—Tavel. 29 octombrie.
—Dacă e ora 8.oo dimineața fix, ți-ai luat croissantul în gură și și-ai băut cafeaua pe genunchi, atunci ești bun de plecat în excursia spre Chateauneuf-du-Pape (Cht9dP). Țac-pac poză de grup și toți 15 îmbarcarea în van-uri.
—Am traversat Rhone-ul, am intrat în Cht9dP village și imediat am oprit la sediul Fédération des 
Producteurs de Châteauneuf-du-Pape (gazdele noastre pentru o zi) unde nu l-am găsit pe simpaticul Michel Blanc (plecat la Tokyo pentru prezentări), dar i-am cunoscut pe Kelly, Hortense, Lorretta și specialistul în terroirul local, Georges. Nu ne-a luat prea mult și am ajuns în cele mai reprezentative proprietăți, unde unii butuci de 
viță aveau și 50 de ani, cu diferite caracteristici de sol, foarte asemanător cu cele din Tavel: pietre rotunjite (galets), colțuroase (limestone) și nisipos. Am înțeles importanța adierii Mistralului, rolul râului Rhone și am învațat să recunosc vița de grenache față de celelalte soiuri, apoi am localizat pe harta apelațiunii fiecare particularitate de soil.
—N-am să insist despre istoria zonei și multitudinea de soiuri,
pentru că totul e scris cu maxim amănunt în cărțulia de 500 de pagini și trei kile, pe care o vedeți în poză și pe care v-o pot împrumuta, dar simțiți nevoia (rog seriozitate!). Dar dacă insistați , găsiți aici o scurtă prezentare făcută de Sharon, una din colegele de excursie.
—Dar cum grupul era nerăbdător să testeze toate aceste influențe de geo-climat, am dat buzna la Domaine de la Solitude, unde fiul proprietarului ne-a exemplificat în pahare, care-i treaba cu producerea vinului într-una din cele mai mari propietăți din Cht9dP. Aici am găsit și un vin alb 2013 extrem de bun, dar și un Duster în curtea cramei, de care podgorenii erau foarte mândri, dar și eu pentru contribuția românească la celebrele vinuri.
—Ceva mai târziu am ajus să vedem Domaine La Barroche, unde Laetitia Barrot ne-a prezentat alături de fratele său tot ce știu ei despre vin și planurile de dezvoltare ale noii crame, pentru că acum erau la un stadiu aproape artizanal, fiind o afacere de familie, care a tot crescut în ultimii 10 ani.
—Prânzul l-am luat în apropierea celebrului castel Papal, la Le Verger de Papes, unde priveliștea era superbă. 
La poalele ruinei castelului stau pâlcuri de parcele cu vie și un întreg cartier de case și mici restaurante unde poti degusta nu numai vinurile tuturor producătorilor, dar având și o gastronomie de invidiat. Aici ne-au făcut praf! În afară de bucătăria sofisticată, unde răsuceai farfuria ca să fii sigur că știi ce mănânci, s-au înșiruit pe mese 15-18 vinuri din toată apelațiunea și era aproape imposibil să nu-ți găsești un preferat. 
Eu am arestat o sticlă de vin alb, dar am cedat spre roșu la main course, pentru că sosul din le plat o impunea. Ne-am pozat ca la Revoluția din ’89, cu muniția, plecând greoi de-acolo și cu dinții vineții. Am făcut alte poze la castel și n-am ratat ocazia să scot o anume sticlă din rucsac pentru o poză însorită.
—Următoarea vizită Domaine Ogier. E vorba de un negociant de vinuri de prin 1859, care cumpăra vinuri și le îmbutelia sub marca proprie. Acum e un adevărat paradis al vinurilor din zonă, pentru că totul e prezentat în cel mai profesionist mod. Spațiile de stocare sunt adevărate galerii, în care orice iubitor de vinuri și-ar dori să se rătăcească. Spre ieșire totul devine clar. Istorie, geografie, terroir, tradiție, vinificare, vinuri etc. Totul îți e pus la dispoziție ca să 
poți cunoaște în amănunt fenomenul Cht9dP… Filmulețele care rulează pe pereți, pliantele, istoricul sticlelor sticlelor și chiar și o bibliotecă cu toate cărțile și articole din presă, dar nu în ultimul rând, omul de PR dispus în orice moment să răspundă prompt, corect și cu umor la fiecare întrebare. Nu-i de mirare că tot aici am întâlnit cel mai bun vin alb din toată excursia: Clos de L’Oratoire des Papes 2013. N-aveam papioane la mine câte ar fi meritat, dar când am auzit că prețul este de 30 euro/sticla (negociabil pt. 10 baxuri)… am rostit timid mersi, m-am întors pe călcâie și m-am dus afară să fumez.
—Și-acum îmi pare rău că m-am zgârcit… De-aia mă și opresc.
—Episodul doi, în postarea următoare.
—Cu bine,
—RaSto
.
.
.
.
.
Comentarii recente