TASTEVIN – Confreria Vinului

Scris la 5 septembrie 2014 in Povesti despre vin | Niciun comentariu

Desigur aţi bănuit că este vorba despre o confrăţie, sau o grupare de oameni cu vederi şi pasiuni comune, sau cum vreţi voi să o numiţi. Dar, cine sunt mai exact membrii acestui proiect:

SORLA – cel mai mare distribuitor de vinuri din România, reprezentat de domnul Florin Chiţu;
WWW.SAVORHD.TV – singurul web TV de gastronomie din România, proprietate a domnului Achim Laurenţiu Avram, cunoscut publicului ca preşedinte al Sommelier Federation România
ARGR ZEXE – Asociaţia pentru Restaurarea Gastronomiei Romaneşti, organizaţie nonprofit al cărei preşedinte executiv este domnul Alexandru Consulea, iar preşedinte onorific domnul Andrei Pleşu. ARGR ZEXE îşi propune redefinirea gastronomiei romaneşti ca element al patrimoniului naţional şi reintegrarea acesteia în circuitul valorilor europene.
CONFRERIA VINULUI – “TASTEVIN” promovează vinurile romaneşti de înaltă calitate, obiceiurile şi tradiţiile legate de cultura vinului şi a viţei-de-vie şi încurajează turismul oeno-viticol, astfel încât România să devină o destinaţie gastronomică.
De asemeni, Confreria urmăreşte o evaluare transparentă a vinurilor (cu vizibilitate în segmentul HORECA), făcută de către un juriu care, surpriză, va fi numai parţial format din specialişti. Noul concept propune ca alături de sommelieri, oenologi, degustători, producători, chefs, bloggeri specializaţi, să participe la evaluări şi oameni de cultură, jurnalişti, critici gastronomici, operatori din industria ospitalităţii, pasionaţi de fenomen.
Calificativele obţinute în urma jurizării vor purta numele de Note Zexe, iar vinurile laureate vor primi din partea CONFRERIEI VINULUI – “TASTEVIN” însemne menite să le ateste calitatea.

Acestea fiind spuse, ţin să vă menţionez că a fost o cinste pentru mine, să fiu invitat săptămâna aceasta la „Restaurant-Zahana ZEXE”, pentru partea a doua, a evaluării vinurilor roze. Vinurile, aşezate după categorii de preţ, au fost per total interesante, cu toate că pe majoritatea le ştiam, le degustasem, dar mi-a plăcut foarte mult atmosfera, mi-au plăcut oamenii şi pasiunea care o transmiteau prin toţi porii. Un proiect nemaipomenit, desfăşurat într-o locaţie mai mult decât pitorească, cu preparate extraordinare şi un deşert care-ţi oferă gusturi şi senzaţii greu de descris pe hârtie.

A fost o seară pe care nu o voi uita vreodată, dar pe care sper să mi-o reamintesc măcar parţial, prin cât mai multe incursiuni în lumea Restaurantului Zahanaua – Zexe!

P.S. Foto Valentin Cefalau şi TASTEVIN – Confreria Vinului

Bogdan

Niciun comentariu

Trackback-uri/Pingback-uri

  1. New Rose » Povești cu vin - [...] de pe piața noastră, iar despre generoșii organizatori și structura arbitrilor puteți citi aici, așa că am să mă…

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *