“Scrie pe Vin2.ro” povești trăite de oameni care iubesc vinul. Astăzi îl avem invitat pe Bogdan Caracaleanu
—-In scurtul pelerinaj prin orasul ploilor eterne (sau Venetia nordului cum ii zic agentiile de turism locale), Amsterdam, am avut ocazia sa degust si cateva vinuri pe langa multele beri, prin care (pe langa alte ‘vegetale”) este recunoscuta Olanda. Este adevarat ca am vazut intr-un supermarket si un vin olandez, dar nu m-am riscat sa-l incerc.
—-Si cum puteam sa sar peste vinuri cand, minune!… hotelul unde ne-am cazat (Casa 400) avea si un wine-bar cu aproape 100 de etichete?!
—-Ca un facut, intr-una din seri, restaurantul hotelului aniversa „n” ani de la infiintare, iar in meniul de bauturi exista o degustare de Pinot Noir de Pfalz pe care pusesem ochii . Mai precis este de vorba de Villa Wolf 2013 a lui Ernst Loosen, nimeni altul decat proprietarul domeniului dr. Loosen (fanii Riesling-ului cred ca il stiu foarte bine).
—-Vinul prezinta o culoare rubinie, cu arome fructate, un corp mediu spre light (cum ii sta bine unui Pinot Noir), gust de cirese condimentate, cu o aciditate ridicata dar in perfecta armonie cu corpul, alcoolul ponderat (12,5 %) si taninii fini. Un vin cu un finish mediu spre lung, perfect echilibrat si care m-a vrajit instantaneu, chiar daca food and wine pairing-ul nu cred ca a fost cel optim (un platouas cu branzeturi asortate al unui producator local si omniprezentii cartofi prajiti,fara maioneza obsedanta care ii insotea de obicei oriunde te aflai). Poate atmosfera usor festiva, muzica live si nu in ultimul rand ploaia mocaneasca de afara au contribuit si ele la evaluarea entuziasta a acestui vin.
—-La pahar vinul a fost 4,5 euro, dar cum restaurantul avea si un magazin cu delicatese lichide si solide, am descoperit acest Pinot Noir la „exorbitant-ul” pret de 8,85 euro/sticla. Neputand rezista am luat ultima sticla din raft, de altfel singurul vin cu care m–am intors din escapada batava.
—-Trebuie sa recunosc ca acest vin tanar, dar extrem de placut, m-a facut sa-mi schimb parerea despre Pinot Noir-urile germane, eu fiind convins pana acum ca in afara de Riesling alt vin nu prea mai exista in viitoarea Mecca pentru migratorii din tarile arabe.
—-Evaluarea mea: 4,5 din 5 tulipe.
—-
Comentarii recente