La sud de Dunare. Jurnal de vacanţă. Episodul 3

Scris la 5 iulie 2013 in Povesti despre vin | 2 comentarii

….Ca să ajungi din Elenovo (zona Nova Zagora) spre litoralul Marii Negre bulgărești, ai 4 variante de drum. Într-o singură variantă poți ocoli căt de cât munții: prin Burgas. Dar e mai lung. Fără GPS și o hartă neactualizată, mă sfătuiesc cu Cristi și Alexică și alegem varianta cea mai scurtă, astfel încăt… am facut un ocol de la ruta short de vreo 35-40 de km, rătăcindu-ne. Așa că am avut parte și de Bulgaria profundă, acolo unde rar vezi oameni pe străzile localităților găsite în drum. Când mi-am dat seama că eram razna, am încercat să întreb dacă merg pe drumul bun spre Şumen. Doi inși au dat din cap aprobator că da! Dar așa mi-au spus și la ultima intersecție nemarcată și mi-am dat seama ca ăștia aveau ceva cu mine, deşi pe maşină nu scria că-s blogger de vin. Aveam motorină, aveam ceva răbdare, dar mai aveam și o grijă: vinul din portbagaj, care tindea să fiarbă a doua oară.
….Nu mai lungesc vorba și ajungem la Albena cu vreo 45 de minute întărziere față de ora propusă (ne-am mai pierdut și prin Varna ceva). Repede-repede cazare, aruncat bagaje în dulap, dar nu uit de vin, care cred că avea vreo 40 de grade și țuști cu el în micul frigider.
Ceva fomiță, ceva sete și dăm fuga pe o terasă de pe plajă – Old House, pe care de 4 ani nu ratez să o vizitez și unde fără să știe că venim, simpaticul ospătar Jim ne-a întămpinat cu mare plăcere, știindu-l pe Alexică de mic. Luăm 2 hălboase mari, ne aduce steagul românesc (obligatoriu) și 3 pârlica- ceva între lipie și focaccia, cu cașcaval și usturoi. Știa că-mi place, banditu’!
….După bălaceală și băgat nisip în fund, mă întorc la Jim și-mi arată o listă de vinuri, iar în mâna cealaltă avea o sticlă: amicul meu Cycle – sauvignon blanc 2012 făcut de Mincov Brothers, lăngă Yambol (pe unde trecusem cu ceva ore în urmă). Îmi aduce și-un pahar pentru vin și-mi șoptește în românește: ăsta place ție, da?! Și e rândul meu să scutur din cap, zâmbind! Doar învățasem bulgară de pe drum. Eticheta e haioasă, cu simboluri și mesaj, dar eu eram preocupat strict de licoare. Culoarea vinului era de genul: la Soare te poţi uita, dar la vin, ba! Printre brobonele reci se mai vedea ceva vin gălbior cu inserţii verzui. Cel mai mult mi-a plăcut mirosul, de soc și ardei gras, foarte floral și de remarcat tipicitatea, în stil franțuzit. Îl mai adulmec ceva și după ce înghit în sec, îl duc la gură. Atac bun-bun, ceva aciditate, dar mai ales gustos, chestii tropicale, citrice etc. Mda.. bun și 7 ppn-e, fără comentarii, pentru că și postgustul e destul de lunguieț. Eeh..E bine la mare! Jim mă îmbie cu o salată bulgarească, iar eu, șarmand, accept, dar asta pentru că se potivea cu subiectul burtos – de pe sticlă!
….Zilele trec foarte repede, soare din plin, mare cât cuprinde, plimbări printre buticuri seara, multe activități pentru copii, iar noi ăștia marii…cu vinurile. Cristi a baleiat între Muscatul Ottonel EM și Amprenta de la M1, că-i plac dulci și aromate, iar eu cu vinuri cu spițe pe etichetă și cu ce-am cumparat de la cramă.
….La plecare, după tradiționala poză cu uniforme țariste, într-unul din magazine văd un vin pe care l-am băut cu 4 ani în urmă la un restaurant cu specific bulgăresc din București – Balcic. Am dat 15 leva pe el, dar l-am baut acasă. Tcherga alb 2010. Făcut şi el în Valea Traciei la Domain Menada, din chardonnay și misket roșu (o chestie locala, despre care puteti citi aici).  Nu prea m-am acomodat cu gustul său, dar l-am băut pentru că era rece. Un pic greoi pentru căldurile astea, e un vin la care trebuie să pui neapărat ceva pe masă, pentru că e cam sus cu alcoolul. Și mi-am adus aminte de ce urăsc vinul ăsta: acu’ 4 ani, plecat spre casă cu mașina de la restaurantul Balcic, la Piaţa Chibrit mi-au luat permisul. 3 luni. De-aia nu mi-a plăcut.
….Și ne-a mai și plouat 5 ore pe drum.
….Home sweet home.
….RaSto

2 comentarii

  1. buna ziua. f bine viznuri produse de cei de la minkov brother,cycle este gama mai low cost. au avut o prezentare deosebita anul acesta la winexpo bordeaux. sunt cumva prezente pe piata din romania?

  2. Eu nu am vazut niciun vin de la Minkov pe piata noastra. Ma mai interesez.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *