....Încă puțin și primăvara își intră pe deplin în drepturi. Mă uit la singurul copac din curte, un cireș a cărei producție maximă în urmă cu 4 ani a fost de 6 cireșe și văd cum înfrunzește a umbră pentru vara toridă de peste 3 luni. Tare frumos e când cenușiul iernii se transformă în verde.
….Dar pentru că nu mai aveam răbdare să văd cum răsare fiecare frunză, mi-am pus complet verde în fața ochilor: Green – Fine Wine, de la LacertA.
….Dar nu chiar singurel. Am așezat lângă licoare ceva tagliattele cum am văzut și încercat la Tasting Room by Ethic Wine, cele cu leurdă, dar și unele cu un sos din legume la grătar. Tare mândru am fost de mine. Precum omul care-și face bine cu mâna lui…Am bănuiala că știu la ce vă gândiți, dar eu vorbeam de niște paste, da?!
….Green-ul este un vin obținul din recolta anului 2012 din chardonnay și rheinriesling în proporții egale, iar în ciuda etichetei simple și fără înflorituri, e un vin serios. Și spun asta pentru că acest cupaj din două soiuri complicate, în care să reușești să-i păstrezi aciditatea zveltă cu 14,2 vol. alcoolice, e treabă serioasă. Green-ul începe cu o culoare frumoasă, gălbuie și strălucitoare, iar tonul mirosului e dat de chardonnay. Un pic baricat, un pic de fructe coapte de vară (caise, piersici), ceva miere (de abia sesizabilă), totul agreabil și plăcut. Nu m-am dedat la paste până nu am gustat din vin. Atacul aparent dulceag își revine repede și se transformă rapid în gust de grapefruit puțin amărui, fără să displacă.
….Încep să gust din paste, iar aroma tușei de usturoi dată de leurdă amestecata cu parmigiano ras se îmbină armonios cu finețea și unctuozitatea vinului. Mai iau o gură și din celelalte tagliatelle și închid ochii. Așa ceva…Totul curge lin, armonisos, alunecos… Alo!…Vorbim de niște paste, da?!
….Revin la vin ca să exclud orice tentă erotică și închei spunând că mi-e mi-a plăcut cupajul. Aromă, structură, echilibru foarte bun între alcool și aciditate, deci…aproape 7 papioane cu nod cu tot. Vinul l-am cumparat de la Fox Wines și a fost 37 de lei.
….Noroc și nu uitați: verdele-n sus!
….RaSto
Comentarii recente