Sunt unul dintre privilegiaţii sorţii, care în ultimii ani am fost invitat la Crama Murfatlar. Pentru mine este o sărbătoare deosebită pe care o aştept cu mare drag tot anul. Îmi plac oamenii de acolo, atmosfera şi nu în ultimul rând vinurile. Ce să mai spun de lunga prietenie care mă leagă de această cramă, încă de pe vremea studenţiei, când cel mai bun vin pe care îl ştiam era Pinot Noirul demidulce – actualul Zestrea, cred. Şi da, îl beam cu cola ca orice „şmecher”din acele timpuri şi mi se părea un vis! Oricum, pentru cine nu ştie, romanii se împart în două mari categorii: cei care recunosc că au băut vinul cu cola şi cei care nu recunosc că au băut vinul cu cola, cu toate că absolut toţi la un moment dat, au făcut-o.
Dar, să revenim la sărbătoarea de anul acesta…
Totul a început cu o vizită în vie (Murfatlar deţine 3000 hectare, dintre care 2600 hectare pe rod), câteva explicaţii şi un concurs de cules struguri. După cum mă ştiţi, aşa harnic şi avid după muncă, nu am ştiut pe unde să mă mai ascund, am jucat rolul fotografului, al chibiţului şi ce mai vreţi voi, numai al culegătorului nu. Ce să zic, chiar şi cele câteva „piti”cu poşeta de firma într-o mână şi găleată în cealaltă, spânzurate pe tocuri cui cât mine de mari, au cules mai mulţi struguri decât mine. Mai că îmi venea să le „pup”de ciudă, şi alta nu!
Apoi, a urmat vizita în crama, care de fiecare dată te impresionează prin amploare (Murfatlar procesează anual 4,5 milioane litrii de vin) şi tehnologie (linia robotizată de îmbuteliere este cel puţin spectaculoasă).
După toată acesta „grea” muncă, în sfârşit, ne-am adunat în crama mică – M1 Crama Atelier şi a început degustarea, dar cu o mică surpriză:
Pentru mine acesta degustare a fost foarte, foarte scurtă, dar extraordinar de plăcută. A început cu Leat 6500 Pinot Noir 2012, şi tot cu acest vin s-a terminat, pentru că nimic altceva nu m-a mai interesat. Un vin excelent, care mi-a mângâiat simţurile, mi-a limpezit gândurile şi dintr-odată mi-am văzut destinul: să rămân singur cu acest “prieten drag”, să ne bucurăm împreună şi să nu ne mai intereseze nimic altceva.
Petrecerea a continuat în restaurantul cramei (punctul turistic), cu tot felul de mizilicuri şi bunătăţuri însoţite de vinuri care mai de care – albe şi roze-uri, dar bine-nţeles că nu am cedat. Nu mi-am dezamăgit “noul prieten” pe care cu răbdare l-am aşteptat, rezistând tuturor ispitelor. Vă spun de pe acum că, aşteptarea a fost grea, setea mare, ispita „albă” sau „roze” apăsătoare, dar tot nu am cedat. Până când într-un târziu, când nu mai aveam nici cea mai mică speranţă a apărut El prietenul meu Pinot Noirul, însoţit de berbecuţul la jeratic pe acorduri fine lăutăreşti. A venit ca o adiere uşoară de toamnă, cu arome de fructe roşii coapte: cireşe, vişine, poate afine atât de proaspete încât simţeai parcă şi mirosul pământului unde au crescut. De la prima sorbitură e musai să ţii ochii închişi, pentru a simţi mai bine dulceaţa fructelor (vinul sec fiind), eleganta şi echilibrul acestui vin deosebit. Alcoolul nici măcar nu îl simţi, taninii nu deranjează – sunt calzi şi plăcuţi, aşa că nu am avut nici cel mai mic motiv, de a nu rămâne cu acest “prieten drag”, până târziu în noapte…
Vi-l recomand cu căldură!
Bogdan
Foto: Crama M1 Atelier & Bogdan
.
.
.
.
.
Comentarii recente