Până aici!
….Nu am fost fan al vinurilor Jidvei niciodată. În afară de “fata în iarbă” și sticla cu “banuți” băute în tinerețe la grămadă, nu m-am dat in vânt, nici după vinurile noi.
….La GoodWine, însă, am gustat sauvignonul blanc din gama Nec Plus Ultra 2012. Deși demisec, îmi plăcuse și m-a facut curios să văd când apare pe piață. Chiar l-am căutat, dar până săptamâna trecută nu găsisem decât vinurile din 2010 si 2011. De la Carrefour cu 19 lei.
….Fiind destul de cald afară, i-a venit rândul la redegustare. Etichetă dinamovistă, litere aurii, sticlă transparentă, clar vin de retail. Culoarea galben-verzuie e plăcută și anunța un vin promițător. Scos din răcitor de la 7 grade, stă foarte bine cu nasul, regăsind notele de sb, flori de câmp, citrice multe, dar și ceva trandafiriu, caracteristic traminerului. Treaba nu se schimbă nici la gust, simțind din plin drojdii nemaiîntâlnite la vinurile de la Jidvei, cu un atac dulceag, un pic acid, ușor apos, dar foarte bine legat cu alcoolul (12,5%). 
Se încheie cu un gust amărui (de sâmbure de lapte) aproape de traminer amestecat cu ceva dulceag (e demisec, doar), dar deloc neplăcut. Totul se rotunjește la vinul ăsta, cu salată și un pic de brânză prăjită preparată de vecinul meu Dan, cu care l-am analizat. Amatorii de spritz de vară și-au găsit aici amicul de nădejde, fiind un vin pașnic, cu care bați palma imediat. 6,5 ppn-e.
….Pentru serile calde vinul e agreabil, dar nu recomand și citirea contraetichetei, pentru că veți fi tentați să credeți că ați băut cu totul și cu totul alt vin, iar povestea și tot conceptul cred că sunt pentru vinuri ce urmează (probabil) să se facă. Totuși, m-a inspirat pentru titlul de mai sus.
….Noroc,
….RaSto
Poveste Marină
….Mă trezesc de dimineaţă, dar nu am nici un chef de plajă. Ca să fac, ce să fac, într-un târziu mă hotărăsc, îmi iau labele, vizorul şi mă duc să scot nişte midii dintr-un loc numai de mine ştiut. Mă duc undeva între Mangalia şi Saturn, unde fundul mării este stâncos şi nu există fir de nisip pentru că, nu am nici un chef să-mi “clănţăne” midiile în gură. Adâncimea nu depăşeşte zece metri, aşa că nu am de cărat buteliile, sau orice altfel de echipament, în afară sacului din plasă, pe care sper să-l umplu cu midii.
….Zece midii pe o stâncă, în bătaia curenţilor şi cu plictiseala pe ele până la suprafaţa apei, stăteau la bârfă pe teme existenţiale. Ce viaţă mai avem şi noi, zice una grasă dintre ele, stăm ca proastele ne bate curentul şi nimic altceva! Să nu vezi tu un peşte (că, cine a mai văzut vreun peşte în Marea Neagră), nu tu vreo barcă, nici măcar o lebădă nu mai trece să ne vadă. Gata, să mă ia vârtejul şi să mă ducă-n alge, dacă nici acum nu o pun de o navigaţie. Să ne dăm cu valul până la mal, zice una mică, puişor de scoică! Ba, să te dai tu cu mă-ta aia grasă şi zemoasa, îi răspunde scoica gata pietrificată, care era un fel de tată al tuturor midiilor. Lua-v-ar rechinii să vă ia, dacă nu faceţi voi o aroganţă, să putem pleca şi noi spre lumi exotice, tine să se bage în seamă şi baba midiilor, una cu cochilia spartă, numai piatră pe ea de nici nu prea putea să se deschidă.
….Ajung la mare, înot până la locul stabilit şi ce să vezi: nişte midii pe o stâncă făceau cu carapacea la mine. Mă frec la vizor, mă ciupesc de labe să mă asigur că nu m-am înecat şi mă duc grăbit spre ele. Le salut, umplu repede sacul cu ele şi în viteză pornesc spre casă să le pregătesc. Le deşert la robinet şi stăm la o mică sueta, pentru a-mi povesti dorinţa lor de inedit în timp ce le curăţ de alge şi le perii niţel. Le asigur că aşa experienţă ca cea pe care o să le-o ofer eu, nu o să mai întâlnească, până crapă! Şi acum de exemplu ce înseamnă “treaba” asta întreabă o midie închisă, ca toate celelalte. Acesta este un fel de masaj, înainte să vă duc la băi termale, le asigur arătându-le oală de inox cu apă clocotind. Apoi le arunc direct pe foc!
….Ce să vă zic, au rămas toate cu carapacele deschise de uimire şi s-au fiert cât ai zice “peşte” alături de ceva roşii, usturoi, pătrunjel şi toate cele trebuincioase. Apoi aşa căscate de uimire, le-am pus pe toate pe un platou, m-am uitat fix la ele şi le-am zis: acum arătaţi perfect mânca-v-aş! Şi pentru ca această aventură pe tărâmul artei gastronomice să fie deplină, o să vă asociez cu unul dintre cele mai exclusiviste vinuri de pe plaiurile mioritice: Rezervă Alb 2009 de la DAVINO, un vin cu semnătura, le spun eu răspicat. Şi încep povestea: este un cupaj de Riesling şi Sauvignon Blanc, care a stat 6 luni la baric şi are 14,4% alcool.
….Culoarea este galben – verzui, strălucitoare, neaşteptată pentru un vin din anul 2009.
….Primul “nas” este puţin iodat cu arome de vanilie şi citrice. După câteva minute petrecute în pahar simţi o tuşă de fum şi arome mai complexe de nucă şi miere. Un “nas” discret, plăcut şi de o fineţe deosebită. Emana rafinament şi nobleţe.
….Gustul vine în continuarea “nasului”, este fresh, dar totodată dezvolta o dulceaţă plăcută de miere şi caise. Post gustul este lung, mineral cu senzaţii de citrice. Aciditatea acestui vin este foarte sus, alcoolul nu se simte, iar complexitatea şi eleganta lui sunt de excepţie. Un vin care m-a impresionat de la prima gură şi pe care cu siguranţă nu-l întâlneşti prea des pe la noi prin bătătură.
….Bine, acum şi preţul este pe măsură, undeva la 130ron/sticlă. Un vin foarte, foarte scump după părerea mea, dar eu personal îl recomand cu căldură. Este un vin deosebit, pentru ocazii deosebite. Îl văd numai pe mese festive, o dată maxim de două ori pe an, servit cunoscătorilor şi celor care apreciază aceste vinuri de o mare complexitate, cum spuneam rafinament şi elegantă duse spre perfecţiune.
….V-am impresionat până acum, întreb midiile? Daaaaa, răspund toate în cor! Şi vinul, vinul când vine întreabă una mai din spate? Acum zic (şi îl aduc pe masă la fix 12 grade celsius), iar în timp ce beau din el, vouă o să vă povestesc şi exemplific întâlnirea lupului cel rău şi a iezilor neascultători care au deschis uşa!
….Bogdan
La sud de Dunare. Jurnal de vacanţă. Episodul 3
….Ca să ajungi din Elenovo (zona Nova Zagora) spre litoralul Marii Negre bulgărești, ai 4 variante de drum. Într-o singură variantă poți ocoli căt de cât munții: prin Burgas. Dar e mai lung. Fără GPS și o hartă neactualizată, mă sfătuiesc cu Cristi și Alexică și alegem varianta cea mai scurtă, astfel încăt… am facut un ocol de la ruta short de vreo 35-40 de km, rătăcindu-ne. Așa că am avut parte și de Bulgaria profundă, acolo unde rar vezi oameni pe străzile localităților găsite în drum. Când mi-am dat seama că eram razna, am încercat să întreb dacă merg pe drumul bun spre Şumen. Doi inși au dat din cap aprobator că da! Dar așa mi-au spus și la ultima intersecție nemarcată și mi-am dat seama ca ăștia aveau ceva cu mine, deşi pe maşină nu scria că-s blogger de vin. Aveam motorină, aveam ceva răbdare, dar mai aveam și o grijă: vinul din portbagaj, care tindea să fiarbă a doua oară.
….Nu mai lungesc vorba și ajungem la Albena cu vreo 45 de minute întărziere față de ora propusă (ne-am mai pierdut și prin Varna ceva). 
Repede-repede cazare, aruncat bagaje în dulap, dar nu uit de vin, care cred că avea vreo 40 de grade și țuști cu el în micul frigider.
Ceva fomiță, ceva sete și dăm fuga pe o terasă de pe plajă – Old House, pe care de 4 ani nu ratez să o vizitez și unde fără să știe că venim, simpaticul ospătar Jim ne-a întămpinat cu mare plăcere, știindu-l pe Alexică de mic. Luăm 2 hălboase mari, ne aduce steagul românesc (obligatoriu) și 3 pârlica- ceva între lipie și focaccia, cu cașcaval și usturoi. Știa că-mi place, banditu’!
….După bălaceală și băgat nisip în fund, mă întorc la Jim și-mi arată o listă de vinuri, iar în mâna cealaltă avea o sticlă: amicul meu Cycle – sauvignon blanc 2012 făcut de Mincov Brothers, 
lăngă Yambol (pe unde trecusem cu ceva ore în urmă). Îmi aduce și-un pahar pentru vin și-mi șoptește în românește: ăsta place ție, da?! Și e rândul meu să scutur din cap, zâmbind! Doar învățasem bulgară de pe drum. Eticheta e haioasă, cu simboluri și mesaj, dar eu eram preocupat strict de licoare. Culoarea vinului era de genul: la Soare te poţi uita, dar la vin, ba! Printre brobonele reci se mai vedea ceva vin gălbior cu inserţii verzui. Cel mai mult mi-a plăcut mirosul, de soc și ardei gras, foarte floral și de remarcat tipicitatea, în stil franțuzit. Îl mai adulmec ceva și după ce înghit în sec, îl duc la gură. Atac bun-bun, ceva aciditate, dar mai ales gustos, chestii tropicale, citrice etc. Mda.. bun și 7 ppn-e, fără comentarii, pentru că și postgustul e destul de lunguieț. Eeh..E bine la mare! Jim mă îmbie cu o salată bulgarească, iar eu, șarmand, accept, dar asta pentru că se potivea cu subiectul burtos – de pe sticlă!
….Zilele trec foarte repede, soare din plin, mare cât cuprinde, plimbări printre buticuri seara, multe activități pentru copii, iar noi ăștia marii…cu vinurile. Cristi a baleiat între Muscatul Ottonel EM și Amprenta de la M1, că-i plac dulci și aromate, iar eu cu vinuri cu spițe pe etichetă și cu ce-am cumparat de la cramă.
….La plecare, după tradiționala poză cu uniforme țariste, într-unul din magazine văd un vin pe care l-am băut cu 4 ani în urmă la un restaurant cu specific bulgăresc din București – Balcic. Am dat 15 leva pe el, dar l-am baut acasă. 
Tcherga alb 2010. Făcut şi el în Valea Traciei la Domain Menada, din chardonnay și misket roșu (o chestie locala, despre care puteti citi aici). Nu prea m-am acomodat cu gustul său, dar l-am băut pentru că era rece. Un pic greoi pentru căldurile astea, e un vin la care trebuie să pui neapărat ceva pe masă, pentru că e cam sus cu alcoolul. Și mi-am adus aminte de ce urăsc vinul ăsta: acu’ 4 ani, plecat spre casă cu mașina de la restaurantul Balcic, la Piaţa Chibrit mi-au luat permisul. 3 luni. De-aia nu mi-a plăcut.
….Și ne-a mai și plouat 5 ore pe drum.
….Home sweet home.
….RaSto
La sud de Dunăre. Jurnal de vacanţă. Episodul 2
….Vă scriam cu ceva zile în urmă de vizita la crama Edoardo Miroglio din Bulgaria, de săptămâna trecută. 
Azi continui povestea cu câteva date și ceva vinuri degustate.
….Și vizitând crama în sensul procesului de producție, de la descărcarea strugurilor până la îmbuteliere și așezarea în box-uri pe paleți, am putut sa-mi fac o părere mai clară despre cum să investești cu folos 22 milioane de euro, din care doar 4 milioane din fonduri europene. Parcurgând măruntaiele cramei construită în formă de melc și ascultând toate spusele lui Lubomir, am văzut vinuri noi sau cel puțin, pe care nu le încercasem. La finalul liniei de împachetare a cutiilor pentru vin, am trecut printr-un culoar cu distincțiile și premiile obținute în scurta viață a cramei.
….Am ajuns la sala de degustare, cu o scurtă listă de vinuri ce urma să le încercăm.
Soli Rose 2012. Melanjul include melnik (50%), pinot noir și cabernet sauvignon. Mai întâi te surprinde eticheta, care reprezintă o stilizare a arhitecturii cramei, în formă de melc. Ce zice vinul? Culoarea e de sirop intens de căpşună. Nasul de fructe roșii de padure, nu e intens, fără arome elaborate. Gust: atac ușor acidulat, cu ceva citrice și căpșune necoapte și acrișoare, un gust cu care nu sunt obișnuit (poate din cauza melnik-ului), un pic apos, dar echilibrat bine în alcool (12,5%). Știind Soli White, care mi-a plăcut ,parcă mă așteptam la mai mult. 6 ppn-e, dar agreabil cu brânzeturi, mezeluri ușoare și legume, cu fructe de mare și chiar cu o carne slabă la grătar.
….Al doilea vin, a fost un sauvignon, pe care Lubomir nu s-a îndârjit să-l prezinte, dar nu știu ce m-a făcut să insist. SB Saint’Ilia. După ce-mi explică omul cum e cu Valea Traciei și tradiția locală, dar mai ales după primul pahar, mă prind că e vorba de Sf. Ilie. Bingo! Vinul e făcut în stilul lumii noi, cu drojdii de-alea..știți voi, aromate, ceva tipicitate, aciditate scăzută, dar cu un gust bun de fructe tropicale, multe citrice și ceva piersici. Stă binișor cu echilibrarea alcoolului și are un postgust mediu, per total un vin bun, prietenos și de cursă lungă. Deși eticheta, cu trandafirul galben îmi amintea mai mult de Mărgelatu, e un entry level de retail ce pleacă din cramă cu aproape 7 leva şi face fix 6,5 ppn-e. Vinul se exportă în SUA sub numele de Bulgariana (16ooo sticle) , câteva mii de sticle în Brazilia, ceva în Belgia, și uite-așa mai au doar câteva pentru retailul bulgăresc. Din cauza exportului la distanțe mari, au hotărât să-i pună screw-cap. Sant’Ilia chardonnay l-am văzut la BIB, dar nu am cerut detalii.
….La finalul degustării m-am jucat cu un muscat EM (care e pe terminate), pe placul lui Cristi și a căror note de degustare le are în detaliu Razvan Avram, un blanc de noir și la insistența lui Lubo, un cabernet franc EM.
….Am plecat de la cramă cumpărând un box de Sant’Ilia sb, pen’că în România tot nu-l vedem la față. L-am luat pentru vremuri călduroase, pe terasă cu prietenii. N-am putut să nu ne luăm la revedere de la jucăuşa căţeluşă Era, de care Alexică nu voia să se mai despartă și recomand oricăruia are drum prin zonă, să poposească măcar o zi la Elenovo, să viziteze și crama.
….Periplul vinurilor bulgăreşti continuă. Dovijdene!
….RaSto
.
.
.
.
Comentarii recente