….Da, e ziua Europei, dar începe să “ni se cam rupă”. Nemții au capitulat în ’45 și se declară sfârșitul celui de-al 2-lea război mondial. Cu 136 de ani în urmă, se citește în Adunarea Deputaților Declarația de Independență a României. Această zi va deveni Ziua Independenței în România. Ei, uite-aici voiam sa ajung, că începe ultimul razboi cu turcu’ în 1877. Și noi ce sărbătorim?
….Eu am decis să sărbatoresc Independența cu un grup de noi amici la restaurantul Les Ottomans 
de langa Foișor, cu Roxana si Andreea desigur. Am făcut cunoștintă și cu alți meseni simpatici, cu care ne-am împuns în bancuri noi și vechi, mai ceva ca la Plevna și Vidin. Dar pâna acolo, aveam să mă achit de o datorie mai veche: două vinuri roze pentru Roxana și Andreea, a căror zile de naștere fuseseră la începutul lunii. Turcu’ din bucătărie trăgea ca spionul cu ochiu’ și știind că a pierdut războiul, a adus niște meze pentru toată lumea la masă.
….Cam aglomerat în restaurant pentru o zi de joi, fiindcă am așteptat ceva, dar de unde să știm că Bucureștiul are atâția patrioți ca noi?! Și zic să desfacem și noi cel de-al 3-lea roze cu care venisem, un Chateau Domenii 2011, pentru că cel de 2012, din păcate, încă nu este gata. Rece din frapieră îl torn în pahare… era să vărs un sfert din sticlă, speriat de un sunet tare și sacadat, în ritm oriental…șîgîdîm- șîgîdîm.. 
Am scrâșnit turcește din dinți, dar m-am liniștiti total la apariția Denisei – o brunetă cadână, cu topless-ul acoperit și cu bănuți în jurul șoldurilor… șîgîdîm – șîgîdîm… tam… tam… buric la vedere.
….Pffaii, așa ceva…Note de degustare? Ia mai așteptați, că doar nu dau (iar) turcii! Unduiri, aplecări în față, pe spate… bacșiș la decolteu… șîgîdîm-tam-tam, din ce în ce mai rapid… zâmbete de flirt, ce să mai…güzel de tot. Timid cum sunt, că doar mă știți, mă fac mic (!!) și dau cu nasul în pahar, prefăcându-mă preocupat de vin. Cu ochii la Denisa și cu nasul în Domenii remarc cu plăcere fructele roșii de pădure (fragi dulcegi și zbenguială de zmeurici). Și mai mă uit (cam obraznic și pofticios) la atmosferă ..și iau o gură de vin, cam în ciudă. Îl țin mai mult în și-mi revin sentimentele pașnice față de poporul turc, obiceiurile lor și dansul cadânelor ghiaure. Pentru că rozeul ăsta făcut din merlot și cabernet e bun. Și-mi vin amintiri plăcute, din vara anului trecut, când în cel mai frumos restaurant din Domnești, cu Anca, Make, Bogdan D. și Dragoș, le-am terminat cele 5 sticle, așa ,..de vară. Cu un atac aparent dulceag și alcool (14,4%) aproape perfect integrat, simți toate fructele și melanjul fericit de soiuri, dar și citrice din plin. Deși cam tare, e un vin cu care te împrietenești lejer.
…
.Când să vă zic ceva de postgust, sosește Kusbasili Pide!..o tocănița de vițel cu multe legume, orez și ușor picantă. Dacă merge cu rozeul ăsta cu aciditate moderată? Va zic eu: te uiţi la Denisa, iei o gură mică de Kusbasili, o molfăi un pic și dai cu vinul..intră șîgîdîm- șîgîdîm..tam..tam – perfect, dar știați asta. Ofer din tocănița mea și simpaticilor comeseni și până să scot o carte de vizită de blogger, ca să impresionez cadâna, Denisa era demult în taxi și ne facea cu mâna (de la umăr în sus), în semn de la revedere…
….Eh, cam ranchiunoși turcii aștia! Ne întoarcem la poveștile noastre eroice de la Grivița și alte vitejii ale lui Peneș Curcanul, de care Denisa nu beneficiase din partea noastră. Pe la ora 1.oo AM am semnat tratatul de pace cu Les Ottomans, cu cardul și ne-am luat rămas bun, cu gândul la o viitoare revanșă necesară pe 10 septembrie: România-Turcia pe Arena Naţională, cu Denis Alibeg titular (la noi).
….TarKan
.
.
.
.
.
Comentarii recente