Don’t be naive, taste NAIV

Scris la 26 noiembrie 2022 in Povesti despre vin | Niciun comentariu

—-Imediat după lansarea gamei NAIV de catre Casa de Vinuri Cotnari, am avut plăcerea ca la o întâlnire de B2B din septembrie de la Varșovia, să prezint unui grup de importatori și presă specializată acestă Grasă de Cotnari din noua gamă.
—-Lăsând la o parte conceptul etichetei, de un pitoresc aparte, exprimând un clasic “ele muncește, da’ ei huzurește”, vinul mi se pare cea mai bună expresie a soiului Grasă de Cotnari din câte am încercat eu până acum. Nu m-aș fi gândit niciodată la o variantă “lemnoasă” a Grasei… Dar uite ce bine s-au gândit și ce bine le-a ieșit, după numai 3 luni de stejar. Pe langă notele citrice, de fructe albe aproape coapte, miere, cu mineralitate și aciditate crescută, iată, vin notele terțiare din lemn, bine dozate, așezându-se frumos alături de celelalte calitați ale soiului.
—-A rezultat un vin bine echilibrat, unde alcoolul de 13.5, alături de aciditate se îmbină armonios și trimit vinul în zona celor robuste, dar plăcute, păstrând binișor vioiciunea soiului, chiar dacă-l duc în zona de gourmet. Orice cărniță cu sos alături de o salată bogată, vor face din Grasa de Cotnari NAIV un companion pe care îl poți ține minte.
—-Chiar dacă gama e așezată în zona de sus a vinurilor premium, vinul trebuie încercat, fiind extrem de generos în asocierile culinare.

—-Noroc!

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *