Vin bulgaresc, dar ce vin…

Scris la 11 martie 2016 in Povesti despre vin | Niciun comentariu

Proaspat intors din Bulgaria – Bansko, unde am fost la schi, m-am gandit sa va povestesc despre o intamplare ciudata – cred eu!

Incep prin a va spune, ca nu sunt un mare fan ale vinurilor bulgaresti ( si am degustat peste 90% dintre ele), pe care le consider mult sub ale noastre, desigur cu ceva exceptii, provenite de la crame noi cu enologi tineri si talentati, dar pe care le poti numara pe degetele de la o mana, hai maxim doua.Da este adevatat, per total vinurile sunt mai ieftine decat cele romanesti pentru acelasi nivel de calitate, dar au si ei vinuri supra-evaluate o gramada!

Asadar, de cate ori plec la schi la Bansko, plec cu vinul meu; in general romanesc (din patriotism nu de alta J), italienesc, frantuzesc, etc. iar de acolo cumpar cate o sticla maxim doua de vin bulgaresc, in general vinuri noi pe care nu le stiu.

Asa s-a intamplat si de aceasta data, cand mi-a sarit in ochi o sticla de Pendar White de la Castra Rubra Winery ( Castra Rubra = Fortareata Rosie – traducere din latina). Aceasta este una dintre cramele noi si de exceptie despre care va vorbeam, cu enologi tineri (Plamena Kostova și Anton Dimitrov), coordonati de Michel Rolland – care bineinteles nu are nevoie de nici o prezentare.

Dar, surpriza cea mare a fost cand am ajuns in apartament si am descoperit anul trecut pe aceasta sticla – 2011! Am crezut ca am aruncat banii pe fereastra – aproximativ 25 lei… In schimb am desfacut sticla si inainte de a o “caza” in chiuveta, am pus ceva vin intr-un pahar pentru degustat.

Il duc la nas si cand colo ce sa vezi: arome de flori de primavara cat se poate de curate, fructe tropicale, menta, in fine – o complexitate aromatica care m-a impresionat. Mai mult decat atat, toate aromele erau atat de fresh, cum rar intalnesti la vinurile proaspete, daramite la unul din 2011.

Gustativ, vinul patreaza senzatia de fresh (poate si datorita aciditatii excelente) si urmeaza linia aromatica (fructe tropicale, piersici, pere) mergand spre un final lung citric, foarte placut. Are un corp mediu, dar un echilibru perfect care nu te lasa nici macar sa banuiesti alcoolul de 13,5%.

…si cand te gandesti ca vorbim despre un “banal” Sauvignon Blanc la un pret de 25 lei!

Recunosc desigur ca daca as fi citit anul de pe sticla, nu  luam acest vin nici gratis, dar uite ca in viata poti avea si astfel de surprize placute!

P.S. Pentru iubitorii de punctaje evaluez vinul la 87-88 puncte!

Bogdan

{lang: 'ro'}

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Bloguri, Bloggeri si Cititori