—-Toată
lumea știe că județul Vrancea este județul din România cu cea mai mare suprafață plantată de vița de vie, astfel că vinul vrancean, și datorită Consiliului Județean Vrancea, a căpatat o recunoaștere și mai mare prin proiectul cultural „Vin în Vrancea, tradiții și meșteșuguri”. La începutul toamnei, am avut bucuria să particip la o conferinta la Muzeul Viei și Vinului din Focșani unde am putut vorbi autoritaților locale și elevilor de la la Colegiul Tehnic „Valeriu D. Cotea” din Focșani și Liceul de Agricultură și Industrie Alimentară Odobești despre pasiunea mea pentru vin, dar și despre proiectele Asociației Winelover România.
—-M-am bucurat să vizitez muzeul dedicat viei și vinului, să reîntâlnesc persoane cunoscute dragi și, evident, să degust cele mai bune vinuri din regiune, atât soiuri românești, cât și soiuri internaționale. Totodată, recomand și albumul „Muzeul Satului Vrâncean”, o colecție de imagini care surprind frumusețea satului tradițional din zona podgoriilor vrâncene.
—-Finalul vizitei a fost și mai inspirational, cu vizite la Crama Gîrboiu, Beciul Domnesc și Crama Pandora.
În fiecare loc, am regăsit parte
din vinurile mele preferate, dar și multe noutăți, pe care de abia aștept să le “revad”: Șarba Bacanta de la Girboiu și un outstanding Cabernet Franc “pe țeavă”, o Fetească Neagră Grand Reserva de la Beciul Domnesc, dar și vinarsul Miorita (în 3 variante), iar la final, de la Crama Pandora Cuvee Roșu 2021 (Fetească Neagră, Merlot si Cab. Sauvignon) și Mon Blanc (Șarbă, Sauv. Blanc și Chardonnay).
—-Vrancea are locuri de vizitat, atât în orașe, cât și în zona de enoturism, o bogăție culinară și o salbă de crame performante, care pe mine, unul, mă fac toate să mă mândresc.







Comentarii recente