“Scrie pe Vin2.ro” cu povești trăite de oameni care iubesc vinul. Astăzi îl avem invitat pe Bogdan Caracaleanu
—-Săptămâna trecută am avut ocazia la Marvin Wineshop, să mă întâlnesc cu vinurile dintr-o zonă cu tradiție: podgoria Miniș.
—-Am fost întâmpinați cu un spumant extrem de reușit, pe care îl mai încercasem de câteva ori anul acesta și care de fiecare dată mi-a lăsat aceeași impresie bună: Signum. Vinificat în Ungaria din Mustoasă de Măderat, are o perlație fină și persistentă, o ușoară tentă de biscuiți, extrem de fresh și de plăcut chiar și când se încălzește un pic.
—-Oenologul și proprietarul cramei, Balla Geza, a început să se prezinte, apoi să ne facă un scurt istoric al zonei. Nu îl mai întâlnisem si din start m-a fascinat atât background-ul, dar mai ales metodele de sale vinificare alese: neutilizarea drojdiilor selecționate care fac vinurile sa fie foarte similare (indiferent de zona de proveniență), selecția, înmulțirea vițelor și nu in ultimul rând exploatarea unor soiuri rare și vechi (Cadarca, Furmint, Mustoasa de Măderat), pe lângă Feteasca Neagră, Cabernet Sauvignon și Franc, Merlot, Pinot Noir. Deasemenea talentul oratoric nu este străin de contactul permanent cu studenții unor universități de profil din Ardeal.
—-Am intrat la propriu „în sesiune” cu vinul folosit și la spumant, dar pe care nu îl mai încercasem ca vin liniștit: Mustoasa de Măderat. Desi era din recolta 2013, culoarea inului asociată cu un gust fresh, crocant, alcoolul moderat (12,5 %) și aciditatea ridicată, îl fac sa fie foarte prietenos pe terasă într-o vară fierbinte. O surpriză plăcută și 83-84 puncte.
—-Ultimul vin alb încercat, din gama de top Stonewine, a fost un Furmint 2013 de excepție. Culoare mai intensă decât precedentul (galben pai), uleios, ușor mineral, cu arome vanilate de la trecerea repetată in cursul procesului de producere prin butoaie de lemn, aciditate cât îi trebuie, echilibrat, postgust lung. Minim 88 puncte.
—-Roze-ul care a urmat în înainte de a ataca roșiile care au făcut celebra zona Miniș, a fost destul de ciudat (merlot + burgund + cabernet). Culoarea foarte intensă, aromele de zmeură și căpșuni, nu anunțau un gust cu mult peste nas, extrem de elegant, o aciditate perfectă, alcoolul bine ascuns (13 %), toate recomandându-l ca un vin complex și care poate răcori serile lungi de vară, asocierile culinare fiind destul de numeroase. Am reținut din prezentarea oenologului un citat care ascunde mult adevăr: ” vinul roze nu trebuie sa prindă prima aniversare”!
—-Primul vin roșu al serii a fost Cadarca 2012 din gama de linie a producătorului. Destul de light, cu fruct intens atât în nas cat și în gust. Tanini medii, postgust mediu. Un vin care mi-a plăcut. Se spune că datorita conținutului mare de zinc, vinul din Cadarcă poate fi considerat un fel de Viagra ardeleneasca (cu efect dupa 12 ore… dar vorba ceea „la ce bun atata graba?”), mulți din urmașii lui Adam începând să se gândească câte baxuri pot duce acasă. Am luat și eu o sticlă.
—-A urmat un vin obținut din clasicul cupaj de Cabernet Sauvignon și Merlot, recolta 2012. Un vin încă tânăr, care mi-a lăsat impresia că fost scos cam prea repede pe piață și care mai are de stat la sticlă minim doi ani (am apreciat sinceritatea oenologului care a spus același lucru). Maxim 82 puncte acum.
—-Ultimul vin din degustare a fost un cupaj atipic, din Cabernet Franc și Fetească Neagră. Recolta 2012 din gama Stonewine. Extrem de bine echilibrat, cu arome de fructe negre, prună uscată, ușor mineral, alcool perfect ascuns, cu un postgust mediu. Încă tânăr, dar foarte reușit. Sunt convins că și el va câștiga in timp in complexitate. Acum, însă, 85-86 puncte.
—-Impresionat de reacția participanților, oenologul a hotărât să încheiem cu un vin care nu era inițial cuprins in degustare: Cabernet Franc din gama Stonewine. Îl mai întâlnisem la ultimul Goodwine și sincer îmi cam rămăsese gândul la el. Acum a fost clar dezavantajat că a fost luat direct de pe raft, deschis și turnat în pahare, nebeneficiind de o aerare corespunzătoare. Chiar și așa complexitatea și potențialul său deosebit s-au făcut simțite, fiind clar vinul serii și cel care (daca nu se va epuiza) va fi ani de zile unul din vinurile de top ale zonei și chiar ale țării .
—-O seară deosebită in compania unor vinuri cărora nu prea ai ce sa le reproșezi, a unui profesionist adevărat și intr-un local unde mă voi întoarce oricând cu plăcere.
—-
Comentarii recente