7 Lampioane + Sauvignon Blanc Trapiche

Scris la 17 septembrie 2012 in Povesti despre vin, Slider | 5 comentarii

      15 Septembrie, pe’nserat – Chitila
     Pe malul râului Mangu, în parcul dendrologic din Chitila. Cum nu apucasem să-i serbez onomastica pentru cei 7 ani împliniţi ai lui Alexică, am zis să facem un minipicnic pe-nserat și la lăsarea întunericului să lansăm 7 lampioane în loc de lumănări.
     Am luat kit-ul de picnic şi ne-am instalat pe o banca mare, unde am aşezat tot ce trebuie, neuitând, însă, de un vin pentru „babaci” (Trapiche Sauvignon Blanc 2011) şi o şampanie bubble pentru copil. Toate au ieşit bine, cu excepţia vântului, care nu ne lăsa să aprindem lampioanele. Am jurat că nu ne dedăm la sticlă până nu lansăm, măcar, un lampion. Dă-i cu bricheta, cu lumânarea, întoarce-te după vânt şi… in sfârşit… Uraa… În timp ce primul lampion zbura deasupra lacului spre Otopeni, eu mă luptam, deja, cu tirbuşonul.
     Desfac sticla şi răsăre un urâţel dop gris de silicon inscripționat cu tot ce trebui pe el, inclusiv harta podgoriei din Argentina. Cum eu nu-mi propusesem să facem sesiune deschisă de geografie a Americii de Sud, mă apuc să-l torn în pahare. Culoare frumoasă, galbenă, stralucitoare.
Miros frumos, tipic de sauvignon, cu toate formele sale în pahar și în nas, un miros pronunțat, cu iz de citrice. În gură: atac plin, acrișor. Sec de sec. Acidulat bine, cu alcoolul echilibrat foarte subtil și un final amărui (cam apăsat). Alcool 13 %, dar zic că nu-l simți. Clar că ăsta nu-i vin să faci chef cu el, că te face vier pfoten la a 3-a sticlă.
      Un vin serios, clasic, bun și fiind foarte sec, cere mâncare.
     Ce mâncăm la vinul ăsta? Orice pește bun, dar parcă un somon afumat se pliază mai bine. Chiar și paste, brânzeturi, salate mai complicate, dar nici un cotlet de porc mai slab nu refuzați intr-o asemenea companie. Orice legume de pe la noi se califică pentru a însoți acest vin.
     L-am cumpărat de la Carrefour și nu a costat mai mult de 22 lei. Vinul e produs şi îmbuteliat de Bodegas Trapiche Invest –Mendoza Argentina.
     La mulți ani, Alexică!
     RaSto

{lang: 'ro'}
Comenteaza

Zi de toamnă până-n seară

Scris la 17 septembrie 2012 in Povesti despre vin, Slider | 5 comentarii

    Fiind început de toamnă, m-am hotărât să termin apocaliptic plaja din acest an cu o ultimă vizită în Vama Veche. Bineânţeles, Vama Veche cea nouă, plină de figuri, figuranți şi “gipane”, şezlonguri la 20 lei, şampanie în frapieră adusă pe plajă pentru doamna cu căţelul.
     S-a dus Vama cea cosmopolită, plaja nudiștilor, a tuturor artiștilor și bețivilor din România. Unde sunt Doamne, oare femeile nud de altădata, de aveai material de studiu cu zilele prin baie sau prin alte unghere? Cați tineri, oare, mai prind astăzi răsaritul de soare pe plajă în compania vreunei domnișoare și a iubitelor sticle de vodcă Cristal?
     Apoi, de unde plăcere mai mare, decât să o târăști o domnișorică de picior până în cort sau viceversa în stare apropiată sau identică cu coma alcoolică? Ce să zic, nimic din ce era bun în viața asta nu mai este!
     Acum, ca să mă înscriu în peisaj, am ales şi eu o cârciumă de fiţe, pe numele ei –Bolo Steak House. Am avut o surpriză plăcută. Personalul ne-a onorat cu amabilitate, bună dispoziție, îndeplinirea tuturor poftelor, deh!.. am fost și la nunți mai proaste. Steak-ul de vită  era foarte moale și proaspăt, rezonabil la preț, iar lista de vinuri eclipsează multe restaurante de pe uliţa noastră din capitală. Aşa, ca idee: Alira – 55 lei, Smerenie – 110 lei, Enira Reserve – 100 lei, Caloian – 30 lei, La Cetate Sauvignon – 45 lei…
      În spiritul noii Vămi, am ales un vin - pe numele lui: “Penfolds bin 389 cabernet shiraz 2004”, la preţul de 130 lei sticla. Acum o să vă explic şi de ce: în primul rând pentru că merge cu vita, apoi pentru că reprezintă Vama Veche cea din zilele noastre – lume simandicoasă și plină de talente în devenire, dar fără nici o justificare a acestui comportament.
     Iau prima gură de vin şi începe… îmi aşează în dreptul nasului câteva coacăze negre împreună cu una - două boabe de piper, după care urmează năprasnica lovitură de baric.
      În gură îmi îndeasă cu mopul ud diferite gusturi din care aș putea aminti: coacăze plimbate prin cerneală, ciocolată neagră, gem de prune puţin afumat și ţinut lângă sticla cu gaz. Mă leagă strâns cu taninii foarte puternici de gingii şi mă călărește până  la sfârșitul sticlei.
      În limba română asta ar suna cam aşa: un vin elegant, de o culoare rubinie ce nu te lasă să-i descoperi vechimea. Un miros parcă prea puternic de vanilie, apoi coacăze negre, puţin magiun de prune, piper, ciocolată şi un iz sensibil de petrol.
    Gustul începe cu un atac puternic, tanini tari de-ţi amorţesc gingiile, fructe de pădure, condimente, ciocolată amăruie, cafea proastă, şi o dulce catifelare. Acest vin este unul foarte corect, se simte cabernetul şi destul de bine shirazul, dar dupa părerea mea nu are nici un fel de personalitate. Este un vin bun sau foarte bun dacă doriți și cam atât! Nu îţi lasă nici o amintire, bucurie că îl ai, regret că l-ai terminat, sau dorința de a mai incerca un pahar.
     Vă întrebați dacă îmi pare rău că l-am cumparat? Nicidecum, compania prietenilor și a fetelor frumoase din Vamă a făcut toți banii, chiar mai mult!
      Vă doresc să-l încercați cu plăcere! 
     Bogdan.
…va urma: „Moartea vine pe arome de Carmenere (thriller pentru producătorii de vin români)”!

{lang: 'ro'}
Comenteaza

Episodul 1 – Caloian Sauvignon Blanc 2011

Scris la 14 septembrie 2012 in Povesti despre vin, Slider | Niciun comentariu

http://youtu.be/p-K0QBHMCwI

    Anul ăsta am avut o vară foarte lungă şi foarte călduroasă. Rozeurile si albele, fiind preferatele mele, voi începe să scriu despre câteva vinuri roze si albe de la Oprişor, sub forma unui serial.
Primul episod: Caloian – Sauvignon Blanc 2011. În primăvară, unul din cei mai cunoscuţi somelieri din România îmi spunea că acest vin este  cel mai aproape de sauvignon-ul clasic de la mama lui. De la început trebuie să spun că vinul ăsta e şmecher. Şi spun asta pentru că am băut cantităţi impresionante şi întotdeauna mirosul, gustul şi postgustul m-au atras şi vrăjit, astfel încat te face curios să mai descoperi câte ceva la urmatorul pahar. Iar eu curios din fire am tot cercetat.
Şi iată ce-am găsit : – culoare uşor gălbui-verde, cu o mică strălucire și foarte limpede; – miros plăcut de citrice și mere verzi proaspete, puțin soc și fân cosit proaspăt, prin care sigur au trecut ceva pisici noaptea. Totul e bine integrat si te face curios să-l guști; – gustul:  atacul este prietenos, se simte acidul in echilibru cu alcoolul (14%), suficient de mineral, cu prezente discrete de lamâiţe, piersicuţe si corcoduşe. O senzatie de salată de fructe românească de vară servită la pahar şi destinată adulţilor. După ce-l înghiţi, îți dai seama ce sete ți-a fost. Simți o ușoarâ amăreală, dar doar atăt cât trebuie. Uite, vezi?!… am ajuns la al 2 lea pahar şi uitasem de postgust: nu foarte lung, dar plăcut, fructos şi care cere un mizilic.
E un foarte bun vin de vară (in ciuda alcoolului), uşurel, extrem de prietenos. Poate că nu întâmplător, dacă te uiţi cu atenţie pe etichetă, vei vedea că e un vin pentru toată lumea, de stat la taclale de pe terasa penthouse-ului sau de pe prispă.
Nici preţul nu e agresiv : 18 lei distribuție – 35 lei în un unele restaurante. Nu mă înghesui să-l asociez cu mâncare, pentru ca eu aș mânca de toate la acest vin. Uff… M-am luat cu vorba și s-a terminat și sticla asta!
RaSto

{lang: 'ro'}
Comenteaza

Ciorba din 2 septembrie

Scris la 13 septembrie 2012 in Povesti despre vin, Slider | Niciun comentariu

           Sezon greu. Fiind sociabil în exces, am fost invitat la 3 nunţi în septembrie. Am pus-o!
          Seara din 1 Septembrie. Frumos tare, lume multă, toalete de fiţe, cocuri, zulufi, lame-uri şi bijuterii, papioane, pantofi de lac si muzică tare. Şi pentru că m-am comportat exemplar până după dar (my God), am fost invitat a doua zi la tradiţionala ciorbă de potroace. Habar nu am de unde vine acest obicei (eu ştiam că este un fel de recompensă pentru cei care au muncit la nuntă, nu cei care s-au distrat), dar dacă tot e moca – cu placere!
Am ajuns. Rezolvat antreurile și conversatia laudativă la adresa organizatorilor – și hop, vine vestita ciorbă. De astă dată în doua variante: de potroace și de burtă. Ce sa aleg, ce sa aleg?.. am zis: potroace să fie! Am luat ciorba cu ardeiul iute de rigoare, dar cu ce să o asezonez?… Acum vine bomba din partea gazdei : “Bogdane, vrei un vin roșu? Am Rosso di Montalcino 2007– Castello Banfi, nu de alta dar fratele său mai mare Brunelo a plecat la potroacele lui EBA“. Să cad de pe scaun! Trebuia să mai recuperez din banii dați la nuntă, aşa că am zis : “Da, da”! cu ochii mici-şmecheroşi! Am luat repede o lingură-două de ciorbă, o mușcatură de ardei iute și ce să vezi – scoteam flăcări pe gură, prin urechi, ochii mi-au ieșit din orbite. Dar,…băiat deștept ce sunt, apelez la SMURD-ul
Montalcino și mă dezcarcerează cu prima gură mare de vin!
         Trăiri: am simțit o izbitură puternică în palat, apoi a intrat. Aveam in gura 3 mânuțe: o mână mă ținea strâns de limbă, alta mă pârlea cu flacăra pe obraji, iar a 3-a mă freca cu peria de sârma în cerul gurii. Adoua înghițitură a fost mai bine, a treia deja a început să-mi placă. Am continuat cu o lingură mică de ciorbă, o gură mare de vin, o lingura mică de ciorbă, una mare de vin… Tot secretul este să nu abuzezi de ciorbă! Încet, senzația a devenit foarte placută și am realizat că această ciorbă cu acest vin roșu se împacă de minune, dacă scoți ardeiul iute din ecuație. Potrivirea este perfectă, texturile se îmbină armonios în prezența vinului și nu simți vreo dorință ascunsă de a schimba ciorba cu pizza ori spaghetti. Vinul este relativ ușor, nu foarte sofisticat, se dezbracă aproape singur de tot ce este enigmatic de la prima înghițitură, iar culoarea rubinie este exceptională.
Nasul nu e deloc complicat, simt fructe de pădure- mure mai ales, vanilie, tabac, poate prună uscată. Gustul: plăcut, armonios, rustic, taninii bine integraţi, afine, vanilie, ciocolată, aciditate foarte bună, corpolent, cu un final mediu spre lung. Îl compar cu o țărancuță oachesă , plecată dimineața la cosit! Strugurii din care este făcut vinul sunt sangiovese sau “sângele lui Jupiter“, sunt cultivați în central Italiei și sunt autorii a câtorva vinuri mari clasice din Toscana cum ar fi: Brunello si Rosso di Montalcino, Chianti Clasico, Nobile de Montepulciano. Oricum, vinul este bun, merită banii. Îl puteti bea pizza, paste, cărnița roșie. Cu puţin curaj poate fi încercat și simplu, fără mâncare. După primele două pahare e bine să aveți și o duduie prin preajmă, după restul – ce mai conteaza?
P.S. Acest vin a fost punctat de mine cu fix 86,696969… puncte Parker. La anterioara degustare primise fix: 86,969696…, dar după părerea mea acum se află intr-o poziție mult mai bună… vorbind de perioadă. Cine nu crede, nu are decât să-și întrebe nevasta!

Bogdan

{lang: 'ro'}
Comenteaza

Mangalia-26 august-Mysterious Night

Scris la 12 septembrie 2012 in Povesti despre vin, Slider | 3 comentarii

http://youtu.be/fd_nopTFuZA

     Seară frumoasă, răcoroasă într-o curte de casă veche din Mangalia. Cu Anca și Bogdan. Pielea spatelui bine arsă de soarele tare de la plaja din Vama Veche începe să strangă și efortul de a deschide un vin cu tirbușon mă sufoacă. Pentru lejeritate, deschidem o sticlă cu screw-cap. Vin alb răcit toată ziua. Primul vin bulgăresc pe care-l văd că n-are dop clasic. Mister, curiozitate… pâr-pâr… se deschide. Soli – White Dry Wine. Turnăm în pahare și mai întâi ne uităm la bec (prin pahare) pentru examenul vizual. Hmm… culoare frumoasă, gălbui pai.  Hai cu nasu’ n el.
     La primul nas, zic eu: Chardonnay, clar! Sauvignon fără discuție – Anca!
Bogdan : Ce-aveți mă, v-au intrat meduse-n nas? E sauvignon, dar are… are și ceva de ….
Prima gură: plin, fructat , nu foarte acid, dulce, apoi acrișor și cu final amărui. Un pic alcoolul pe alături, dar nu deranjant. Și totuși, iți dă senzația de vin tare. Totuși, totuși… ce vin e?
     Asamblaj! Cădem de acord toți trei. Dar mai are ceva în el! Baricat. Ei…?! Măi, parcă aduce cu lemnul, cu ceva afumătură. Nu vrem să ne uitam pe sticlă că să aflam din ce e făcut. Şi totuşi ce e?
După 3-4 minute, la al doilea nas, surpriză mare! Ceea ce ne mirosea a chardonnay, acum devine altceva. Cine a spus sauvignon, își schimbă părerea și spune ca-i chardonnay ușor “afumat”. Sigur? Sigur, frate! Dragilor, noi ce bem aici? Nu-s, nene, doar 2 soiuri, nici mort – zic eu! Și vine imediat clarificarea (ca să putem termina sticla și să mergem la culcare liniștiți): avem rețea aici?… dă-i, frate, pe Google!
RaSto

{lang: 'ro'}
Comenteaza
Pagina 96 din 97« Prima...102030...9394959697
Bloguri, Bloggeri si Cititori