….După povești de la sud de Dunăre, vine și una de pe malul stâng.
….S-a făcut că a imediat dupa ziua mea, pe 16 ianuarie, eram la Brăila. M-am întalnit cu noii mei prieteni de-acolo pentru a pune la cale o degustare, așa că m-am sărbatorit pe malul Dunarii cu Mariana V., Cristina și Iulian G., Paul B., Razvan C. și Aurelian I. într-un frumos restaurant, unde a ieșit o ditamai onomastica. Nu ne-am așezat numai pentru organizare, pentru că aveam și-un vin de testat ce zăcea demult prin beciul meu din Chitila: Cuvee Amaury 2011.
….Printre momentele alcătuirii desfașuratorului degustarii și idei care ne veneau neîncetat, noi am notat așa despre vin: culoare galbenă strălucitoare. Pe cand îmi sosește șalăul Mao Tao, adică niște bucățele de şalău înecate într-un sos de brânză și smântână, dăm cu toții cu nasl în vin și regăsim mirosul de citrice abundent, miere și piersică. Iulian ne-o ia înainte și identifică ceva fum și baric. Eu vinul ăsta l-am tot păstrat pentru a găsi o asociere potrivită și bine am făcut. Se potrivea foarte bine cu ce alesesem de mâncare, iar sauvignonul în combinație cu rieslingul cu aciditate domoală se înțelegeau perfect. Ușor onctuos, un pic mineral și cu alcool de 13,5 grade ascuns bine în combinația de structură și aciditate, au făcut un success gastronomic. Cum aveam ceva papioane la mine, i-am păstrat minim 7 din ele, pentru că e bun.
….Și dacă nu ne-ar fi cântat niște unii care dădeau mixerul la maxim, ne întelegeam și mai bine, iar notele de degustare sigur ne ieșeau fără să țipăm unii la alții. Odată ce cântăreții au domolit strocul horelor și au ajuns la „Drumurile noastre toate”, am terminat şi noi programul degustării din 6 februarie sub deviza Iubește, Ajută și Zămbește, unde Centrul Cultural Nicăpetre ne va fi gazdă, iar iubitorii de vinuri bune brăileni sunt așteptați. Noi am sărbătorit succesul evenimentului în avans și-am „ciobit” un spumant pentru reușita evenimentului.
….Cu bine,
….RaSto
Comentarii recente