Mica, dar va creşte

    Prin amabilitatea domnului Marcel Farcaş şi a lui Alfred Binder am primit invitaţii pentru a participa la lansarea oficială a cramei Castel Vinum din localitatea Mica, județul Mureș.
….Cu toate că era zi de 13, am plecat la drum. Şi ca să-i luăm prin învăluire, Bogdan a plecat din Predeal, iar eu, cu ochii cârpiţi pe la ora 8.oo din Bucureşti, împreună cu încă doi destoinici: Bogdan I. şi Silviu. Aproape de Târgu Mureş, un radar ticălos ne agaţă în comuna Acăţari şi pierdem primul autocar, spre disperarea lui Alfred, care ne aştepta în parcarea hotelului Continental. Ne recăpătăm entuziasmul când ne întâlnim cu echipa vinul.ro şi ne suim in al 2-lea autocar ce străbate printr-o ploaie mocănească cei 20 și ceva de km până la cramă.
….Via de pe deal ne primește cu o ceață groasă de abia vedeai la 30 de metri și practic, puteai spune că e viță de vie e cât vezi cu ochii.  Coborâm și ne întâmpină fețe zâmbitoare care ne salută în maghiară și parțial în română, servim niște pogace (sărățele cu pastă de jumări), după care intrăm pe sub un frumos turn într-o hală unde vreo 230 de persoane stăteau așezate disciplinat pe băncuțe la mese întinse. Era de fapt crama, pentru că la perete am văzut frumoasele recipiente din inox. Toți sorbeau o răchie pe care am încercat-o și eu și mi-am cicatrizat definitiv obrajii pe interior. Îl vedem pe dl. Marcel- directorul general al aşezământului, agitat , dând indicații personalului de la bucătărie și ne invită să ne găsim un loc printre oameni și vasele de inox.  Îmi trag basca de reporter și fac cu Bogdan poze la tot ce mișcă. Cazanul cu gulaș, interiorul cramei, meseni, sticle, pahare, vița de vie, fete, jeep-ul IMS, costume populare, tot.
….Într-un frumos sacou tirolez îl vedem și proprietarul investiţiei dl. Heiner Oberrauch care taie panglica, împreună cu câteva oficialități locale, toți surâzători și cu speranța de succes în investiția de pe deal. Doamne ajută ! Imediat apar sticlele de vin, ca într-o formație de comando, cu uniforme negre, aproape identice, sobre și gata sa te termine: Kerner-ul (Vinea Alb), Gewurtraminer-ul, Feteasca Regala, Sauvignoanele, Diamant-ul, Feteasca Neagra, Pinot Noir și Zweigelt (Vinea Roșu)… Dar și noi puși pe harță ne luăm în gât cu ele și promitem să nu le cedam ușor. Ne organizăm puțin: “ia-le pe flancuri pe alea roșii Bogdane, iar eu atac frontal la albe” ! (vezi postarea lui Bogdan despre Feteasca Neagră). Începe lupta, parte în parte pe frontul de la Castel Vinum. Anca, Bogdan I. și Silviu nu rămân la galerie și atacă și ei în forță. Nu avem timp să mai bem și apă pentru ca trupele inamice se reîmprospătează permanent și o fetita de maxim 12 ani, din partea gazdelor cară „morții și răniții inamicului”. Facem pauze mici de o țigară și pentru poze. S-au făcut fotografii cât pentru 3 campionate mondiale de fotbal. Revenim la luptă și apare gulașul făcut de Emma Szekely- șefa cu bucătăria. Zeama picantă cerea eforturi de hidratare, dar cum nu venisem la vreun izvor, ne tămăduim tot cu vin.
….Aflu de la italienii vecini de masă că am onoarea de a sta în apropierea celui care a creat aceste vinuri: Celestino Lucin – in 2009 premiat pentru cel mai bun vinificator din Italia și mă simt obligat și onorat să fac o poză. Nu apucam să schimbăm prea multe impresii despre vin pentru că apar trupele de dans țigănesc și cele de dans popular local. Toată lumea face poze, dar s-a și filmat. Și nu de către oricine, ci de Elena , în mod sigur viitoarea Miss Chișinău. Eu am insistat pe Sauvignon-ul Blanc Selection și am să revin asupra lui, pentru că-l consider cel mai bun sauvignon românesc băut de mine in 2012. Bogdan completează de zor fișa tehnică a vinurilor roșii, când ne sosesc alte ajutoare în lupta cu trupele de comando: micii, cârnații și friptura de ciută. Gogoșelele – desertul surpriză- n-au întârziat nici ele mult. Deja îmi era greu să-mi distribui atenția. În pahar sauvignon Selection (Medalie de aur la International Wine Contest – București 2012), pe masă numai bunătățiuri și în dreapta Elena de la Chișinău, care-mi explica lucruri despre lume și viață.
….Ne luăm cu greu rămas bun de la recipienții de inox, butoaie și întreg personalul cramei, care cu lacrimi în ochi așteptau de ceva vreme să ne vadă duși, pentru că avuseseră o zi extrem de grea, iar noi nu decisesem cine câștigase lupta și intrasem în prelungiri… Autocarul de întoarcere spre hotel era ticsit de chefilii și de discuții nestinse și întrerupte de dusul paharelor la gură. Tot drumul am avut senzația că ori mergem, ori ne întoarcem în județul Hunedoara. În afara de faptul că e unul din cele mai dragi cântece știute de Silviu, legătura am făcut-o mai târziu, Alfred fiind din Deva și în câteva zile urmând să fie ziua lui de naștere. La mulți ani, Alfred !
….În hotel dăm de o nuntă și, deși ne pusesem toți papioane, nu ne-au primit. Un coleg din grup încearcă să cânte pe silabe la pianina din recepție, dar un ospătar uitat acolo din anii‚ ’70, ne explică cu gesturi largi și cratime că n-avem moace de filarmonica locală. Obosiți de ceață, drum și mișcări de pahar, ne ducem în camere pentru binemeritata odihnă înaintea unui drum lung spre case.
….La întoarcere îl rog pe Bogdan I. – neobositul nostru companion și iscusit driver – să oprească în localitatea Chendu ca să cumpăr un neobișnuit decor de gradină: un măgar cu două desăgi pe spate, drept suport de flori. Mai oprim, apoi de-o ciorbă in Brașov și ajungem istoviți, în cele din urmă, pe la casele noastre pentru a depăna proaspetele amintiri și povestea ce tocmai aici o închei.
Ușor obosit,
RaSto