#Winelover. Episodul 2. Sofia

Scris la 26 iunie 2014 in Povesti despre vin | Niciun comentariu

Cu 2 luni în urmă scriam despre o întalnire a iubitorilor de vin din Europa, hangout-ul din martie având loc la Belgrad.
De data asta, cu ocazia concursului de vinuri Balkans International Wine Competition, pe 5 iunie, seara la ora 19.oo eram în centrul Sofiei, într-un frumos winebar: Grape Central, la o intalnire de Bring Your Own Bottle inițiată de grupul bulgar #winelover. Evident, nu m-am dus cu mâna goală, ba mai mult, am fost împreuna cu Iulian G. (blog.pistoanebaricate.ro) și însotiți de câteva vinuri de Cotnari, am început să englezim poveștile vinurilor aduse de fiecare.
În afară de Busuioaca de Bohotin Colocviu, vinul favorit al Ivanei Simjanovska (vin cunoscut la Belgrad), mi-am facut curaj și am mai deschis prima sticlă de Frâncușă 2013. Sticlă frumoasă, cu fundița tricoloră și iz patriotic, vin pe care nu-l mai încercasem demult. Momentul maxim al serii a fost când încercând să repete pronunția soiului, majoritatea (destul de politicoasă) a simțit nevoia să fie cât mai aproape de… original. Ca un dirijor de grup a capella, i-am aliniat, le-am repetat clar, am numărat pana la 3 și …FRÂN-CU-ȘĂ! Le-a ieșit! Italinca Seila s-a descurcat cel mai bine, deh… spirit latin. Bulgari, macedoneni, sârbi, italieni și ce-or mai fi fost la mese, toți au apreciat vinul ca fiind pe cât de proaspăt, cu aciditate mare, bun pentru serile călduroase de vară și plăcut, pe atât de uimiți au părut că n-a fost înscris în concursul balcanic. Când le-am spus și pretul din retail…au căzut pe gânduri și și-au turnat tot ce mai rămăsese din cele doar două sticle, cu concluzia: nice wine, tastie and easy to drink.
Apoi, lumea începu să vorbească din ce în ce mai convingător (adică, tare), hop și Iulian cu alt tricolor atârnat de gâtul sticlelor: Renatus alb şi roşu! A fost şi momentul când am renunţat la papioane şi am trecut la dress code: tricouri în spiritul #winelover.
Cireașa de pe tort a fost când le-am arătat articolul scris despre întâlnirele #winelover de la Belgrad din Vinul.ro, neștiind că se scrie și la noi despre acest fenomen.
Ne-am mai dat cu părerea despre un rose bulgăresc,  un riesling austriac adus de Irina Sofranova şi am făcut cunoştinţă mai bine cu concursul balcanic de vinuri de la Sofia (cu peste 300 de probe înscrise), care era la a 3a ediţie. Când Dusan Jelic a auzit de la noi că IWCB-ul nostru (recent desfășurat) a avut peste 700 de vinuri înscrise, a făcut ochii mari-mari și împreună ne-am dat seama în ce lipsă de informații ne aflăm și cum se plâng degeaba producătorii balcanici că nu exportă suficient.
Altfel spus, dacă niște pasionați de vinuri (#winelover-i) împartășesc în întâlniri internaționale neoficiale păreri despre vinurile naționale, soiuri și tradiții viticole autohtone, promovând pe banii lor vinurile aduse, atunci întreb prostește: cu ce se ocupă marketingul, prospectarea pieţelor de către mulți dintre producători, departamentele de strategii ale ministerelor şi consulii economici de pe lângă misiunile diplomatice prin lume?
Cum s-ar spune, ei cu treaba lor, noi cu vinul nostru!
Hai noroc (наздраве)!
RaSto
(articol apărut în nr. 74 al revistei Vinul.ro)

{lang: 'ro'}
Comenteaza

Fotbal cu vin

Scris la 22 iunie 2014 in Povesti despre vin, Slider | Niciun comentariu

Am vrut să fiu solidar cu Pițurcă și să mă detașez total de Campionatul Mondial de Fotbal din Brazilia, dar nu am reușit. Sâmbătă după amiază eram prin casă şi încercam câteva inovaţii culinare cu televizorul deschis pe TVR1. În timp ce tăiam câteva șuvițe de pui pentru wok, mai aruncam un ochi la tv, făcut atent mai mult de comentatorul care era și el uimit de cât pot alerga hondurașii ăia în meciul cu Ecuador. După ce-am scos de la fiert niște morcovei, era deja 1-0 pentru Honduras și m-am hotărât să fiu mai atent la ce se întâmpla acolo.
Până am dat eu de trei ori din mânuțe, ecuadorenii au egalat și-au mai dat încă un gol de final ca să complice definitiv grupa. De abia am pus feliile de morcovi la prăjit (precum cartofii, în ulei mult), că în scurt timp începe alt meci anunțat fără miză: Argentina – Iran. Aiurea!
Când am văzut cu ce dezinvoltură joacă iranienii împotriva vedetelor alb-bleu (nu erau secui!), mi-am dat seama că ai noștri nu aveau ce să caute p-acolo. Dribling, centrări, atacuri, apărare sigură, tot ce vrei pentru o înfruntare de Campionat  Mondial cu Argentina. Atunci mi-am dat și eu seama ce bine e să ai în echipă un Messi. Te scoate din… necaz. Frumos meci și torul era pregătit pentru o sărbătoare a fotbalului.
Toate ale gurii erau cum nu se putea mai bine, dar nu-mi puteam lua ochii de la meci. Potrivisem un vin chilian, pentru că și echipa lor a jucat extraordinar  (ne spusese Lucescu, ăl’ bătrân) și cred că vinul se potrivea și cu ce-aveam în farfurie. Chardonnay 2013 Viu Manent. La o mândrețe de meci și mâncare, a venit și surpriza acestui vin facut în două podgorii, precum frații Boateng, dar în echipe naționale diferite. Asta da ciudățenie! Nu că nu s-ar mai fi întâmplat, dar nu-i văzusem niciodată în ipostaza asta.
Nu știu ce fainoșag luaseră ghanezii pentru meciul ăsta, dar au jucat magistral, iar vinul care-l alesesem era din ce în ce mai bun. Proaspăt, echilibrat, vesel, cu toate aromele bune de fructe exotice și mai ales nebaricat, așa cum îmi place mie. Când au dat ghanezii și al doilea gol… eram la jumătatea celei de-a doua sticle. N-aș fi zis niciodată că voi fi în stare să beau singur mai mult de o sticla de chardonnay. Ei, uite că se poate, pentru că e greu să nu remarci notele florale, aromele de caise și bananele coapte, dar mai ales postgustul ăla de grapefruit foarte plăcut.
Și când marea Germanie (mai ales după meciul cu portughezii) se pregătea de kaput, intră tânărul pensionar Klose ca să pună talpa la egalare. 2-2 și sticla goală!
Două concluzii se desprind: nu mai există demult echipe de neluat în seamă, iar vinurile din „lumea nouă” încep să placă din ce în ce mai mult și la albe.
Era să uit:Chardonnay 2013 Viu Manent bate spre 7 papioane şi nu mai am decât 4 sticle, iar campionatul ăsta e din ce în ce mai atractiv.
RaSto

{lang: 'ro'}
Comenteaza

Poveştile Bucătăriei Româneşti – Episod 5  

   Pui cu smântână

Scris la 15 iunie 2014 in Povesti despre vin | Niciun comentariu

Ce ne spune Radu Anton Roman despre aceasta rețetă?
Un simbol al voluptoasei bucătării moldoveneşti, monologând cu aceeaşi dezinvoltură şi pe prispa răzăşească şi în iatacurile boiernăşeşti şi în sufrageria bonjuristă şi gudeistă (de la Good day) a intelighenţiei ieşene. Mâncărică de duminică sau pentru oaspeţi dragi, o gasiţi în literatură, la Deleni-Vale, la braseria “Unirea”, în istoria pre şi post-alicuzistă, la “Romvared”, în memoriile scandaloase ale fratelui Chibici, la cantina liceului din Huşi, în Sanda Marin. Pune mereu aceeaşi problemă insolubilă, a oaselor: n-ai cum să apuci cu mâna din cauza sosului gros, dar cine ar putea să curăţe, numai cu furculiţa şi cuţitul, carniţa de pe oasele (îngropate în smântână)?
Reţeta originală: un pui, 100g. unt, 200 ml smântână, mărar, sare. Puiul se taie bucăți și se pune la făcut în unt. Când s-a rumenit puțin, se stinge cu apă, se acoperă și se lasă să nădușească pe foc mic. Se toacă mărarul, iar când puiul s-a frăgezit pe jumătate, se sărează, se toarnă smântână și se da cratița la cuptor să se desăvârșească vreo jumătate de oră. Se scoate mâncarea, se presare mărar, se amestecă ușor.
Rețeta asta o aveam în minte de ceva timp, dar de abia acum m-am stârnit să o fac, pentru că aveam și vinul potrivit în casă: chardonnay de la Crama Siminoc – Domeniul Vlădoi.
Fața de rețeta originală, m-am abătut puțin, adăugând printre puținele bucăti de pui fără oase, ceva felii mai mari de pulpă de curcan, apoi am stins rumeneala cu ceva vin și am mai adăugat și o mână de ciperci. Sosul de smântână l-am făcut și în variantă gorgonzola, așa… ca să internaționalizăm dish-ul. Rău n-avea ce să iasă din improvementul meu.
În scurt timp după ce-am pus tava la cuptor, tot parterul casei era înmiresmat de o aromă provocatoare, și pândind cu un ochi cuptorul, iat cu celălalt răcitorul în care aveam chardonna-ul, mi-am dat seama că am șanse saă-mi divorțeze ochii definitiv.
M-am înarmat cu răbdare și am început să triez pozele făcute cu o zi în urmă la Crama Siminoc în Murfatlar, unde acompaniat de un grup de prieteni plin de voie bună, am vizitat via domnului Vladoi, crama şi-am degustat sauvignonul, rieslingul italian,  feteasca regală, chardonnay-ul, rozeul din fetească neagră şi gata.. că restul erau roşii, dar nu m-am orpit la caisată sau vișinată.
Și cum rememoram momentele de cu o zi înainte, m-apuc de sticlă și pot spune că în spatele etichetei frumoase și sobre, stă un vin din gama Pivnița Basarabilor, de culoare frumoasă, galben-pai strălucitor. Stă binișor cu aromele pentru că răzbate mirosul de baric, ușor vanilat, dar și fructe albe de sezon coapte. În combinație cu „puiul cu smântână”, vinul prinde curaj, ca şi mine la băut şi se „aşează” bine cu sosul alb şi cremos şi devine din ce în ce mai greu să reglez atenţia la papile, aşa că o altă variantă a notelor de degustare la găsiţi aici. La sfârșitul mesei, aveam senzația că eram ultimul soldat din regiment scăpat în popota ofițerilor, pentru că întingem cu pâine prin sosul ăla, de n-a mai rămas nicio dâră pe farfurie.
La al doilea pahar, după ce a mai luat ceva aer, remarci echilibrul alcoolului (12,5%) și structura serioasă, așa că mi-a ținut o bună companie revăzând pozele de la cramă și din excursia de numai o oră la Mamaia.
În concluzie, cramă mică, ambiții mari, vinuri promițătoare și minim 6,5 papioane din 8 pentru acest chardonnay de 2012.
Un week-end cu lucruri frumoase și cu mare detașare față de CM de Fotbal. Totală.
RaSto

{lang: 'ro'}
Comenteaza

Aventuri în Apuseni (publicat in Vinul.ro)

Scris la 12 iunie 2014 in Povesti despre vin | Niciun comentariu

Am plecat din Bucureşti pe o rută mai puţin obişnuită, dar destul de atractivă. Din autostrada A1, am mers spre Valea Oltului, apoi stânga spre Voineasa, Vidră, Obârşia Lotrului. Am traversat Transalpina şi am continuat drumul prin Cheile Jieţului spre Petroşani, Haţeg, Deva, pentru a ajunge în Abrud şi apoi Gârda de Sus – destinaţia finală. Cu siguranţă nu te poţi plictisi, pentru că te încearcă tot felul de sentimente contradictorii de la exaltare când e vorba de frumuseţile naturii, până la crâncena furie când e vorba de dobitocii care au lăsat munţii în “pielea goală” fără urmă de copaci, sau ceva ce ar putea aminti de falnicii brazi de altădată. Pe aceştia din urmă i-aş alerga toată ziua cu bazooka în mână!

După aşa un drum frumos, am ajuns în vestiţii Apuseni, care ne-au întâmpinat cu miros de ploaie şi gust de tarhon. Urăsc tarhonul din străfundul sufletului, iar aici numai de el ai parte. De la ciorba de burtă, la sarmale, ori plăcinte, totul conţine tarhon!

A mai fost şi ploaia care ne-a însoţit aproape permanent pe cărările de munte. Păcat de peisajele superbe, dacă mărşăluieşti cu bocancii prin noroaie sau pe pietre alunecoase, cu mâinile pe lanţurile de siguranţă ude, iar singurul sunet care îţi freamătă în urechi este cel al picături de ploaie sparte pe suprafaţa pelerinei cu care eşti înfofolit. Mergi şi înjuri, înjuri şi mergi! Şi cazi, te ridici…

Dar, să vă povestesc şi amintirile frumoase. După vreo două zile în care m-am târât pe jos de foame, pentru că totul era gătit cu tarhon, am descoperit câteva variante care incredibil, nu conţineau acest mirobolant condiment.

“Plăcintă pe lespede”, umplută cu brânză sărată şi unsă din belşug cu smântână grasă de bivoliţa, sau “mămăligă topanită” îndesată cu brânză frământată şi cârnaţi de casă afumaţi. Servite fierbinţi  împrăştiind un damf ameţitor, ne aduceau de fiecare dată la masă, hipnotizaţi, parcă plutind şi traşi ca de sfoară. Să nu mai spun că am adus cu mine două vinuri care s-au dovedit extraordinare. Am început cu un Aligote 2013 de la Gramma, care a venit cu arome fine şi miros primăvăratic de flori albe, fructe dulci gen pepene galben, sau piersici puţin acrişoare.

Gustul mineral, puţin ierbos dar fresh şi plăcut, a topit parcă brânza sărată a bucatelor şi ca prin minune s-a evaporat întreaga sticlă. Dar, ce plăcut a fost acest vin simplu şi prietenos, cât de bine s-a asociat aromelor şi gustului bucatelor!

Apoi la următoarea cină, am văzut cum se apropie sarmalele. Am sărit ţipând de la masă şi am fugit cât mai departe de duşmanul “tarhon”. Dar tot răul spre bine, pentru că am început scotoceala prin bucătărie, iar într-un ungher prăfuit şi întunecat am descoperit garniţa plină cu coaste de porc în untură.

Vai mama! Parcă am renăscut, iar pe fata zâmbetul mi s-a întins până la urechi. Am început marea mozoleala ţinând strâns în mâini acele coaste din care curgea plăcut untura caldă ce îţi ungea şi sufletul cu fericire.

Le-am asociat unui Caloian Merlot 2013 de la Crama Oprişor, care a etalat arome de fructe de pădure, ceva vişine şi mult, mult piper. Gustul simplu dar acrişor şi plăcut, cu o aciditate bună şi taninuri ferme au reuşit să îmblânzească de minune coastele grase de porc. Un vin soft, direct de băut la fiecare masă, care împreună de primul, ne-au deschis sufletul şi limbile şi au transformat acest sejur într-unul mai mult decât agreabil.

Bogdan

{lang: 'ro'}
Comenteaza

Caloian – Cabernet Sauvignon Alb

Scris la 11 iunie 2014 in Povesti despre vin | Niciun comentariu

Astăzi, am primit un pachet de la Crama Oprişor. Curios din fire, imediat după despărţirea de reprezentantul cramei, m-am furişat într-un loc ascuns şi l-am deschis. Ce să vezi!? În cutie era noul Caloian – Cabernet Sauvignon Alb, o pâine şi o felicitare explicativă din partea Cramei Oprişor. Extraordinar gestul, iar pentru asta ţin să mulţumesc acestor oameni minunaţi!

De ce vinul şi pâinea? Pentru că: “Simbolic, vinul şi pâinea, elemente ancestrale apropiate romanului, îţi îmbogăţesc casa”, spun cei de la Oprişor. Şi au dreptate, cel puţin pentru acesta seara când am de gând să le deschid pe amândouă la cină! Recunosc, că de obicei, eu nu consum pâine (sunt şi aşa gras precum “Zmeul”), dar astăzi am hotărât să fac o excepţie. Am pus pâinea feliată în prăjitor, apoi am uns-o cu usturoi. Am tăiat ceva slănină cubuleţe, la fel şi câteva bucăţele de roşie pe care le-am aşezat împreună peste pâinea frecată din belşug cu usturoi. O minunăţie! Setul doi l-am încercat cu slănină şi ceapă roşie, iar cel de-al treilea cu brânză grasă de capră românească, care după mine a reprezentat asocierea Dumnezeiască! Ce să zic: moartea colesterolului, dar am mâncat mai bine decât în “Paradis”! Şi am fost acolo! Acum, dacă mă gândesc încă îmi plouă în gură…

Şi cu ce să “stropeşti” acesta “cina rubensciană”? Bine-nţeles cu Caloian – Cabernet Sauvignon Alb, dacă tot a venit la pachet!

S-a comportat astfel:

Culoare: galben pai foarte transparent, limpede, curată.

Nasul, vine ca o adiere de vară, plin de fructe coapte (mango, piersici şi ceva pepene galben), cu tuşe de miere, cu flori albe parcă special destinate tinerelor amoreze drept parfum romantic în nopţile fierbinţi de “Vamă”!

Apoi, dacă îl duci la gură simţi citricele răcoroase inundându-ţi trupul, simţi abordarea directă, echilibrul de netăgăduit şi plăcerea de a nu te opri din băut! Final este mediu, puţin amărui şi aminteşte de cârceii din vită, ori de sâmburii din struguri.

Dar, pentru astăzi, am decis. El este alesul! Este vinul care mi-a “luminat” seara, care mi-a întins mâna pentru a deveni prieteni, care onest fiind mi-a zis că în locul vreunei complexităţi de neînţeles, îmi oferă prospeţime şi plăcere. Şi nu s-a terminat aici!

Pentru că, îl mai vreau….

Bogdan.

 

{lang: 'ro'}
Comenteaza
Pagina 60 din 109« Prima...102030...5859606162...708090...Ultima »
Bloguri, Bloggeri si Cititori