu prietenii caracatiţa uscată la soare, udată din belşug cu vinuri albe greceşti, apoi kokoretsi împreună cu mielul suculent la proţap, înecat eventual în Syrah-ul corpolent, negru şi adânc ca marea, de la Crama Domaine Gerovassiliou.

Şi ca să vă enervez şi mai tare, o să vă prezint un vin fără asemănare, tot de la crama sus amintită!

Este vorba despre un vin alb, Ktima Gerovassiliou 2013, asamblaj din două soiuri tradiţionale: Malagousia şi Assyrtiko. Vinul provine din provincia Macedonia şi este făcut de însuşi Evangelos Gerovassiliou, considerat unul dintre pionierii noi industrii viticole şi cel mai bun oenolog grec din acest moment. Chiar asamblajul în sine este considerat unul inedit el fiind cel care a readus la viaţa soiul alb Malagousia şi la refăcut celebru.

În pahar, vinul are o culoare galben – verzui strălucitoare, cum îi stă bine unui vin tânăr.

Aromele sunt curate, iar pe un fundal de fructe exotice simţi iasomia şi un pic, dar numai un pic de mentă. Apoi, dacă eşti foarte atent, ca o briză uşoară de vară, direct de pe plajele stâncoase, vine discret o uşoară undă minerală. Şi nu numai atât!

Gustul este sec, cu un echilibru de excepţie, care nici măcar nu te lasă să bănuieşti alcoolul de 13,5%. Aciditatea ridicată şi gustul cu senzaţia citrică de lămâie, face că vinul să pară fresh şi plăcut, la fel ca şi finalul lung şi acrişor. Ce mai; un vin spectaculos, cremos şi cu o savoare de invidiat. După mine, acest vin îţi deschide intrarea spre sufletul greciei adevărate, te face să simţi ca fiind parte a locului, te răcoreşte precum valul, dar te îmbeţi precum măgarul! Şi toate, fără ca măcar să-ţi dai seama…

Bogdan

 

{lang: 'ro'}
Comenteaza

Trandafirul galben

Scris la 19 octombrie 2014 in Povesti despre vin | Niciun comentariu

“Scrie pe Vin2.ro” cu povești trăite de oameni care iubesc vinul. Astăzi îl avem invitat pe Bogdan Caracaleanu

Nu, nu urmăresc să fac cronica filmului cu Florin Piersic, Marga Barbu și ceilalți, ci doar să prezint un vin cu aromă și culoare în ton cu numele filmului și care cred că și-ar fi găsit loc prin paharele servite prin saloanele Agathei Slătineanu (înainte sa dea buzna Mărgelatu).
Pentru al doilea an consecutiv, în scurta noastră vacanță prin Ardeal, ne-am făcut drum la una din cramele relativ noi apărute in zona Târnavelor, Castel Vinum.
Nu am cum să uit că drumul ce șerpuiește la baza dealului pe care se află viile cramei, acum câțiva ani era sa se surpe datorită “istețimii” localnicilor. Dealul din zonă, cunoscut sub numele de Dealul Cerghidului, a fost plantat cu vii încă de pe vremea Împușcatului. După revoluție, în scurt timp au fost scoase toate viile, așa că drumul a început să o ia la vale. A fost nevoie de niște austrieci să cumpere terenuri în zonă, să le planteze cu viță de vie ca situația să se stabilizeze.
Trecând la vinurile cramei, pot spune că am încercat în ultimii ani mai multe vinuri de la ei: albe, roșii și roze, impresiile fiind destul de diferite.
Rămânând (din degustările anterioare) cu impresia că la vinurile albe, în special, există acolo cineva (daca nu sus, măcar foarte aproape) care le iubește, am insistat tot pe această culoare de vin, chiar dacă eu sunt un declarat fan al vinurilor roșii.
Cea mai recentă degustare a fost a unui Gewurtztraminer 2013 din gama Premium. Îl încercasem și în varianta 2012 și rămăsesem cu o impresie plăcută. Este un vin sec, cu o culoare galben pai și un nas tipic dominat de arome de trandafir si coaja de lămâie.
Gustul este plăcut, proaspăt, dominat de aceleași note de trandafir și citrice. Alcoolul (13,5 %) este extrem de bine integrat, iar aciditatea atât cât trebuie pentru ca vinul să fie foarte ușor de băut chiar și în această toamnă capricioasă. Postgustul este destul de lung, astfel că per ansamblu este un vin extrem de reușit și ar merita 85 pct.
Acum sunt convins ca Mărgelatu ar fi lăsat bucuros anasonul  pentru Gewurtz, iar Buză s-ar fi rostogolit de pe cal cu mai mult entuziasm după ce ar fi sorbit câteva pahare din licoarea de pe Târnave, asta înainte sa apară oamenii trimiși de Aga Mavrodineanu.
Ce vremuri…

{lang: 'ro'}
Comenteaza

Excursie foto pe la crame

Scris la 15 octombrie 2014 in Povesti despre vin | Niciun comentariu

N-am stat prea mult pe gânduri atunci când Cristi P. mi-a propus să dăm o tură de o zi și jumătate prin câteva crame din Dealu Mare la pachet cu inițierea în arta fotografică prin intermediul lui Simion B. Îmi doream demult să învăț cât mai multe despre fotografie, cunoștințele mele despre DSRL și MIRRORLESS fiind aceleași pe care le au băsiștii despre onoare și moralitate. În plus, atunci când văd postările lui Mihai O. sau din Crame România mă apucă sevrajul de invidie, iar lucrurile astea trebuiau îndreptate.
Mi-am luat câțiva prieteni și pe 20 septembrie ne-am îmbarcat spre prima destinație: S.E.R.V.E. Aici am avut parte de o primire tovărășească în vie, unde am luat în vizor plaiurile de merlot din toate pozițiile cu un SONY care avea prea multe butoane pentru mine. Ce-a ieșit se vede. După tura prin cramă și exemplificarea altoirii, am tras un shutting prelung și panoramic la sauvignon+fetească din Terra Romana 2013, până mi s-au aburit lentilele.
Fuga la Casa Colinelor pentru masa de prânz unde am pozat grădina cu bostani din Albă ca Zăpada și am degustat un vin special (tămâioasă cu șarbă!!), hai repejor spre LacertA, unde ne aștepta Mihai B. scăpat de un grup de turci tocmai ieșiți din ramadam și puși pe petrecere. M-am retras pe terasa de sus și-am tot fotografiat până am terminat sticla de Rheinriesling. Pozele au ieșit toate Zeiss, iar eu era să mă fac țăndări pe scara melcată.
Nu mai lungesc vorba și ajung la finalul excursiei de duminică, unde desăvârșirea mea ca fotograf amator s-a produs la Conacul Bellu, luând tufă cu tufă în obiectiv, de data asta cu un alt aparat. La Conacul Urlățeanu era deja mai ușor pentru că aveam ceva experiență, dar aici mi-a atras atenția o sticlă de fetească albă 2013. Floare de Luna Private Reserva de la Halewood. Când știi că a mai luat și medalie de aur la Concours Mondial de Bruxelles 2014, nu mai stai pe gânduri și o cumperi.
Făcută din struguri de Apold Sebeș și maturată în baricuri, feteasca albă are o culoare de chardonnay, adică gălbioară-auriu stălucitoare. Nu-ți mută nasul pentru că aromele sunt reținute și aduc a măr necopt, dar și ceva citrice. Se simte lemnul baricului și în gust, dar nu păcătuiește, iar atacul dulceag îți spune că e un demisec la limita de jos a restului de zahăr. Pentru o fetească albă are o structură robustă, neobișnuită față de ce-am băut până acum, dar o scoate la înaintare aciditatea destul de ridicată. În ceea ce privește alcoolul (13%), iese cam tare în față și rămâne și pe final un pic, într-un post gust scurt spre mediu. Per total, amatorii de spriț și cei cărora secul prea sec le displace, ar putea găsi vinul lor de cursă lungă. Cu 6 papioane și ceva date de mine, cred că i-au prins în zi bună pe cei de la Bruxelles, dar lucrurile astea se pot întâmpla oricui.
Așa că week-end-ul s-a încheiat cu multe fotografii, prieteni noi, revederea cu cei vechi, crame și un vin medaliat. Nu-i puțin, nu?!
Cu bine,
RaSto

{lang: 'ro'}
Comenteaza

Nunta la cramă

Scris la 12 octombrie 2014 in Povesti despre vin | 2 comentarii

Și rămăsesem dator cu relatarea de la nunta din Limassol și vinuri de acolo.
Ne-am împăiat destul de greu pentru fericitul eveniment al Alexandrei și al lui Loukas, pentru că nu știam că obiceiul locului spune că întreg ansamblul „masa şi dansul” se compune dintr-un cocktail (pentru cei care nu stau la chef) și apoi masa „clasică”, aia cu dansuri și țipurături până dimineața. Iar înainte de toate astea, aveam de mers și la biserică, unde Alexică, în calitate de domnișor de onoare a ținut să se afirme, introducând câteva obiceiuri noi în tradiția ortodoxiei cipriote. Așa încât la locul unde ne-am deplasat pentru petrecere a ajuns cu urechile asortate cu papionul. Cam roșii.
Locul de petrecere a fost una din cele mai frumoase surprize pentru mine. La 15-16 km de Limassol, printre câteva dealuri calcaroase și semivegetalizate, am ajuns la Hadjiantonas Winery. Un complex turistic format dintr-o cramă mică, de familie, un restaurant foarte frumos, bucătărie profesională, un minihotel și spații imense în aer liber pentru tot felul de evenimente, la care piscina e o bijuterie în contextul arhitectural. Am pozat tot ce-am putut și pentru prietena noastră Cristina din Constanța, pentru schimb de experiență (toate aranjamentele florale, decorațiunile și tot ce mi s-a părut ca noutate pentru mine).
Am înmânat tinerilor miri o sticlă de Colocviu la Paris, așa cum Luiz Alberto a „decretat” la #hangout-ul winelover-ilor de la Budapesta: it is honey moon wine. Și m-am conformat.
Imediat după cocktail-ul din aer liber s-a stârnit o furtună și o ploaie (aducătoare de belșug, dar și de efort în plus pentru organizatori), așa că ne-am strâns în restaurantul de la etaj, aparent neîncăpător. La apariția primelor băuturi și primele schimburi de Hai noroc- Ας τύχη, au dispărut și ultimele bariere culturale dintre noi. Au început melodiile specifice cu trimitere clară spre vesela în exces de pe mese, dar m-am înfipt repede la sabrarea cu satârul din bucătărie a câtorva spumante roze din producția cramei. Am primit drept răsplată de la Natasha Hadjiantonas o frapieră pe masă, sticle fără număr de Xynisteri din producția Domaine Hadjiantonas și invitația de a vizita subsolurile clădirii unde statea adăpostită crama. Cum să rezist la așa ceva?! Era ca și cum Magda Pălimaru m-ar fi invitat la ea la „o cafea” seara pe la ora 23.oo. Așa ceva nu se refuză. Am coborât cu liftul la nivelul -2 și am putut să văd mica și cocheta cramă, sala baricurilor și locul de depozitare a sticlelor de vin roșu puse la învechit, așa cum se poate vedea din poze, după care am degustat un chardonnay binișor afumat la baric, dar bun.
Foarte frumos, interesant și inedit pentru mine, dar am urcat repejor să mai sabrăm o șampanie adevărată împreună cu Loukas, după care m-am dedicat 100% vinului xynisteri pe care-l aveam din belșug la masă.
Soiul este cipriot și se cultivă pe tot cuprinsul insulei, dar mai ales în apropierea Limassol-ului. Are o culoarea deschisă de galben-pai, strălucitor, iar aromele sunt de măr verde, iz vegetal, dar și o tentă de miros de tei cu ceva dulceag. La gust, pe lângă mineralitatea crescută, aduce a combinație de fetească albă și frâncușa de pe la noi, din punct de vedere al acidității, foarte sec și potrivit cu mâncăruri sărate, picante, dar oricum din categoria celor ușoare. 6 papioane și ceva cred că-l califică la un vin agrabil, potrivit petrecerilor lungi cu muzica, anturajul și atmosfera de sărbătoare.
Precum soiul de vin, asemanator cu vinurile de pe la noi, așa și muzica de la petrecere, două de-ale lor, două de-ale noastre, apoi recital de dans specific, la care bărbații fluturau o batistă albă, iar femeile îi admirau de pe margine.
Urându’le ce se cuvine mirilor, ne-am retras tiptil pentru că a doua zi, până la plecarea spre Larnaka ne aștepta o zi călduroasă de plajă mediteraneană într-un sfârșit de septembrie cum n-am mai trăit.
La revedere Cipru, ne mai vedem noi!
RaSto

{lang: 'ro'}
Comenteaza
Pagina 50 din 106« Prima...102030...4849505152...607080...Ultima »
Bloguri, Bloggeri si Cititori