Good Wine de Moș Nicolae

Scris la 8 decembrie 2014 in Povesti despre vin | Niciun comentariu

Târgul Internațional de Vinuri Good Wine ediția de toamnă s-a suprapus cu începutul iernii în București. Și cu zăpadă și cu frig, dar și cu Moș Nicolae (pe care l-am văzut cu ochii mei pe la mai multe standuri, împărțind câte o mică ciocolată doamnelor și domnișoarelor care n-au găsit nimic în ghetuțe). Pe o vreme câinească și fără să mai coincidă cu Gaudeamus, vizitatori tot au fost.
Fiecare ediție se vrea cu multe noutăți, cifre, inedit și vânzări. Au și fost. Fără să respect cronologia evenimentelor, am să înșir ceea ce eu am remarcat și am încercat să rețin.
Mai întâi că a venit Wine Of Moldova cu un frumos stand, reunind mai mulți producători din Republica Moldova. Vineri am și participat la conferința de presă, unde mi-am completat informațiile primite cu două luni în urmă. Am apucat să mă revăd cu câțiva prieteni pe care i-am cunoscut la Chișinău, dar și cu cei de la Purcari și Crama Ceptura (supusă unui program nou de rebranding), care au avut standuri separate și care au prezentat mai multe vinuri noi.
Din punct de vedere al organizării târgului de vinuri, a apărut mult așteptata garderobă (de la etaj) și faptul că nu s-a mai gătit nicio prăjeală în incinta pavilionului, lucru ce ne-a bucurat enorm pe toți, cât și culoarele mult mai aerisite între standuri Felicitări!
Majoritatea standurilor au fost din ce în ce mai cochete, iar faptul că aproape fiecare expozant și-a putut păstra poziția din edițiile precedente a fost de mare ajutor, pentru că te puteai orienta mai ușor.
La standul SmartDrinks am asistat la lansarea vinului Vila Babiciu. Un marselan mustăcios cu poveste de familie și livrat  sub forma unui laptop oltenesc. Prezența lui Cătălin Scărlătescu la eveniment ne-a asigurat  asocierile pe bază de grătar și secretul succesului de la Hell’s Kitchen: pe ei, pe mama lor!
La Crama Averești, domnul Claudiu ne-aștepta cu zghihara și sauvignonul de 2014, de care m-am bucurat ca de fiecare dată, cu aligoteul, dar și cu următorul său hit de primăvară 2015: un roze șmecherit din cabernet. O să-l vedeți voi!
Simpaticul Cosmin a colorat și mai mult standul Vincon, unde Jad-ul a fost din nou vedeta.
La standul celor de la Petro Vaselo s-a prezentat pentru prima dată în public Gran Cru 2013 – cupaj de Cabernet (70%) și Merlot (30%), dar nu uitați de chardonnay-urile lor. Mie mi-au plăcut.
Moșia Tohani a adus recent lansatul merlot Principele Radu, însă, eu tot cu Cuvee Nicolae mă țin prieten. Știe Oana!
La S.E.R.V.E. mi-au făcut cu ochiul Millenium alb 2013 și rozeul 2014 din gama Terra Romana. Rozeul se anunță ca mare favorit la Centura Roze din 2015. Sper să-l mai găsim până în mai, că astea se dau repede.
Casa de Vinuri Cotnari, care de ceva vreme umblă cu ceva mai mare abilitate la imaginea sa internațională, avut un moment special, invitând corpul diplomatic acreditat în România. Sâmbătă, standul lor s-a umplut de ambasadori și consuli, la care comisia de diplomați a ales ca cel mai bun vin românesc pentru anul 2015 să fie de la Casa de Vinuri Cotnari, pe primul loc clasându-se Busuioaca de Bohotin – Colocviu la Paris. Point est marqué!
Și pentru că am ajuns la capitolul reprezentare internațională, momentul reîntâlnitii cu Marilena Ardelean a fost cât se poate de special. Ratasem  conferința de presă al lasării cărții sale de vinuri românești, dar n-a putut pleca fără să-mi scrie câteva cuvinte. Cartea, de o calitate excepțională a fotografiilor și a printului, dar mai ales a interesantei abordări – asocierea cu bucătăria italiană – va face obiectul unui articol separat pe vin2.ro. Un pic de răbdare, vă rog!
Asociația Producătorilor de Vin din Drăgășani au venit cu cele mai bune vinuri ale lor, din care am remarcat două de la Știrbey (s. blanc 2013 și crâmpoșia 2013), feteasca regală Via Sandu și cupajul alb (pinot gris+fetească regală) Avincis.
Liliac Winery a și lansat recent îmbuteliatul Young Liliac. S-a creat ca o mica tradiție, ca la fiecare final de an să apară proaspătul vin de Lechința. O nouă etichetă si două variante de vinificare: Fresh: sauvignon blanc+pinot gris și Fruty: fetescă albă+muscat. De abia aștept să fie puse-n vânzare. M-am mai bucurat iar de sauvignonul 2013, de pinogris-ul din același an, dar și de întâlnirea absolut întâmplătoare cu Ioana.
Crama Oprișor a făcut cu greu față asaltului împătimiților de Etichetă Roșie – Cabernetul 2012 recent lansat. Doar experiența, abilitatea și flerul de experimentat om la stand al Luminiței au mai domolit neostoita poftă de vin, astfel încât să ajungă la toată lumea.
La Viile Metamorfosis am făcut cunoștință cu sauvignonul Colțul Pietrei. Mi-a plăcut, dar sigur trebuie aprofundat în laborator. Să treacă sărbătorile astea mai repede și mă apuc de treabă.
Crama Gîrboiu nu ne lasă să ne liniștim deloc și ne propune să ne îndreptăm atenția spre o nouă gamă: Tectonic. Eu cu șarba m-am înțeles cel mai bine, dar alții vor găsi și gewurtzul ca fiind interesant sau muscat ottonelul, pentru că toate sunt proaspete – 2014.
Am redegustat crâmpoșia în toate variantele de la Intervitt cu mare plăcere, Andrei fiind asaltat de clienții care cu greu își puteau lua ochii de la exemplarele pur sânge ce tropăiau elegant pe podiumul standului. Prezența, ideea și realizarea standului le-am felicitat de cum am ajuns acolo vineri.
Master Class-ul de vinuri din R. Moldova fost cel pe care l-am remarcat pentru ziua de duminică, unde Cătălin Păduraru ne-a prezentat câteva vinuri. Am remarcat în mod special vinul La Petite Sophie de la Gitana Winery, pe care l-am comentat pe scurt cu Marinela, care m-a convins să-l și cumpăr.
Desigur, au mai fost momente interesante, dar în fuga relatării sigur le-am mai scăpat.
GoodWine-ul a devenit din ce în ce mai profi, mai specializat și e imposibil să nu remarci că în afară de promovare, acțiuni de marketing, concurență și un mare nivel de așteptări, e o permanentă reîntâlnire cu vinuri din ce în ce mai bune, dar și o revedere cu prietenii mai noi sau mai vechi.
Pentru că vinul e pentru prieteni!…e mai mult pentru armonie și pentru dezlegarea limbii, decât pentru încrețirea frunților. Sau poate e doar părerea mea…
Restul, găsiți pe alte blogguri.
Cu bine,
RaSto

Niciun comentariu

Trackback-uri/Pingback-uri

  1. Vin de Turda » Povești cu vin - [...] acum am apucat să degust puține vinuri din recolta anului 2014. Încercasem câte ceva pe la GoodWine (în decembrie),…

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *