Vinul zilnic de pe masă

Scris la 6 ianuarie 2013 in Povesti despre vin | 7 comentarii

….De două, trei zile mă învârt în jurul cozii şi nu ştiu ce decizie să iau.
Clar este că vreau să slăbesc, dar nu vreau să renunţ la paharul zilnic de vin de la masă. Nu o să beau decât un singur pahar de vin la masa de seară, asta cu toate că îmi aduce calorii în plus şi o incredibilă pofta de mâncare. Dar, ce să fac: o să stau mai mult pe bandă, o să înot cu zece, douăzeci de bazine în plus şi sper să-mi reuşească.Că vorba aceea: speranţa moare ultima…
Acum, sigur că da, era mai uşor să scot vinul din meniu aşa cum ar fi făcut orice om normal la cap. Fără riscuri de ciroza şi boli de inimă, fără prea multă carne în meniu, dar cu fructe, legume şi alte chestii dintre acestea de “păscut” cu care să tot trăieşti vreo două sute de ani. Şi pe deasupra mori “sănătos tun”, arăţi bine în coşciug, nu ai probleme cu capacul din cauza burţii.
Acum întrebarea este: ce rost are viaţa fără micile ei plăceri? Merită trăită într-un acvariu, într-un continuu regim, cu cântarul pe masă, cu ceiuţul şi brânza de vaci degresatâ alături, dacă acestea nu le pot înghiţi nici cu un camion de lămâi alături? Merită trăită fără întâlniri cu prietenii, fără socializarea din cârciumă, fără aniversări şi alte chefuri de toate genurile. Sau, merită să mergi la aniversări şi chefuri şi să stai “constipat” toată seara fără să bagi nimic în gură şi să faci pe deşteptul comentând despre meniul tău naturist? Din punctul meu de vedere: NU! Plus, că până la vârsta acesta nu am auzit de nimeni să moară pentru că: “a pocnit de sănătate”!
Aşa că o să rămân “beţivul” notoriu pe care-l cunoaşteţi şi o să scriu în testament să mă îngroape alături de două trei sticle de vin care să fie poziţionate undeva în zona obrazului meu drept. Nu de alta, dar mai bine să le am, dacă tot nu ştiu ce mă aşteaptă.
Nu mă vedeţi, dar îmi radiază faţă de fericire pentru că urmează cina şi mă aşteaptă vinul pe care o să vi-l descriu şi vouă bine-nţeles. Un singur pahar; e adevărat că l-am ales pe cel mai mare din casă şi e mai plin ca de obicei, dar ce e mai bun pe lumea asta decât un pahar de Terra Romana – Cabernet Sauvignon 2010, alături de pieptul de curcan la grătar? Vă spun eu… nimic!
Vinul are o culoare rubiniu strălucitoare puţin mai deschisă decât cea clasică. Un miros de lemn dulce, fructe de pădure coapte, puţin condiment şi o tuşă de carne crudă. Ce mi-a plăcut în schimb este gustul! Asta pentru că nu este un vin greu şi foarte corpolent, are o aciditate bună şi taninii calzi şi rotunzi, dar mai ales pentru că, are o eleganţă aparte şi un gust magnific puţin acrişor de fructe de pădure coapte care te fac să nu mai iei paharul de la gură. Are un post gust mediu care se termină cu o plăcută tenta amăruie care parcă-l înnobilează şi-l aşează pe binemeritatul piedestal. Este cum spuneam un vin uşor băubil, nesofisticat ce a mers nemaipomenit cu carnea albă de curcan şi poate fi băut zilnic la masă. Totul la un preţ în jur de 30 ron, achiziţionat de pe www.clubulcavalerilor.ro
Vă doresc degustare plăcută şi vă rog să-mi ţineţi pumnii în legătură cu dietă!         Nu de alta, doar pentru a nu avea cu ce duce mâncarea la gură…
Bogdan

7 comentarii

  1. Bun comentariu referitor la slabit….Si eu am vrut sa elimin total vinul de la masa, dar am ajuns la concluzia ca nu-l pot elimina si cu toate astea am slabit. Cum? mancand de toate, dar in cantitati mai mici. Ce viata e aia fara cateva cubulete de ciocolata sau o mica portie de crema de zahar ars sau doua clatite cu dulceata de visine sau caise? Oricum beau vin doar sec si ff rar cate o tamioasa romanesaca dulce racita ptr desert. Legat de ciroza hepatica, probleme au cei ce beau tarii si distilate caci altfel ficatul poate digera usor 40-50 ml alcool pur pe zi asta inseamna cam 400 ml de vin. Oare e vinovat doar alcoolul de moartea ficatului? Nu, evident ptr ca mancam nitriti din carne, E-uri la greu, monoglutamat de sodiu, sorbat de potasiu, aspartam, ciclamat de sodiu si alte „lucruri bune”.
    Cel mai important este ca sa nu bei alcool pe stomacul gol si cu cat e masa mai imbelsugata cu atat absorbtia este mai lenta, iar grasimile incetinesc cel mai mult absorbtia alcoolului…
    Referitor la cabernetul terra romana, ai dreptate in descriere, usor acrisor cu ceva fructe rosii de padure (fragi) mai proeminente in gust. Intr-un cuvant, excelent vinul!!

    • Cristian, multumesc pentru comentariu si o sa-ti urmez sfaturile referitor la regimul de slabire !

  2. Singura legatura intre vin (sec) si ingrasat cred ca e pofta de mancare generata de alcool. Doar ca la mine nu se aplica :P.

    • Chiar asa, Mihai, cum te mentii asa bine ?

      • M-am ingrasat vreun pic de cand ne-am cunoscut? 🙂
        Serios: de cand am lasat berea n-a mai fost nevoie de banda sa ma mentin.
        Cum vinul, dupa cum stiti: cate un strop din cand in cand :D.

        • Ce sa-i faci ! Asa au unii noroc in viata ! 🙂

        • Din cate stiu eu vinul sec chiar accelereaza digestia. Alcoolul furnizeaza calorii 1gram=7 calorii, dar fara valoare nutritionala adica „calorii goale”. Daca te inscrii in ratia calorica de 2200 calorii pe zi pentru barbati poti manca orice, totul e sa nu depasesti aceasta valoare. Daca nu bei vin deloc, dar in schimb mananci o paine la o masa, e chiar mai rau.
          Eu unul nu am baut in viata mea o sticla de bere ca nu-mi place lasand la o parte obezitatea ce ti-o ofera berea. La fel si pentru tarii, vinarsuri etc…
          Oricum as da-o eu unul nu pot la masa fara 1-2 pahare de vin cu conditia sa nu fie ceva prieteni acolo ca se lasa cu cateva sticle baute..

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *