….Recunosc, mă uit la televizor. Dar în plină dispută despre Schengen, am preferat să mă uit la un concurs despre bucătărie. Câteodată e distractiv. Și pentru că a început ediția a 2a MasterChef România la ProTV, am decis să o urmaresc în timp ce mâncam limbă fiartă de porc cu un sos alb de brânză și ciuperci. Merge un… Cum să nu meargă un vin? Și cum se cam termină vinul de 2011, am decis să beau ultimul SB LacertA din beci.
….Combinația e peste așteptări, dar sunt atent la emisiune și în paralel, pe facebook mă distrez cu câțiva amici iubitori de vin (Dan, Bogdan și Ciprian) pe tema felurilor de mâncare propuse de concurenți, situațiile inedite și atitudinea juraților concursului. Fiecare din noi, având câte un vin în fața și fiind plini de bășcălie, pentru că, deh, ne dă mâna, fiind dincoace de ecran.
….Revenind la vin, trebuie să spun că SB LacertA 2011 l-am încercat în mai multe rânduri. Ba la o degustare la Ginger, ba la crama de lângă Finţeşti (una din cele mai frumoase și moderne crame din România), prin căteva restaurante, însă n-apucasem să și scriu de el. După răcire, ajunge în pahar pe la 9 grd C și-l adulmec regăsind acel miros tipic de sauvignon blanc: ierburi uscate, flori de câmp, soc şi agrişe, totul plăcut, dar uşor reţinut. De culoare nu mai zic, pentru că e prea frumoasă. Atac plăcut, plin, corpolent, cu toate notele florale din nas, însă cam alcoolic (14,5%) pentru mine. Într-o discuție cu Mihai Baniță pe frumoasa terasa de deasupra cramei, oenologul recunoștea că-i plac vinurile mai alcoolizate. Ei bine, se vede. Nu e un vin de chefuri și băute cu sticla pe masă și trebuie mâncare pe lângă el tot timpul. Avem de-aface cu un vin serios din care poți bea cu poftă două pahare. Atât. Dacă-l bei de sete, ieși din garanție și te duci la culcare cam repede.
….La MasterChef apare un tânăr simpatic ce impresionează cu ficat de știucă în file de zargan cu piure de ciulini și primește trei DA-uri cu felicitări + șorțul mult dorit, dar răsar și personaje din ce în ce mai tricky, jurații intrând într-o criză de râs molipsitoare, când un concurent (sudor din Argeș) termină de prezentat „varză călită cu costiţă”. Pe facebook- explozie de entuziasm umoristic și like-uri fără număr.
….Mai pup ultimele picături de vin din pahar odată cu finalul emisiunii MasterChef și mă pregătesc de culcare, pentru a fi proaspăt de scris povestea cu șopârla de mai sus.
….RaSto
….P.S. Ne revedem săptămâna viitoare, după vizita la VinCE Budapest .
Comentarii recente