….Aproape săptămânal, la Fox Wine pe bulevardul Dacia în Bucureşti se întâmplă câte o degustare. De cele mai multe ori în premieră. Locul mic, dar primitor a găzduit ieri vinurile noi ale celor de la LacertA.
….Pe lângă Cuvee X, un cupaj de 4 soiuri albe (Chardonnay, Sauvignon Blanc, Pinot Gris, Rhein Riesling), am fost atras de noile rozeuri de 2013. Pink din gama Fine Wine și cel „clasic” RosE, adică fostul Riviera.
….Nu m-am putut abține și-am cumpărat o sticlă de Pink (37 lei), după care am plecat repede acasă să văd calificările pentru finala la patinaj de la Sochi. L-am mai răcit puțin și până să mă prind care-i treaba cu triplu Touloupe a USD-ului în USL, a început marele concurs olimpic. Fac o poză romantică la sticlă și dau cu buzna cu „laboratorul” în vinul roze, care se dedă la ochi ca având o culoare de sirop de capșune sau cireșe, că nu m-am decis încă. Miros foarte plăcut și tentant al syrah-ului din care e făcut, cu arome de fructe roșii de pădure și citrice cât cuprinde. În timp ce publicul patinoarului aplauda frenetic o rusoaică (mare candidată la medalia de aur), dădeam și eu din mânuțe ca foca, pentru că vinul începea să-mi placă. Ce dacă e demisec?! E rotund, delicat și chiar dacă Mihai Baniță nu se dezminte și a potrivit alcoolul cum îi place lui (14%), nu-ți dai seama pe unde l-a ascuns, pentru că aciditatea e cât trebuie. Ritmul apaluzelor se potriveau până când la primul Flip cu triplu Rittberger, dă puștoaica cu zadnița de gheață. Liniște… și gustul dulceag se amestecă cu tușe acrișoare, ceea ce-l face foarte agreabil în condițiile în care e foarte bine răcit.
….Din celălalt „laborator” din casă, venea un miros de pulpițe de pui perpelite în tigaie, dar nu mă îndur să nu văd noua variantă a Suryei Bonaly a Franței, pe numele ei Mae Berenice Meite – o patinatoare cu alură de wrestlig. Avantajul patinatorilor de culoare este că toată „focusarea” se duce spre ei, dezavantajul fiind că atunci când după un element mai dificil pun mâna pe gheață se vede al naibi de clar.
….Cum clar îmi este că acest Pink, cu aproape 6,5 papioane,va fi un hit al verii şi ar fi bine ca doamnele să nu creadă niciun moment că e un vin ușor, de povești pe terasă, pentru că dacă îl beau repede și neînsoțit de ceva mâncare sau măcar ceva mizilic, vor face în drum spre casă mai multe elemente acrobatice ce le vor purta numele, iar specialiștii nu cred că sunt pregătiți pentru asta.
….Noroc,
….RaSto
Comentarii recente