Românii au talent

Scris la 6 aprilie 2013 in Povesti despre vin | Un comentariu

….Dacă e vineri, atunci mă uit la la ProTV, unde cei mai îndrazneți români își arată la ce se descurcă mai bine. Cântă, dansează, imită, stau în cap, ascund chestii mai cu umor, mai cu penibil, important e să distreze publicul într-un show numit Românii au talent.
….Pentru un asemenea spectacol trebuie să fii pregătit. Mănanci înainte, te faci că ai luat desertul, iar în cazul meu, deschid o… sticlă de vin, exact. Aşa că pentru vinerea asta am deschis o sticlă de sauvignon blanc 2011 Terra Romana de la SERVE.
….Mă uit la Andra, care, parcă, începe să arate din ce în ce mai bine și mă calmez cu vinul deschis. Culoarea verzui-gălbuie, aproape transparentă și foarte clară. Nasul e de o tipicitate evidentă, cu iz de soc și pisoi scăpați din pamperși, cu arome clare de citrice aproape coapte. Mirosul creează așteptări, iar gustul nu se lasă mai prejos. Atac fresh, plăcut și cu aciditate domolită, sec, cu corp și alcool integrat perfect (13,5). Vinul ăsta e prietenos cu omu’ și nu mă complic să-l mai asociez decât cu persoane agreabile și cu umor. Mâncarea-i fudulie. Îi acord cu placere 7 ppn-e și-l consider în primele 3 sauvignoane din clasa sa.
….S-a tot scris despre povestea SERVE şi a descălecatorului francez Guy Tyrel de Poix, iar pentru cine nu o ştie, ar fi bine să o afle. Domnul Guy, nu numai că a făcut vin în Romania, dar a făcut vinuri bune, a impus un standard. Şi a învăţat şi pe alţii să facă. Unul din urmaşii SERVE-ului în menţinerea unui înalt nivel de calitate a vinului de pe la noi este Aurel Rotărăscu. În ultimii ani, cu ploi, cu secetă, cu alte şi alte necazuri viticole şi de piaţă, omul şi-a văzut de treabă şi din struguri mai buni sau mai răi, a menţinut nivelul de calitate cu care ne obişnuise Marele Guy.
….De-aia spun, că nu-i foarte greu să faci un lucru bun, dacă eşti perseverent, ai un vis mare şi mai porţi prin gene ceva ce românilor nu le lipseşte: talentul.
….Noroc,
….RaSto

Un comentariu

  1. Felicitari Aurel!! Prietenii stiu de ce!

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *