Scufiţă de fiţă!

….Într-o dimineaţă din vremuri imemorabile, când soarele se ridicase deja cam de o suliţă pe înaltul cerului, mămica unei fetiţe mici, mici de vreo 18-19 anişori – pe care o vom numi generic “Scufiţa Roşie”, o striga din toţi plămânii: Scu-scu-scu – fiţă de fetiţă, Scu-scu-scu – fiţă de fetiţă (ca de, era puţin cam bâlbâita)! Scufiţa Roşie, înţelese numaidecât mesajul şi dete să fugă cu scuterul din dotare. Atunci mama, cu o precizie de invidiat aruncă cu nunceagul la spiţe, iar Scufiţa după un “flic flac cu dublu tulup” ateriza cu cracii în ţărână.
….Mama zise: dute- n pppppp-ădure la bunica, şi du-i coşuleţul cu merinde, să mănânce şi “uscătura” aia ceva, măcar acum în ziua de Paşte! Că de nu, bani de cluburi şi ţigări o să mai pupi tu, doar când o să am 90-60-90 şi îmi voi găsi vreun sponsor.
….De voie, de nevoie, Scufiţa puse mâna pe sacoşă (sacoşa gen Carrefour din plastic biodegradabil) şi o “tăie” spre bunicuţa, care locuia într-o pădure de blocuri de la marginea mahalalei. Şi pâr, pâr cu scuterul şi pâr pâr cu scuterul (menţionez că scuterul nu era bâlbâit – aşa era el!) ba la o cafenea, ba la o bere cu prietenii (programul obişnuit a fetiţelor micuţe din ziua de azi) şi tot aşa până suliţa de pe cer a coborât… cu tot cu soare. Atunci Scufiţa îşi aranjă fustiţa mini, tricoul ud şi porni în grabă spre “uscătură”, ăăă…bunicuţă.
Ajunge în parcare şi aude ceva zgomote ciudate. Se aruncă numaidecât în “boscheţi” (că aşa e în jurul blocurilor din pădure) şi începe să se uite cu atenţie la scara blocului unde bunica trăgea să moară… de foame. Întâi văzu nişte umbre, apoi apăru clar ursul, lupul şi vreo două veveriţe (le-a recunoscut după dinţi). Erau încinşi la o partidă de barbut. Ce să zic: s-a cam speriat Scufiţa Roşie şi nu ştia ce să facă: se uită în stânga, se uită în dreapta se uită în sacoşă şi atunci vede salvarea. O scoate afară şi observă că era una de: “Piccini – Villa Al Cortile di Montalcino – 2006. Bun, zice Scufiţa roşie trag doar câteva “miroase” şi guri aşa… de curaj, apoi “o pun pe treabă”! Plescăie Scufiţa Roşie o duşcă, două, apoi încă două şi se minunează: frăţioare ce arome, ce fructe de pădure, ce magiun de vişine, ce de condiment… (cred că era gen Monica Tatoiu de le ştie ea pe toate…). Nas intens şi de o mare calitate, că de gust… nu pot să mă opresc! Echilibru, structură, complexitate, tanini buni şi expresivitate. La draq: acest vin chiar le are pe toate. Mai cercetă Scufiţa, mai studia şi pe când încă nici nu terminase de completat fişa vinului sticlă era deja goală! Atunci a început să urle lălăit (precum artiştii play-back ai zilelor noastre) ceva de genul: “ce aveţi voi duşmăni cu mine”; “de pe deal răsare luna, de la curve vin acuma” şi alte astfel de cugetări de ţi se rupea inima, nu alta. Deodată ca o săgeată s-a ridicat Scufiţa din boscheţi şi a pornit “ ţevuşcă” spre lup. Lupulică, lupulică (că era deja cam beată) vino tu repede şi arată-i lu’mămica ce ai sub blăniţă!
….Lupul nu mai apucă să urle decât “au” şi Scufiţa Roşie la faţă (de la alcool), sari pe dânsul, cu “pupacioiul” întrânsul! Lupul mai schelălăi ceva de genul; “urât faci fă la băutură”, apoi căzu lat, cât era el de lung!
….Umblă vorba prin pădure, că o săptămână întreagă a fost mort cu o febră musculară cât casa bunicii, şi colac peste pupăză, cică ar fi luat şi ceva boli veverice, veveriţelnice, venerice, sau cum s-ar chemând ele. Cred că, numai de la dobitoacele de veveriţe i se trage lupului cu aceste boli, că de la barbut sigur nu. Acum, toţi zic că doar apucă să apară Scufiţa Roşie pe o rază de 5 km., că lupul a şi “tăiat-o” urlând cât îi ţin labele.
….Dar, eu nu cred! E numai gura pădurii…
….Bogdan