Poveștile Bucătăriei Românești -Episodul 3- Friptură de miel ca-n Banat

Scris la 24 aprilie 2014 in Povesti despre vin | Niciun comentariu

….Ce ne spune Radu Anton Roman despre aceasta rețetă? Obicei şi bucăţică sărbătorească, pulpa sau spata umplută a Paştelui bănătean e atât de gustoasă că-ţi ia minţile.
….Reţeta originală: 1 sfert de miel, spată sau pulpă, cu coaste cu tot / unt pentru prajit şi uns, vin dulce, ceapă şi usturoi verde, pieper boabe, boia.
….Între carne şi os se deschid cu cuţit fin buzunare. Friptura se sărează şi se lasă cam un ceas (mielul fiind fragred, nu se-ntăreşte ca alte cărnuri de la sare). Ceapa se toacă şi se căleşte împreuna cu măruntaiele, apoi totul se amestecă cu ouă , sare şi piper. Friptura: se umplu buzunăraşele, se presară ceva paprică, se unge cu unt şi se pune în tavă, cu vin, usturoi şi ceapă verde, piper. Se dă la cuptor încins, vreo 2 ore, stopind mereu cu apă sau cu vin şi sos din tavă.
….Faţă de cele de mai sus ne-am abătut foarte puţin, adică am renunţat la la măruntaiele de umplutură ale bietului miel, pe care le-am pus la drob și în plus, n-a ieșit friptură bănățeană, ci chitileană. În timpul elaborării minunii din cuptor, am trebăluit la o salată verde cu puţină ceapă şi mici bucaţele de ardei capia, dar mai ales m-am ocupat de aerarea unui vin roşu. Asta mi-a luat cel mai mult timp. Feteasca neagră 2011 de la Budureasca, dintr-o ediţie limitată la 400 de sticle. Vin roşu, deci! Beau atât de rar, încât trebuia să-mi fac curaj. Şi am avut.
….N-am făcut mai multe poze, pentru că nu ne-a ieșit platigul dorit, iar nerăbdarea gustării fripturii alături de musafiri ne-a alungat inspirația
….Combinaţie foarte reusită. Friptura de miel, aproape rumenită la cuptor şi un vin rubiniu, aproape gros, destul de aromat şi catifelat. Suficient de tainos şi vârtos, dar delicat în acelasi timp, cu fructe de pădure şi prune afumate discrete. Simţi şi ceva stejar, dar nu din calea afară, aşa că mi-am petrecut restul mesei sorbind cu decenţa un vin plăcut, dar la care mă abţin să acord papioane, experienţa mea cu vinurile roşii nefiind una care să dea sfaturi.
….Dar cum sărbătoarea unei mese excesiv de bogate ţine mult, am să ma opresc aici, pasca şi cozonacul fiind urmatoarele vedete ale unui show culinar prelungit şi la care se cerea schimbul de vin.
….Hristos A Înviat!

{lang: 'ro'}

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Bloguri, Bloggeri si Cititori