Blogăraşul cel isteţ!
….Vine grăbit prietenul meu şi zice: băh, tu te pricepi la vinuri sau eşti un papagal ca şi restul blogărilor de vin? Nu sunt prietene, mă pricep pentru că sunt băiat deştept şi nici nu am capul mare; chel, da!
….Atunci scoate din sân o sticlă îmbrăcată într-o pungă de hârtie (made în alcoolicii anonimi din America), se autoserveşte cu un pahar, toarnă în el şi mi-l întinde. Zi mai deşteptule cu capul mic, “ce avem noi aicea”, dacă tot te dai mare cunoscător într-ale vinurilor!
….Iau paharul de picior îl duc spre lumină şi văd imediat cum se reflectă undele de 540-590 nanometri, în timp ce toate celelalte instantaneu sunt absorbite. Frumoasă culoare zic!
….La o privire mai atentă îmi dau seama că această minunată culoare nu e dată nicidecum de flavonoli, care teoretic sunt demult depuşi, ci de către alţi polifenoli – adicătelea, nebunaticii leuco-antociani şi o doză mică, mică de tanin. Mai văd şi un mic reziduu de clorofilă, dar după limpiditate mai mult ca sigur, vinul a fost tratat cu carbon decolorant.
….Amestec paharul pregătit să miros acest vin şi observ cum capacitatea moleculelor de a se lipi este relativ redusă, deci vinul este unul băubil, de nu te faci “cui “după primele două, trei guri mai însemnate.
….Duc paharul spre mucoasa olfactivă, aia de 5 cmp pe care o am, şi simt cum se umple de carbon, hidrogen şi oxigen. Hai, să nu vă ţin în tensiune cu termini ştiinţifici şi să vă povestesc în limba romana despre substanţele de mai sus: este vorba desigur despre alcool, esterii şi eterii prezenţi în vin, dar surpriza! La un moment dat mucoasa mea olfactiva simte ca un vânt de primăvară o tuşă de sulf şi azot. Nu, nu era de rău pentru că prezenţa sulfului nu mi-a provocat un miros neplăcut, ci mai degrabă complex, făcându-mă atunci să înţeleg totul… Explodând de bucurie am urlat: te-am prins vrăjitorule! Tu nu poţi fi decât faimosul – Sauvignon Blanc, chiar şi aşa camuflat în zdreanţa aceea de hârtie!!!!!! Iar acum, că te-am descoperit aşa uşor o să te beau dintr-o răsuflare! Să moară cine ştiu eu de ciudă…:)
….P.S. Nu vă povestesc despre arome şi gust, pentru că m-aş întinde pe încă 30-40 de pagini şi nu doresc nicidecum să vă plictisesc!
….Bogdan
Poveste Marină
….Mă trezesc de dimineaţă, dar nu am nici un chef de plajă. Ca să fac, ce să fac, într-un târziu mă hotărăsc, îmi iau labele, vizorul şi mă duc să scot nişte midii dintr-un loc numai de mine ştiut. Mă duc undeva între Mangalia şi Saturn, unde fundul mării este stâncos şi nu există fir de nisip pentru că, nu am nici un chef să-mi “clănţăne” midiile în gură. Adâncimea nu depăşeşte zece metri, aşa că nu am de cărat buteliile, sau orice altfel de echipament, în afară sacului din plasă, pe care sper să-l umplu cu midii.
….Zece midii pe o stâncă, în bătaia curenţilor şi cu plictiseala pe ele până la suprafaţa apei, stăteau la bârfă pe teme existenţiale. Ce viaţă mai avem şi noi, zice una grasă dintre ele, stăm ca proastele ne bate curentul şi nimic altceva! Să nu vezi tu un peşte (că, cine a mai văzut vreun peşte în Marea Neagră), nu tu vreo barcă, nici măcar o lebădă nu mai trece să ne vadă. Gata, să mă ia vârtejul şi să mă ducă-n alge, dacă nici acum nu o pun de o navigaţie. Să ne dăm cu valul până la mal, zice una mică, puişor de scoică! Ba, să te dai tu cu mă-ta aia grasă şi zemoasa, îi răspunde scoica gata pietrificată, care era un fel de tată al tuturor midiilor. Lua-v-ar rechinii să vă ia, dacă nu faceţi voi o aroganţă, să putem pleca şi noi spre lumi exotice, tine să se bage în seamă şi baba midiilor, una cu cochilia spartă, numai piatră pe ea de nici nu prea putea să se deschidă.
….Ajung la mare, înot până la locul stabilit şi ce să vezi: nişte midii pe o stâncă făceau cu carapacea la mine. Mă frec la vizor, mă ciupesc de labe să mă asigur că nu m-am înecat şi mă duc grăbit spre ele. Le salut, umplu repede sacul cu ele şi în viteză pornesc spre casă să le pregătesc. Le deşert la robinet şi stăm la o mică sueta, pentru a-mi povesti dorinţa lor de inedit în timp ce le curăţ de alge şi le perii niţel. Le asigur că aşa experienţă ca cea pe care o să le-o ofer eu, nu o să mai întâlnească, până crapă! Şi acum de exemplu ce înseamnă “treaba” asta întreabă o midie închisă, ca toate celelalte. Acesta este un fel de masaj, înainte să vă duc la băi termale, le asigur arătându-le oală de inox cu apă clocotind. Apoi le arunc direct pe foc!
….Ce să vă zic, au rămas toate cu carapacele deschise de uimire şi s-au fiert cât ai zice “peşte” alături de ceva roşii, usturoi, pătrunjel şi toate cele trebuincioase. Apoi aşa căscate de uimire, le-am pus pe toate pe un platou, m-am uitat fix la ele şi le-am zis: acum arătaţi perfect mânca-v-aş! Şi pentru ca această aventură pe tărâmul artei gastronomice să fie deplină, o să vă asociez cu unul dintre cele mai exclusiviste vinuri de pe plaiurile mioritice: Rezervă Alb 2009 de la DAVINO, un vin cu semnătura, le spun eu răspicat. Şi încep povestea: este un cupaj de Riesling şi Sauvignon Blanc, care a stat 6 luni la baric şi are 14,4% alcool.
….Culoarea este galben – verzui, strălucitoare, neaşteptată pentru un vin din anul 2009.
….Primul “nas” este puţin iodat cu arome de vanilie şi citrice. După câteva minute petrecute în pahar simţi o tuşă de fum şi arome mai complexe de nucă şi miere. Un “nas” discret, plăcut şi de o fineţe deosebită. Emana rafinament şi nobleţe.
….Gustul vine în continuarea “nasului”, este fresh, dar totodată dezvolta o dulceaţă plăcută de miere şi caise. Post gustul este lung, mineral cu senzaţii de citrice. Aciditatea acestui vin este foarte sus, alcoolul nu se simte, iar complexitatea şi eleganta lui sunt de excepţie. Un vin care m-a impresionat de la prima gură şi pe care cu siguranţă nu-l întâlneşti prea des pe la noi prin bătătură.
….Bine, acum şi preţul este pe măsură, undeva la 130ron/sticlă. Un vin foarte, foarte scump după părerea mea, dar eu personal îl recomand cu căldură. Este un vin deosebit, pentru ocazii deosebite. Îl văd numai pe mese festive, o dată maxim de două ori pe an, servit cunoscătorilor şi celor care apreciază aceste vinuri de o mare complexitate, cum spuneam rafinament şi elegantă duse spre perfecţiune.
….V-am impresionat până acum, întreb midiile? Daaaaa, răspund toate în cor! Şi vinul, vinul când vine întreabă una mai din spate? Acum zic (şi îl aduc pe masă la fix 12 grade celsius), iar în timp ce beau din el, vouă o să vă povestesc şi exemplific întâlnirea lupului cel rău şi a iezilor neascultători care au deschis uşa!
….Bogdan
Terra Romana – Feteasca Neagră 2010
….Dacă tot a fost astăzi propus pentru vânzare la www.unvinpezi.ro, o să vă scriu şi eu câteva cuvinte răsfoind notiţele din momentul degustatarii acestui vin.
Strugurii au fost cultivaţi în zona Dealu Mare, iar din aceştia în anul de graţie 2010 vinul a fost reuşit cu o alcoolemie de fix 13,5%- spune producătorul. Şi noi desigur că nu avem altceva de făcut, decât să-l credem pe cuvânt!
Acum, culoarea acestui vin este rubiniu strălucitoare şi are o excelentă limpiditate. Dacă nu ştiţi ce-i aceea “limpiditate”, nu vă faceţi probleme, nici eu nu ştiu şi uite ce gras şi frumos am crescut!
Mirosul este dominant de baricul (vanilie şi lemn dulce), vişine coapte, condiment, cafea, ciocolată neagră şi o uşoară tuşă de fum. La gust descoperim că vinul este puţin apos, dar are o aciditate bună, tanini uşori şi rotunzi, alcoolul bine integrat. Finalul este plăcut cu o tentă amăruie care te face să regreţi momentul când s-a terminat. Este un vin care te lasa să-l descoperi uşor, plăcut şi cred că merge la o masă cu prietenii, atât alături de brânzeturi, ghiudem, etc., cât şi simplu în starea lui naturală.
Ce să zic: la preţul de 26 ron prezentat astăzi pe www.unvinpezi.ro lumânare îi mai trebuie, că “prună pe colac” are destulă la gust!
Deci, nu pot să vă doresc decât gâturi largi şi pâlnii sparte!
Bogdan
Să vină căldura!
….Hai că începem să ne obişnuim cu vinurile ciudate din panoplia vinurilor româneşti. Cine nu a băut Zinfandel de la Oprişor anul trecut? Hai că sunteţi culmea! Eu am băut. Cam mult. Şi mi-a plăcut.
….Şi ce bine că l-au făcut şi anul asta. L-am gustat şi la GoodWine, acum 3 săptămâni, dar mai cu nesaţ, aseară. Marţi, fiind cu treabă la Madame Pogany, am dat o tură pe la simpaticul domn cu barbă, Lucian de la Ethic Wine şi-am luat o sticlă de Zinfandel 2012 pentru aprofundare.
….Vinul ăsta trebuie să fie bine răcit. Şi trebuie să-l studiezi la culoare pe lumină naturală ca să-l vezi cât de incoloro-străveziu e. Miroase frumos şi înşelător. Dacă nu vezi eticheta sau nu-ţi spune cineva ce ai în pahar, poţi să o iei pe arătură şi să nu te-ntâlneşti cu destinatia decât dacă ai GPS. În prima fază, încercam să-mi aduc aminte dacă seamană cu cel de anul trecut. Nu seamănă foarte tare.
….Cred ca Zinfandel 2012 e mai plin de arome: floral şi exotic, creând aşteptări mari. La gust, îi “zice” bine cu atacul acidulat, cu fructe tropicale şi structură bună. În ciuda celor 13,5 grade de alcool, nu prea te prinzi. Nu ştiu cum reacţionezi la al 18-lea pahar, dar vinul e echilibrat. 
Nu mă pricep eu să laud pe cât ar trebui un lucru, dar mi-a făcut impresia că postgustul lung iţi şopteşte că-l poţi menţine şi mai bine cu urmatoarea înghițitură. 6,5 ppn-e.
….Şi uite-aşa, pe lista scurtă a vinurilor de vară, mi-am mai adăugat un companion: Zinfandel 2012, marca Lucky Goldstar.
….RaSto
.
.
Comentarii recente