Week-end cu soare
….Am avut un week-end frumos, cu vreme bună și destul de călduros pentru lucrările de primăvară de prin curte. 
Îmi planificasem o grămadă de lucruri de făcut: de tuns iarba, de vopsit gardul pe interior, de dezmembrat foișorul, montat pompa de apă și de făcut curățenie. Cum singur nu puteam dovedi atâtea cazne, am organizat o clacă cu câțiva vecini, punând la dipoziție sculele, vopseaua, compresorul, sfaturile tehnice, dar și grătarul, micii, fripturile și vinul. Unul din vecini ne-a ameninţat cu un aligote de Niculițel și era să ne speriem când am ajuns la a 3a sticlă. Odată cu sfârșitul mesei de prânz, am dat vina pe soarele care ne bătuse în cap, că ne cam moleșisem.
….După ora 6, când dogorelul începuse să se dea pe după nori și ne văzusem cu treburile aproape gata, am zis să sărbatorim reușita acţiunii, fără accidente de muncă şi mai ales ca toţi aveam toate degetele întregi. Am trecut la un vin, cu care mai tot anul m-am întreținut foarte bine şi se cam lăsase aşteptat la masă: Terra Romana Millenium Alb 2011 de la SERVE.
….Cu puteri supraomenești am reușit să deschid prima sticlă, trăgând de tirbușon 
ca ospătarii de birt din Tărtășești, dopul scoțând un pocnet de s-au zdrăngănit termopanele în gara din Chitila. Febra musculară se instalase în tot corpul și mă rugam la Dumnezeu, ca măcar mâna dreaptă sa mi-o lase validă, pentru a duce paharul la gură. Am luat repede un boţ de pâine și un colţ de caşcaval să-mi dreg laboratorul ca să vă pot spune așa: la culoarea felinarului (că era deja seară bine) e gălbior cu inserții timide de verzui și strălucitor, ca ochii mei la ora aia.
….Ducându-l la nas, printre miresme de flori și fructe coapte, vine și o nuanță mică de petrol, dar dacă-l lași 3-4 minute turnat în pahar, ea dispare și revin tușele de citrice și chiar de piersică. Millenium alb e un cupaj de sauvignon blanc cu riesling și nu ai cum să nu-l îndrăgești de la prima gură. Toate aromele zglobii din nas se regăsesc și în gust. Socul (ca să nu mai povestesc de pisoi) și fânul cosit de la sauvignon, se rotunjesc bine cu rieslingul, împlinind o textură elegantă, fină și tare prietenoasă. Cele 13,5% de alcool sunt în echilibrul bun și dau consistența și structură. Milleniumul alb îi zice bine și la post gust, având șmechereala aia de vin care se bagă-n sufletul tău și care, când te ridici să mai aduci din casa vreo farfurie sau scobitoare, te trimite să mai iei de la rece încă o sticlă. Cele 7 ppn-e sunt pe deplin justificate.
….L-am băut cu plăcere și nesaț, lângă un cașcaval de oaie, la finele unei zile istovitoare.
….Iugi și Alex, cărora le mulțumesc pentru ajutor, cât și consultanților pe probleme tehnice Dan și Make, toți ne-am admirat iscusința și priceperea din curte, care de-abia se mai vedea de sticle și de pahare.
….Week-end-ul următor continuăm lucrările şi revenim.
….Noroc,
….RaSto
Blogăraşul cel isteţ!
….Vine grăbit prietenul meu şi zice: băh, tu te pricepi la vinuri sau eşti un papagal ca şi restul blogărilor de vin? Nu sunt prietene, mă pricep pentru că sunt băiat deştept şi nici nu am capul mare; chel, da!
….Atunci scoate din sân o sticlă îmbrăcată într-o pungă de hârtie (made în alcoolicii anonimi din America), se autoserveşte cu un pahar, toarnă în el şi mi-l întinde. Zi mai deşteptule cu capul mic, “ce avem noi aicea”, dacă tot te dai mare cunoscător într-ale vinurilor!
….Iau paharul de picior îl duc spre lumină şi văd imediat cum se reflectă undele de 540-590 nanometri, în timp ce toate celelalte instantaneu sunt absorbite. Frumoasă culoare zic!
….La o privire mai atentă îmi dau seama că această minunată culoare nu e dată nicidecum de flavonoli, care teoretic sunt demult depuşi, ci de către alţi polifenoli – adicătelea, nebunaticii leuco-antociani şi o doză mică, mică de tanin. Mai văd şi un mic reziduu de clorofilă, dar după limpiditate mai mult ca sigur, vinul a fost tratat cu carbon decolorant.
….Amestec paharul pregătit să miros acest vin şi observ cum capacitatea moleculelor de a se lipi este relativ redusă, deci vinul este unul băubil, de nu te faci “cui “după primele două, trei guri mai însemnate.
….Duc paharul spre mucoasa olfactivă, aia de 5 cmp pe care o am, şi simt cum se umple de carbon, hidrogen şi oxigen. Hai, să nu vă ţin în tensiune cu termini ştiinţifici şi să vă povestesc în limba romana despre substanţele de mai sus: este vorba desigur despre alcool, esterii şi eterii prezenţi în vin, dar surpriza! La un moment dat mucoasa mea olfactiva simte ca un vânt de primăvară o tuşă de sulf şi azot. Nu, nu era de rău pentru că prezenţa sulfului nu mi-a provocat un miros neplăcut, ci mai degrabă complex, făcându-mă atunci să înţeleg totul… Explodând de bucurie am urlat: te-am prins vrăjitorule! Tu nu poţi fi decât faimosul – Sauvignon Blanc, chiar şi aşa camuflat în zdreanţa aceea de hârtie!!!!!! Iar acum, că te-am descoperit aşa uşor o să te beau dintr-o răsuflare! Să moară cine ştiu eu de ciudă…:)
….P.S. Nu vă povestesc despre arome şi gust, pentru că m-aş întinde pe încă 30-40 de pagini şi nu doresc nicidecum să vă plictisesc!
….Bogdan
Să vină căldura!
….Hai că începem să ne obişnuim cu vinurile ciudate din panoplia vinurilor româneşti. Cine nu a băut Zinfandel de la Oprişor anul trecut? Hai că sunteţi culmea! Eu am băut. Cam mult. Şi mi-a plăcut.
….Şi ce bine că l-au făcut şi anul asta. L-am gustat şi la GoodWine, acum 3 săptămâni, dar mai cu nesaţ, aseară. Marţi, fiind cu treabă la Madame Pogany, am dat o tură pe la simpaticul domn cu barbă, Lucian de la Ethic Wine şi-am luat o sticlă de Zinfandel 2012 pentru aprofundare.
….Vinul ăsta trebuie să fie bine răcit. Şi trebuie să-l studiezi la culoare pe lumină naturală ca să-l vezi cât de incoloro-străveziu e. Miroase frumos şi înşelător. Dacă nu vezi eticheta sau nu-ţi spune cineva ce ai în pahar, poţi să o iei pe arătură şi să nu te-ntâlneşti cu destinatia decât dacă ai GPS. În prima fază, încercam să-mi aduc aminte dacă seamană cu cel de anul trecut. Nu seamănă foarte tare.
….Cred ca Zinfandel 2012 e mai plin de arome: floral şi exotic, creând aşteptări mari. La gust, îi “zice” bine cu atacul acidulat, cu fructe tropicale şi structură bună. În ciuda celor 13,5 grade de alcool, nu prea te prinzi. Nu ştiu cum reacţionezi la al 18-lea pahar, dar vinul e echilibrat. 
Nu mă pricep eu să laud pe cât ar trebui un lucru, dar mi-a făcut impresia că postgustul lung iţi şopteşte că-l poţi menţine şi mai bine cu urmatoarea înghițitură. 6,5 ppn-e.
….Şi uite-aşa, pe lista scurtă a vinurilor de vară, mi-am mai adăugat un companion: Zinfandel 2012, marca Lucky Goldstar.
….RaSto
Una scurtă cu Principessa
….Între relatări de vinuri de la GoodWine și “Vinurile Primăverii” de la Forumul Vinul.ro, pe motiv că a venit primăvara (pe bune), zic să împărtășesc cu voi câteva impresii ale unui vin încercat duminică seara.
….Printr-o fericită împrejurare (cadou) am ajuns în posesia unei sticle de vin mai neobișnuite: Principessa Gavia – Gavi 2009.
….Trec peste povestea siropoasă a prințesei Gavia (pe care o puteti citi aici) și tăbărâm pe vinul făcut la poalele castelului Banfi:
….Culoare pală, aproape străvezie, un pic galben-verzuie și clară.
….În nas îl simţi foarte floral, cu multe fructe coapte în care predomină caisele, pepenele galben, ananasul și ceva măr, destul de proaspăt pentru 2009.
….În gură vine o aciditate domoală, unde confirmă mai toate fructele aproape coapte și tenta aia specifică strugurilor (cortese) zonei, care dau un vin delicat, echilibrat și cu structură aparte. Alcoolul de 12,5% nu sare prin colțurile gurii, dar nici deparate n-ar fi. Fiind pe sfârșit de carieră, trebuie băut cam repejor.
….Mie mi-a plăcut foarte mult și îl recomand, acordându-i 7 ppn-e.
….Asociere? Eu m-am nimerit cu vinul ăsta într-o perioadă cam neplăcută. Chef Make ține un fel de post, așa că a trebuit să încropesc niște inimioare de curcan fierte și apoi trase la tigaie acompaniate cu un fel de tocătura-piure de ștevie și cu o tușă mică de usturoi. Nu trebuie să știți ce era la gura mea și nici poze n-am făcut, pentru că zâmbetul meu cu dinții verzui numai paharul meu trebuia să-l vadă. M-am pupat cu principessa de nenumarate ori, facând schimb de mucoase până mi-a disparut orice urmă de ștevie dintre dinți. 
Ne-am iubit până la ultima picătură și dacă mai insistam, luam şi-un titlu nobiliar, probabil Cavaliere d’Aglio. Să mă scuzați pentru vocabularul de mai sus cu care nu v-am obișnuit până acum, dar la TV-ul meu se-nghionteau rapidiștii cu steliștii pe o brichetă pierdută în iarbă acu’ câțiva ani. E clar că nici în fotbal nu mai sunt bani.
….Ci vediamo, Principessa!
….RaSto
.
.
Comentarii recente