Acasă la Heidi

Scris la 30 ianuarie 2015 in Povesti despre vin | Niciun comentariu

Trebuie să recunosc faptul că atunci când am aflat că #Digital Wine Communication Convention pentru 2014 urma să se țină în Elveția, m-am cam holbat neîncrezător.
După ce în 2013 vizitasem cele mai frumoase și celebre crame din Rioja, la ce tradiții și vinuri celebre să te aștepți în țara lui “marmota învelea ciocolata”? Dar starea de blogger sclifosit și cârcotaș îți poate trece repede cănd în 5 zile de preumblat prin curata Elveție numeri doar 4-5 hârtiuțe pe jos… și începi să fii mult mai atent atent la ce-ți vorbesc oamenii ăia care, printre altele, știu să facă vinuri de mai multe sute de ani, chiar înainte de a învăța să potrivească limbile ceasurilor.
De la Geneva spre Montreux, de-a lungul marelui lac Geneva, aproape că nu e palmă de pământ să nu vezi viță de vie. Terasate, lângă mal, lângă tren, pe dealuri, oriunde te uiți vezi plantații viticole, de la cele tinere, până la cele mature.
Elvețienii se autodefinesc ca fiind mari iubitori de vin. Hai, pe bune?! Începi să-i crezi de prin a doua, a treia zi, pentru că vrei să-ți dovedească. Și nu durează mult, dar prima dată iei contactul cu omniprezentul vin alb făcut din chasselas. Nu m-am dat înapoi să gust, pentru că la noi, mai ales prin zona Vrancei, soiul ăsta e tratat doar ca un strugure de masă. Vinificat în toate stilurile posibile și într-o variată gamă de preț, peste tot vei găsi vinuri din chasselas. Slavă Domnului, nu e singurul lor soi (au vreo 60 recunoscute), dar merită să vă dau câteva statistici, chiar dacă mulți dintre voi le știți: elvețienii beau 99% din producția lor de vinuri, exportând doar 1%. Producția acoperă doar 40% din nevoia de consum (ce provine din 6 zone viticole – Neuchatel, Ticino, Valais, vecinatea Germaniei, Vaud și Geneva) completând cu importuri de peste mări și țări, dar mai ales din vecini.
În ultima seară la Montreux, din vorbă-n vorbă, am cunoscut un simpatic domn și fără să știu că este din partea unui producător local, ascultându-l cu cât patos vorbea despre dificultatea plantării și întreținerii chasselas-lei, mi-am călcat pe eleganță și papion și l-am întrebat direct… ce chichirez pot găsi ei la un soi atât de neutral, lipsit de expresivitate și apos, bun pentru lungit brânza în fondue?! … N-am cum să vă descriu grimasa, fața lungă, privirea tăioasă, miniclăbucii în formare de la colțul gurii… A respirat prelung (în genul Goosfraba), m-a întrebat de pe unde sunt și pe un ton cald, prietenos-nevrotic mi-a spus: e soiul nostru național, îl iubim, îl înțelegem cel mai bine și mai bun decât noi nu-l face nimeni, da?!! … Mi-a cam zis-o! Dar ce mi-a plăcut cel mai mult a fost lecția de încredere, de pasiune și chiar de patriotism. Când m-a întrebat dacă mi-a plăcut vreun vin din Heidiland, n-am ezitat niciun moment să nu replic rapid: Petite Arvine (caracteristic zonei Valais) și Pinot Noir. Cu sourile astea, elvețienii se pot bate cu tupeu.
Dar vinurile nu sunt totul. Stau extrem de bine la capitolul enoturism. Câștigurile din zona asta conexă sunt importante și vă recomand cu mare drag să vizitați Domaine Chambleau din zona Neuchatel. Am avut bucuria să pot vizita acest domeniu și îmi va rămâne permanent în minte acestă cramă drep un model. În afara vinurilor produse (un pinot noir excelent, pinot gris, muller-turgau, chardonnay și bineînțeles… chasselas) întreaga organizare, pregătirea pentru vizită, explicațiile, umorul, prezentarea video pe toți pereții fiind la superlativ. Acolo îți poți petrece o zi întreagă făcând fotografii de excepție. Și peisajul ajută, dar mai ales pedanteria și eleganța oamenilor care e transpusă în tot ce se vede în jur. Și nu exagerez dacă vă spun ce șoptea una din colegele de excursie… și toaleta acestei crame aș pune-o pe TripAdviser! Cât șarm!
Vinurile ca vinurile, dar la finalul celor 5 zile am ajuns la concluzia că elvețienii, având vecinii pe care îi au, au avut succes pentru că au împrumutat câte ceva bun de la fiecare. De la germanici rigoarea și dârzenia, ingeniozitatea de la italieni, șicul și rafinamentul de la francezi, de restul – munca – urmând să se ocupe ei.
Și le-a ieșit bine.
RaSto

(articol apărut în ultimul număr Vinul.ro)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *