Posts by RaSto

Continentele gustului – Cu ce ne-am întors din vacanţă

Scris la 5 septembrie 2014 in Povesti despre vin | Niciun comentariu

“Scrie pe Vin2.ro” cu povești trăite de oameni care iubesc vinul. Astăzi îl avem invitat pe Bogdan Caracaleanu

Pe 3 septembrie am participat la Vinexpert Dorobanţi – o nouă ediţie de  food and wine pairing, un experiment marca Vinexpert – Dan-Silviu Boerescu (a.k.a. Bucătărescu).
Într-o ambianţă extrem de placută, cu gazde primitoare, am petrecut o seară deosebită, în ciuda ploii de început, care a făcut ca mulți din cei care își anunțaseră participarea să întarzie ceva.
N-am fost singura personalitate prezentă la eveniment, acolo găsind pe actorul George Mihăiță, pe Constantin Croitoru (care a avut intervenții importante la descrierea vinurilor) și distinsa Amalia Arva (vinul.ro).
Vinurile au fost foarte bine prezentate de Dragoș Ghinea, completat (la primele 3 vinuri) de dl. Croitoru.
Am început cu Cremant Prima Perla Rose (Franța), realizat în metoda tradițională de Jean Claude Mas din Pinot Noir, Chenin Blanc și Chardonnay. Un vin reușit, fructat, cu o perlație fină, foarte echilibrat. Per ansamblu extrem de plăcut.
Am continuat cu  Fantezii și Pâine Asiatică (pâine indiană chapati, pâine japoneză cu curry, pâine thai cu lapte de cocos, pâine chinezească dulce) vs. Yalumba Viognier Eden Valley 2011 (Australia).  Un vin realizat de o enoloagă și recompensată cu titlul de cel mai bun oenolog din Australia. Vin realizat din clone „tip” Guigal Condrieu. Un vin deosebit față de ceea ce am mai baut de prin Franța. Un nas dominat de cremene. Destul de picant la gust, fructe albe, extrem de mineral. Dezavantajat un pic pentru că a venit după spumantul mult mai fin,  a mers însă cu pâinicile picante.
Variațiunea pe tema Ajo Blanco/ Supă de usturoi cu migdale și fidea artizanală cu trufe „Gran Cucina” și o picatură de ulei cu trufe „Leonardi” (Catalunya / Toscana) s-a asociat cu Chardonnay CD Bianco Castiglion del Bosco 2013(Italia). Vinul extrem de fresh, dintr-o zona (Toscana) renumită pentru vinurile roșii, are un nas extrem de parfumat (aduce ușor cu Sole de la Recaș). Vanilia și citricele coapte dominăși gustul, însă aciditatea mi s-a părut destul de scăzută. Per ansamblu este un vin placut și de vara (12,5 % alcool). Supa m-a făcut să mă gândesc că „Sarea în bucate” nu este doar un basm.
Au urmat  chifteluțe (turte) de mălai „Johnny Cakes” cu  terină de iepure în Pinot Noir „Edouard Artzner”, „dulceață” de ardei iute și mix de salate Eisberg (Statele Unite / Franța) vs Dievole Novecento Chianti Classico Riserva 2006 (Toscana, Italia). Un vin excelent, serios (14 % alcool), nefiltrat, cameleonic (își tot schimba paleta de arome cu trecerea timpului). Nas fructat, dominat de prune uscate, vișine coapte, pământ. La gust se simt fructele coapte. Tanini medii, onctuos, cu un potențial de învechire clar. Postgust mediu. Cred că trebuie,totuși, decantat și servit cu o carne roșie mai consistentă (excelentă terina, fiind un pic prea fină, chiar dacă pâinea de mălai și mai ales ardeiul iute contrabalansau finețea).
The best pairing was:….  Berbecuț cu orez sălbatic cu miere, caise în vin Nebbiolo- și crema de Balasamico cu măsline „Leonardi” (Maroc / Italia) vs Pinotage Kanonkop 2009 (Africa de Sud). O surpriză plăcută acest vin. Deși cu alcoolul destul de sus (14 %), este fructat, catifelat, cu o ușoara tentă dulceagă, care, însă, se potrivește la fix cu mierea din orez. Postgust mediu. Parcă atunci când se încalzește, alcoolul iese un pic la suprafață.
Mai departe… Plăcintă cu carne, salată Eisberg și sos din cremă picantă de anghinare „Gran Cucina” (Australia/Italia) vs Yalumba Hand Picked Tempranillo Grenache Viognier 2006 (Australia). Un vin cu 13,5 % alcool, realizat din două soiuri roșii (viile de Grenache au 125 ani!) și unul alb, fructat, mineral. Mult fruct, cu o ușoară tentă de cârcel de viță, picant şi postgust mediu. Plăcinta extrem de gustoasă, dar era și mai bună dacă ar fi fost servită mai caldă.
Desertul  a fost Compost de confetti cu chipsuri de ciocolată neagră (Statele Unite) vs Cabernet Jordan 2007 (Statele Unite). Un vin de excepție (un cupaj de fapt 75% Cabernet Sauvignon, 20% Merlot, 4% Petit Verdot , 1% Malbec !) cu 13,78 % alcool. Nas de ciocolată cu vanilie. Gust dominat de ciocolată, vanilie, vișine. Tanini fini, un vin rotund, onctuos, care a mers la fix cu negresa de la desert.
Ce mai, cireașa de pe tort!
Aștept cu interes viitoarea întâlnire cu vinurile din Chile & Co!
.

Mai multe

30 august. Zi plină

Scris la 2 septembrie 2014 in Povesti despre vin | Niciun comentariu

Ziua Chitilei a coincis anul asta cu Sf. Alexandru. Sărbătoare mare.
A urcat și Alexică pe scenă pentru doar o melodie, dar nu înainte de a-l fi stresat 3 săptămâni cu repetiții de canto (cu Jezebel și Alex Burcă), care sigur i-au prins bine pentru melodia tricky pe care o pregătise. Cadoul primit de Alexică și l-a făcut singur și a fost chiar ropotul prelungit de aplauze din partea spectatorilor cât și felicitările cunoscuților de la școală, grădiniță și vecini.
Nu vă ascund că m-am simtit foarte bine ca părinte, atunci când necunoscuți au venit la mine și mi-au zâmbit (inițial, am crezut că datorită blogului J) și ne-au felicitat pentru prestaţia micului rapper. Ar fi fost păcat să nu ajung la timp de la Baia Mare (lansarea nr. 76 a revistei Vinul.ro), alergându-l pe Cezar până în Brașov, pe drumuri pe care n-am fost niciodată (mai ales cel dintre Dej și Tg. Mureș). Acasă, după spectacol, încercând să sporesc recompensa pentru Alexică, l-am întrebat ce vrea să mănânce. Cartofi prăjiti! Oh!… Alături de Chef Make, ne-am cam dat peste cap să pregătim ceva mai festiv, așa că solicitarea piticului ne-a cam surprins. Dar niște ciocănele fried și o salată de fasole verde și porumb amețite cu niște mujdei pe lângă cartofii aia, ar strica?
Păi, nu! A ieșit ce se vede. Și cum eram și însetat după drumul lung și emoțiile din tribună… am scos cel mai rece vin din răcitor: Fetească albă 2013 de la S.E.R.V.E. S-o potrivi cu încropeala de pe aragaz? Credeți-mă, de minune! Și cât înfulecam noi, între doi dumicați, am dat din nou cu nasul în feteasca pe care o mai incercasem la GoodWine-ul din primăvară, dar mai ales pe plută. Un vin păcut și elegant, în care culoarea promite, iar mirosul te îmbie la un vin ceva mai corpolent (fiind și puțin baricat), cu aciditate domoală, fruct cât cuprinde și alcool la locul său, suficient de tonic și catifelat. N-am stat pe gânduri și i-am potrivit 7 papioane din cele 8.
Imediat după bubuielile de artificii și comentariile ce se impuneau după cântare, Alexică a adormit cu zâmbetul pe buze în „costumul de scenă” visând ca o vedetă, iar eu suficient de happy, pregătit pentru ultimul strop de fetească și fredonând „Vara nu dorm”… pentru că n-aveam somn!
Cu bine,
RaSto

Mai multe

12 duși cu pluta

Scris la 29 august 2014 in Povesti despre vin | 13 comentarii

—-Pe 15 august mi s-au arătat multe semne.
—-De Sf. Maria – zi liberă în mod oficial și Ziua Marinei Românești, m-am gândit să le sărbătorim pe amândouă odată, chemând câțiva prieteni pe lacul Mogoșoaia la o degustare și un mini-concurs de fetești albe din recolta anului 2013.
—-Degustarea de fetești albe nu era nici ea întâmplătoare pentru că o aveam în minte demult și am și furat puțin startul campaniei Cercul de Feteasca a Vinul.ro.
—-Titlul ne-a venit ca o mănușă pentru că la baza nautică Zumbaala de pe lac, câțiva localnici au construit o ambarcațiune cu care te poți plimba cu până la 14 adulți. Motor, schimbător de viteze, stație de emisie, băncuțe și mese, colace și veste de salvare, ladă frigorifică și radio cu CD, toate ne erau puse la dipoziție.  Nici noi, cei 12, nu venisem nepregătiți, pentru că aveam aduși saci cu gheață, aperitive de sezon cu specific românesc, tricouri marinărești (în toate culorile posibile), dar mai ales cele șapte probe de fetească albă, alături de fișe și pahare de concurs OIV, plus multă bună dispoziție care să înfrunte temperatura de 35 de grade și valurile „uriașe” ce depășeau 6 centrimetri înălțime!
—-Jurații a făcut față cu brio „tornadelor” fierbinți de vânt, fiind concentraţi la maxim pe probe. Doar în dreptul Palatului Mogoșoaia – frumoasa construcție brâncoveneasca (încă o semnificație a zilei) – am făcut pauză de câteva poze, pentru că puțini îl văzusem dinspre partea asta de lac. Am mai văzut și alte construcții mărețe ale unor potențați contemporani şi ne-am continuat cursa aprofundați în problemă, degustând vinurile și notând pe fişele împărţite de cei doi şefi de comisie: Silviu la Comisia Tribord și Horia la Comisia Babord.
—-Întreruperea neprogramată a fost doar solicitarea unor caiaciști semi-naufragiați, care ne-au rugat să le dăm apă. Apă?!! Și pe toți ne-a pornit un râs în hohote, care era de neînțeles pentru cei în suferință cu pagăi în mâini. Stăteam foarte bine la capitolul vin, apa fiind mai puțin interesantă, dar le-am dat o sticluță, doar ca să mai ușurăm sarcina plutitoarei. Era clar pentru lumea de pe mal că eram duși cu pluta, dar noi n-aveam de gând să ne însușim deloc partea figurativă. Când amicul George a lansat și drona deasupra plutei, eram deja vedetele bâlții datorită noutății, dar mai ales zgomotului care speria peștii. Pe drumul de întoarcere, am lasat-o pe Măriuca să ne cârmuiască spre mal, pentru că la ultima probă, pluta începuse să creeze un balans cam mare …sau așa ni se părea nouă.
—-Am notat, am adunat, am eliminat extremele și am concluzionat că din cele șapte probe de fetească albă testate, vinul care ne-a plăcut cel mai mult a fost cel de la Liliac Winery.
—-Am acostat fără emoții într-o euforie greu de explicat pentru vizitatorii și a urmat secțiunea de discuții și argumentare din partea fiecărui jurat la o terasă din Parcul Mogoșoaia (pe care va recomand să-l vizitați), unde am aflat că feteasca albă Liliac a întrunit cam 90% din preferințe datorită echilibrului dintre aciditate și alcool, dar mai ales eleganței. Trebuie menționat și faptul că feteasca albă Domenii de la Casa de Vinuri Cotnari și cea Prestige de la Domeniul Coroanei Segarcea au urcat pe podium, dar mai ales că soiul ăsta merită mai multă atenție și dacă vinul e bine făcut, ar putea fi mai mult decât un ingredint de cupaje.
—-Așa că lansez ințiativa: 15 august, Ziua Feteștii Albe oriunde pe malul apei în România! De acord?
—-RaSto
Foto by G. Cristescu & D. Barabaș

Mai multe

Noul “punct G”

Scris la 27 august 2014 in Povesti despre vin | Un comentariu

Pe 16 august, a doua zi după miniconcursul de fetești albe de pe lacul Mogoșoaia, am primit de la Silviu propunerea de a “proslăvi carasul” la Neptunus.
Am refăcut parte din echipajul de plutași și ne-am pus la umbră pentru a fi serviți cu midii în sos de vin și sos roșu, caras prăjit în malai, saramură din file de crap și, bineînteles, ceva pentru dom’ Puiu (piept de pui, cu mujdei).
După ce-am luat la “trântă” vreo câteva grecești aduse de Horia, exact când carașii făceau striptease în farfurii, aduce gazda noastră o serie de sticle înverzite la capișon și etichete, făcându-ne atenți: „nu-i așa că merge un chardonnay proaspăt”? Şi desface câteva sticle deja reci, pe care le-a lăsat în frapieră.
La puiul meu din farfurie mergea orice și mă năpustesc și eu să văd „minunea verde”. Interesant la culoare, cu nas plăcut și vioi, dar mai mult de riesling italian. Mai adulmec, mai mă uit și-l caut la tipicitate… pe care n-o găsesc, până când aud din stânga mea: onctuozitate. Sorb şi eu repede, molfăi cu aplomb, dau retronazalu’, dar… ciuciu onctuozitate. Mă bag în vorbă și insist asupra aromelor de riesling italian, aciditate, alcool,.. toate alea, dar eleganța aia combinată cu catifelarea, tot nu-i găsisem. Vinul e rezonabil pentru un vin alb de terasă, potrivit cu ce aveam noi în farfurii și căruia nu i se pot reproșa prea multe. Aproape 6 papioane. Nepretențios, nebaricat și fresh, cu alcoolul așezat binișor la locul lui și cu accente prietenoase, Pyrene 2013, ar fi putut să facă ceva carieră, dacă ar fi fost descoperit mai devreme (chiar și de restaurantele de pe la noi), care s-ar putea bate bine cu gamele noastre de Castel Stârmina sau Castel Huniade. Bomba vine pe final, când Silviu ne spune că vinul (a cărei onctuozitate o caut și acum), a fost luat cu 15 lei sticla din… Lidl. Nah, poftim!
Era cât pe-aci sa treacă luna august și să nu scriu și eu despre un vin de la supermarketul care tinde să devină noul „punct G” al surselor de vinuri comentate. Pâi ori sunt blogger, ori nu mai sunt?!
Cu bine,
RaSto
P.S. 1.  Expresia „noul punct G” a fost preluată cu acordul lui Mihai Nicolici
P.S. 2. Și dacă oameni răi vor veni după mine, cine-o să mă apere?… fără acordul Antenei3

Mai multe