Schi si relaxare la Saint Gervais (aparut Vinul.ro)

Scris la 5 aprilie 2016 in Povesti despre vin, Slider | Niciun comentariu

Iarna, multi dintre noi mergem la schi, asa ca m-am gandit sa va impartasesc cateva impresii, dintr-o zona extraordinar de pitoreasca a Alpilor francezi, pe care personal o recomand cu caldura.

La mai putin de o ora de mers de la aeroportul din Geneva, in inima muntilor Alpi se afla statiunile Saint Gervais, Megeve, sau Les Contamines Montjoie.

Domeniul schiabil al acestora este comun, cuprinde aproximativ 450 km. partii amenajate, incepanand cu cele verzi pentru incepatori, pana la cele negre pentru schiorii experti. Pe langa aceste partii exista zone vaste pentru schiul off piste, stiut fiind faptul ca francezii din zona iubesc acest tip de schi. Asta se vede dealtfel si in vitrina centrelor de inchiriere, unde sunt expuse numai si numai schiuri late off piste.

Partiile sunt intretinute impecabil si ceea ce este foarte important – sunt aproape goale, peisajele sunt fabuloase, iar varful Mont Blanc cu aerul lui rarefiat, iti taie respiratia. Cel mai mult mi-au placut partiile din zona Les Contamines (aproximativ 120km.), majoritatea fiind in golul alpin deci fara copaci in apropiere, foarte late, relativ lungi si insorite.

Dar, poate va apuca foamea sau setea pe acest domeniu schiabil! Nici o problema, restaurante sau apreschiuri sunt o gramada, vorba aceea: bani sa ai! Bani, bani, dar trebuie sa ai din belsug, deoarece o bere la halba ( 400 grame) costa intre 7-11 euro, un paharel de vin fiert ( 100-125 grame) intre 6- 10 euro, un meniu pentru pranz incepe de la 20-25 euro/persoana.  Vi se pare scump? Da, si mie la fel! Dar, francezilor nu prea,deoarece locatiile erau pline, cu greu putand gasi un loc liber la orele pranzului,  mese erau bogate, cu nelipsitul pahar de vin alb sau rosu, ori dupa caz sticla de Champagne Moet ( ca alt tip de chamagne personal nu am vazut pe acolo). Vreau sa va spun ca, atat vinurile la pahar, cat si cele la sticla, cu toate ca erau 7-10 euro/pahar, sau 40-70euro/ sticla, erau destul de slabe calitativ, pretul acestora intr-un retail gen Carrefour,  probabil se invarteau in jurul sumei de  10 maxim 15 euro. Acum poate intelegeti de ce pe multe mese trona la loc de cinste sticla de champagne (cu toate ca aceasta depasea suta de Euro) – francezi apreciaza  bautura de calitate!

Oricum, asta nu inseamna ca intr-o pauza binemeritata, intins pe sezlong la soare, sau in incinta vreunui restaurant nu merita sa savurezi o bere, ori un vin, sau poate extraordinara supa de ceapa. Sa nu mai vorbesc despre apreschiurile care aveau muzica life si o atmosfera extraordinara!

Acum, pentru a va dezamagi pana la capat, o sa va spun ca preturile sus amintite, nu sunt specifice numai locatiilor de pe partii, ci si restaurantelor din statiuni.

Dar, romanul ca intotdauna fiinta adaptabila in functie de situatie, a gasit rezolvarea si in aceste cazuri. Pe partii se poate schia cu rucsacul in spate, doldora de sandwichuri si cateva sticlute de apa, bere, sau dupa caz – votca, ori rom! Iar, seara la intoarcere ce poate fi mai revigorant decat un spumant? Iar daca acesta este cumparat de la un retail, gen: Carrefour ori mai bine Casino (care este numere retelei Mega Image din Franta), la un pret intre 6 si 10 euro si o calitate excelenta, cu atat mai bine. De aceea m-am gandit sa va povestesc despre “Cremant”. Pentru cei nu foarte initiati, Cremantul este spumantul obtinut prin metoda traditionala, dar dintr-o alta zona a Frantei decat Champagne. Cum spuneam am descoperit aici Cremanturi excelente din zona Alsaciei sau Bugundiei la preturi mai mult decat atractive, cum ar fi de exemplu:

Cremant DÁlsace, E.Durenmeyer, Brut , alc. 12%, pret aproximativ 7 euro

De cum il pui in pahar aromele de piscoturi, urmate de cele florale umplu parca intraga atmosfera. Intense si placute, acestea prevestesc gustul proaspat si  racoritor alaturi de bulele care te gadila usor. Incredibil la acest spumant este postgustul lung si fructat, prietenos si foarte catifelat. Chiar daca, nu se poate lauda cu vreo complexitate deosebita, sau o paleta foarte larga din punct de vedere aromatic, are o perlatie fina, care nu se termina parca niciodata. Este exact ce-ti trebuie dupa o zi plina de efort sau, de ce nu – la masa de dimineata, pentru a fi sigur ca ziua ce va urma este una care incepe excelent si trebuie sa continue neaparat la fel.

Aceste fiind spuse va astept pe partie, sau mai bine undeva langa – la un pahar de Cremant!

Bogdan

 

{lang: 'ro'}

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Bloguri, Bloggeri si Cititori