Acum, că este o perioadă mai relaxantă, îmi place să răsfoiesc fotografiile din perioada sărbătorilor de iarnă şi să retrăiesc cu ochii minţii clipele frumoase ale acelor zile.
După cum aţi bănuit, crăciunul l-am sărbătorit la Arbanaş, un sat rustic, protejat UNESCO, aflat în imediata apropiere a oraşului VeliKo Tarnovo. Am preferat să serbez aici crăciunul cu un grup de prieteni, pe de o parte, deoarece sunt prea sărac pentru a sta acasă, iar pe de alta pentru frumuseţea magnifică a acestor locuri. Cum spuneam, preţurile au fost modice, un sejur pentru două persoane de patru nopţi, cu mic dejun şi două mese festive nu a depăşit 150 euro.
Deci, daţi navală! Este un loc minunat pentru relaxare, aventuri nebănuite cu amanta, sau băute crâncene cu prietenii. Camerele sunt mari şi primitoare, în general mobilate rustic şi nu depăşesc 25-30 euro/noapte, iar restaurantele sunt intime, primitoare şi se mănâncă excelent. Ospitalitatea bulgarilor este ok.,dar parcă sunt ceva mai maleabili decât romanii. Vă pot da şi câteva mici exemple!
De cum am ajuns la Hotel Izvora unde rezervasem o cameră tip suită, am fost complet dezamăgit şi am refuzat varianta propusă. Ce să vezi, m-au plimbat gazdele prin tot ansamblul să-mi arate variantele disponibile, fiind dispuşi să-mi reamenajeze camera aleasă după bunul meu plac: nu vă place canapeaua, nici o problemă, o dăm afară şi punem în loc o masă, sau ce doriţi…
Apoi în restaurant, ospătarii aveau în permanenţă colţurile gurii legate de urechi şi făceau tot felul de concesii pentru a nu ne pierde de clienţi. Ce rachiu ne recomandaţi din meniu, întrebam? Vă aducem imediat din partea casei răspundeau, sau dacă nu voiam să bem vinul restaurantului ci pe al nostru, imediat veneau cu paharele potrivite (pentru vin alb, roşu). Mai mult, într-unul din restaurante, când a auzit ospătarul că dorim să consumăm vinul propriu, a venit cu câte un pahar de vin din partea casei, pentru a le putea compara (dar ghinion, al lui era cam acru). Sau, că tot am venit cu vinul nostru, şi nu l-am comandat din restaurant lor, l-am întrebat pe ospătar ce ne recomandă pentru a “intra” vinul mai bine. Ce să zic, cu toate că nu era în meniu, a venit cu un ghiudem, sau babic, ce o fi fost el, de ne-am mâncat şi degetele. Nu vă exagerez, cu toate că era ora două noaptea şi pocneam de sătui, în trei inşi, cred că am mâncat cel puţin un kg. de ghiudem. Şi aş mai putea continua…
Una peste alta, concluzia este, că erau serviabili, iar mâncarea excelentă, fie că alegeam restaurante cu meniu tradiţional, sau cu meniuri mai sofisticate. Nu am aşteptat niciodată până să ne aducă mâncarea mai mult de o jumătate de oră, asta în cazul felurilor celor mai sofisticate. Şi desigur, atunci când aşteptarea era mai lungă, primeam din partea casei fel de fel de gustări pentru a umple timpul. Cred că asta ar fi o idee bună şi pentru restaurantele romaneşti, ce spuneţi?
Mâncarea şi băutură!
Am mâncat tot felul de chestii, de la tocănitele tradiţionale până la sofisticaturi gen: vită cu ficat de gâscă şi nu ştiu ce sosuri pricopsite, dar, un singur meniu mi-a rămas şi acum lipit de creier. Este unul simplu: mini coaste de berbecuţ prăjite, cu mujdei de usturoi. Doamne, am mâncat până am plesnit, cu ambele mâini, cu nasul, plin de seu până în vârful urechilor şi tot nu era chip să mă opresc. Ţi se topeau în gură, îţi curgea seul fierbinte pe degete şi pe faţă, dar de cum le înghiţeai simţeai că se sfârşeşte lumea, dacă nu mai încerci o bucată. Am mâncat oaie prin toată lumea arabă, unde se zice că este fără asemănare, dar ca aici…
Vinurile băute, am preferat să fie bulgăreşti şi o să vă scriu despre două dintre ele. Nu înainte de a vă preciza, că preţurile în restaurante erau cam 1,5 X preţul de retail. În nici un restaurant nu am văzut vreun vin dublu ca preţ faţă de magazin. Ca exemplu, vă pot spune că Enira Reserve 2007 ce costa în magazin 36 leva, în restaurantul hotelului nostru avea preţul de 55 leva.
Damianitza No Man’s Land – Kometa 2010. Este un cupaj de Merlot 75%, Cabernet Sauvignon 25%, cu alcool de 14,5%, care între noi fie vorba este perfect integrat. Dacă nasul este frumos, cu fructe de pădure, coacăze, vişine, condimente, ciocolată şi un pic de fum, gustul pe mine m-a dezamăgit. Este un vin cu un corp subţire, fără amplitudine şi în general prea moale. Este destul de lung e adevărat, dar vorba prietenilor mei gălăţeni, pare gol la mijloc. Costa şi destul de mult 40-50 leva, aşa că personal nu am fost impresionat de acest vin, ba din contră.
Katarzyna Estate Les Fleurs – Chardonnay 2012, alcool 14%. Este un vin frumos, un vin şcoală cu o tipicitate de invidiat. Dacă cineva nu înţelege termenul de onctuozitate vinul acesta este capabil să-l exemplifice. Aromele au o paletă extrem de largă începând cu pere coapte şi miere, apoi unt şi nuci prăjite cu vanilie. Gustul este amplu şi bogat, îţi dă senzaţia că-ţi umple gura, dar este totuşi elegant şi cursiv. Acum şi la preţul de 20 leva (aproximativ 45 ron) cât costă, mi se pare o alegere excelentă.
Bogdan.
Arbanas
.
.
.
.
.
Comentarii recente