….Vitis Metamorfosis 2011
….Prima dată când am băut acest vin, a fost într-un bistro din București, împreună cu câțiva foști colegi, urmărind meciul de fotbal România-Olanda. Și datorită ambianței, dar mai ales datorită scorului, nu mi-a mai venit cheful de scris. L-am redegustat de curând asistat de agreabila doamnă Ruxandra din partea Cramelor Halewood în standul de la Good Wine, în ziua a doua, sâmbătă.
….Este un cupaj dintr-un sauvignon blanc și o fetească albă, îmbuteliat într-o sticlă ce are o etichetă de ținută.
….Și mi-am notat așa: culoare cu un galben-verzui foarte frumos și strălucitor, cu miros puternic de flori de câmp, lime, corcodușe verzi, dar și o tentă de vanilie subțire (nu-mi dau seama de unde ar veni), foarte plăcut și proaspăt. În gură simți o succesiune de arome florale dulci-acrișoare, dar se termină acrișor bine de tot spre sec. Îti dă impresia unui vin tare, deși are 13 % alcool și fiind foarte sec, iți crează nevoia de apă și mâncare. Pe spatele frumoasei sticle scrie cu ce se asociază acest vin. Eu l-am redegustat cu sărmăluțe de post, cam picante, ceea ce i-au dat vinului mai multă savoare. Deși știu că-mi voi atrage oprobiul public, eu l-aș încerca și la sărmăluțe cu carne de porc. Vinul nu are un post gust extrem de pronunţat, dar gustul de sec persistă o vreme.
….La aproape 30 lei în magazinele cramei, vei avea parte de un vin, care asociat cu mâncarea care-ți place, poți face chefuri sau petreceri reușite. Îl recomand exclusiv amatorilor de vinuri seci.
….Vă doresc fluturi în stomac.
….RaSto
Comentarii recente