Vin și culori

Scris la 18 februarie 2014 in Povesti despre vin | Niciun comentariu

….După Sfântul Valentin, Sărbătoarea Arezanului, Dragobete și pregătiri pentru Mărțișor, mulți dintre români se simt datori să nu lipsească de la sărbătoarea culorilor și a măștilor frumoase: Carnavalul de la Veneția. Mulți amici de-ai mei, fie au fost, fie se pregătesc să meargă să vadă cu ochii lor o tradiție italiană frumoasă.
….Și cum în acea perioadă eu voi fi la VinCE Budapesta, le recomand tuturor celor care se duc la Veneția să-și dea cu măști pe față, să nu rateze o întâlnire cu un vin local, care mie mi-a creat o mare plăcere Collio Sauvignon 2011, al cărui producător este firma Humar. Vinul se face nu departe de Veneția și dacă prindeți vreo gondolă liberă, dați din vâsle până îl găsiți.
….Eu l-am degustat prima dată în ianuarie anul ăsta la The Gang și mi s-a cam lipit de „retina” papilelor asociat cu mizilicurile fusion de acolo. Vinul e la maxima maturitate, adică aveți norocul ca dacă îl beți acum, îi veți regăsi maxima expresivitate.  Galben auriu aproape la culoare, cu un miros plin de tipicitatea sauvignonului, cu toate ierburile uscate și ceva salvie, te cam vrăjește până să-l guști. Deși e un vin din zona Friuli, aduce a stil franțuzesc pe alocuri. Aproape că nu ai cum să nu găsești notele de soc, aciditatea medie și mai ales structura serioasă ce îmbracă cele 14 grade de alcool. Așa că cine are rău de gondolă și aglomerație de mascați (nu cei de la DIICOT), să-l soarbă cu guri mici, pentru că e un vin serios. E sec bine de tot, destul de vioi și îl poți asocia cu multe preparate, dar aș recomanda chestii cu pui, ca să poți duce lejer și al doilea pahar în voie. 7 papioane cu prisosință.
….Iar dacă treceți pe sub podul ăla pe unde se zice că Romeo și Julieta  au făcut niște treburi, ciocniți un pahar de Collio, dacă nu, atunci dați o fugă la Sol Gallery în București, că-i mai aproape, iar fotografiile lui Valdi Romanovici vă vor încânta.
….Ci vediamo!

 

 

 

 

 

{lang: 'ro'}

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Bloguri, Bloggeri si Cititori