O iubire verticală

De când am început degustările de vinuri, am fost atras de “verticale”. Adică, vinuri de la acelaşi producător, aceeaşi etichetă, dar din ani diferiţi. De exemplu de la Crama Oprişor, La Cetate – Cabernet Sauvignon 2010, 2009, 2008…, etc.

Şi procedam astfel: mergeam prin supermarketuri, mai apoi prin magazinele specializate de vinuri şi căutam aceeaşi etichetă din doi trei ani diferiţi (că mai mult nu o să găsească nimeni niciodată), le cumpăram şi le aduceam acasă. Le desfăceam pe toate, le miroseam şi le gustam pe fiecare în parte. În principiu, încercam să mă prind, cum fac unii de apropie paharul de nas, îl miros adânc cu o figură ce pare întotdeauna inteligentă şi cu ochii daţi peste cap, apoi spun negreşit ce vin este, de unde provine şi mai ales din ce an. Că, doar asta am văzut cu toţii prin filmele gen “007” sau cele cu şi despre  înalta societate burghezo-capitalistă. Cred că cel puţin 99,9% din populaţia globului mai crede şi astăzi că aşa ceva este posibil!

În fine, să revenim! Puneam paharele de vin pe masă în faţa mea, le miroseam pe rând, le gustam şi încercam să “văd” diferenţele dintre ele. E bine, cu majoritatea vinurilor trebuie să recunosc că nu mi-a mers şmecheria şi nu am putut să descopăr vreo diferenţă. Mai mult, făceam jocul acesta cu câte un prieten pe care îl rugam să pună el vin în pahare fără ca eu să ştiu din ce sticlă provine fiecare, urmând să-l descopăr singur. Recunosc că de puţine ori am fost capabil să spun fără dubii care este vinul nr.1 şi care nr.2, iar a doua zi, cu siguranţă nu mai eram în stare să le recunosc pe niciunul dintre ele.

Acum, odată cu “experienţa” am început să le mai “bunghesc”, ba mai mult am nişte vinuri preferate, care îmi plac atât de mult, că simt şi acum mirosul şi gustul lor delicat, de parcă le am în faţă.

Şi astăzi iubesc la fel de mult “verticalele”, simt parcă cum vinul trăieşte, cum are o viaţă proprie cu suişurile şi coborâşurile ei, cu ani mai buni şi mai răi. Aşa descoperi adevărata poveste a unui vin şi observi fiecare etapă în care se află. Îl miroşi, îl atingi, te lasă să-l înţelegi, să-i simţi corpul, să-i vezi bogăţiile pe care le acumulează  odată cu trecerea anilor. Observi ascensiunea de la copilăria crudă, la maturitatea catifelată, elegantă, până în momentul final care nu iartă pe nimeni…

În ultimul timp am participat la multe “verticale” excepţionale, de la Prince Stirbey – Novac, până la S.E.R.V.E. – Amaury, de la DAVINO – Flamboyant, până la Cramele Halewood – Chardonnay Theia, dar niciuna nu m-a impresionat atât de mult precum Vinarte – Prince Matei. Poate că asta mi se trage şi de la faptul că am repetat aceasta verticală în doi ani diferiţi (toamna trecută şi aceasta) şi am putut observa evoluţii şi decăderi spectaculoase. Dacă anul trecut am avut parte de 10 vinuri între anii 1998- 2008 (în anul 2005 nu a fost făcut Prince Matei), anul acesta s-a mai adăugat Prince Matei 2009. Dacă anul trecut am fost profund impresionat de cel din 2001 (care şi anul acesta a rămas la fel de bun), anul acesta m-a cucerit 2003 (care anul trecut nu mi-a spus mare lucru). A evoluat atât de frumos într-un singur an vinul din 2003, de m-a lăsat cu gura căscată. De bucurie bine-nţeles!

Dacă anul trecut mi-a plăcut 2007, anul acesta m-a dezamăgit puţin, dar am fost încântat de 2008, căruia eu îi prevăd un mare viitor (sper să nu mă înşel deoarece mi-am umplut pivniţa cu Prince Matei 2008). La ambele degustări însă, mi-au plăcut la fel de mult Prince Matei 2002. De aici a nu se înţelege că restul anilor pe care nu i-am pomenit nu ar fi excelenti, numai că eu v-am vorbit despre anii care mi-au lăsat o impresie mai puternică!

Una peste alta, aceasta este una dintre experienţele care m-au marcat în materie de vinuri, şi o consider un regal al degustărilor. Dacă aveţi ocazia, nu rataţi!

P.S. Mulţumesc pentru foto tovarăşului Dan Savulescu şi Degustătorilor De Vin Neautorizaţi şi Vinarte!

Bogdan