Gulaş şi feteasca neagră

    La sfârşitul săptămânii trecute am fost invitat la Târgu Mureş la deschiderea oficială a cramei Castel Vinum. Am acceptat cu plăcere şi am pornit la treabă. Ce să spun, vinuri bune, mâncăruri tradiţionale deosebite, o atmosferă incredibilă, gazde cum rar întâlneşti, dar eu o să vă povestesc decât un singur episod – şi anume neasemuita combinaţie “gulaş şi feteasca neagră”.
….Vine gulaşul la masa aburind, făcut pe pirostrii afară la foc de lemne, adus pe ritmuri de muzică lăutărească şi servit chiar din mâna gazdei noastre domnul Heiner Oberrauch. Mă uit la el (gulaşul), se uită la mine şi îi spun: o să te ud cu feteasca neagră până înveţi să înoţi ca peştele! Gulaşul o nebunie, bine condimentat şi nu aştepta decât să fie stins, cu Feteasca Neagră Premium – 2011.
….Ce să zic, feteasca avea o culoare rubiniu spre violet. Un miros de vanilie, piper, fructe de pădure coapte şi o tuşă uşoară de fum. Aş mai fi zăbovit niţel cu “legumeala”, dar focul din suflet şi mai ales din obraji ca urmare a gulaşului nu-mi dădea deloc pace. Deschid gura şi torn… şi torn, torn. Am simţit doar atât: dulceaţă fructelor coapte ce îmi pansa parcă limba, taninii rotunzi ce-mi măturau urmele de condiment, migdalele amare ce-mi catifelau simţurile. O aciditate bună şi un alcool parcă cu prea mulţi soldaţi ce nu-mi dădeau voie să mai închid gura. O să mă întrebaţi dacă a fost lung! Luuung.. de tot a fost şuvoiul, care să tot fi curs preţ de vreo oră, două şi nu s-a oprit decât atunci când m-a cuprins dulcea amorţeală.
Şi parcă m-am prelins uşor de pe scaun şi era linişte şi era frumos, câmpurile erau verzi. Dar, într-o fracţiune de secundă se făcea că eram în “Arena Romană” şi mă luptam vitejeşte cu adversarul meu ce mânuia cu măiestrie plasa! Aruncă plasa şi param cu mâna, apoi simţeam loviturile în cap, arunca plasa şi mă chirceam sub scut, o prindeam, o lăsam, luptam vitejeşte…
Deschid ochii şi ce să vezi: femeia de serviciu cu mătura îmi făcea semne discrete, vezi Doamne că era dimineaţă şi trebuia să plec! Vai “Cerule”, cum m-am simţit poate vreţi să ştiţi? Răcit, că era foarte frig şi totuşi cu o mulţumire sufletească, semn că învinsesem în “Arenă Romană”! Şi uite aşa am început să plâng ca un copil de fericire în timp ce mă târau acasă!
Ce aş putea să vă mai povestesc de la faţa locului: pe sub masă toată lumea purta pantofi “mişto”, ceva mâini în plus pe picioarele îmbrăcate cu ciorapi de damă şi cam atât…
P.S. Acest episod e dedicat exclusiv profesioniştilor şi nu trebuie încercat singur acasă. Totuşi în caz că se întâmplă, e bine să vă încuiaţi soacra şi să înghiţiţi cheia, să alungaţi copii de la ferestre şi să trimiteţi nevasta prin vecini. Nu de alta, dar poate va mai vin idei…

Bogdan.