Am plecat din Bucureşti pe o rută mai puţin obişnuită, dar destul de atractivă. Din autostrada A1, am mers spre Valea Oltului, apoi stânga spre Voineasa, Vidră, Obârşia Lotrului. Am traversat Transalpina şi am continuat drumul prin Cheile Jieţului spre Petroşani, Haţeg, Deva, pentru a ajunge în Abrud şi apoi Gârda de Sus – destinaţia finală. Cu siguranţă nu te poţi plictisi, pentru că te încearcă tot felul de sentimente contradictorii de la exaltare când e vorba de frumuseţile naturii, până la crâncena furie când e vorba de dobitocii care au lăsat munţii în “pielea goală” fără urmă de copaci, sau ceva ce ar putea aminti de falnicii brazi de altădată. Pe aceştia din urmă i-aş alerga toată ziua cu bazooka în mână!
După aşa un drum frumos, am ajuns în vestiţii Apuseni, care ne-au întâmpinat cu miros de ploaie şi gust de tarhon. Urăsc tarhonul din străfundul sufletului, iar aici numai de el ai parte. De la ciorba de burtă, la sarmale, ori plăcinte, totul conţine tarhon!
A mai fost şi ploaia care ne-a însoţit aproape permanent pe cărările de munte. Păcat de peisajele superbe, dacă mărşăluieşti cu bocancii prin noroaie sau pe pietre alunecoase, cu mâinile pe lanţurile de siguranţă ude, iar singurul sunet care îţi freamătă în urechi este cel al picături de ploaie sparte pe suprafaţa pelerinei cu care eşti înfofolit. Mergi şi înjuri, înjuri şi mergi! Şi cazi, te ridici…
Dar, să vă povestesc şi amintirile frumoase. După vreo două zile în care m-am târât pe jos de foame, pentru că totul era gătit cu tarhon, am descoperit câteva variante care incredibil, nu conţineau acest mirobolant condiment.
“Plăcintă pe lespede”, umplută cu brânză sărată şi unsă din belşug cu smântână grasă de bivoliţa, sau “mămăligă topanită” îndesată cu brânză frământată şi cârnaţi de casă afumaţi. Servite fierbinţi împrăştiind un damf ameţitor, ne aduceau de fiecare dată la masă, hipnotizaţi, parcă plutind şi traşi ca de sfoară. Să nu mai spun că am adus cu mine două vinuri care s-au dovedit extraordinare. Am început cu un Aligote 2013 de la Gramma, care a venit cu arome fine şi miros primăvăratic de flori albe, fructe dulci gen pepene galben, sau piersici puţin acrişoare.
Gustul mineral, puţin ierbos dar fresh şi plăcut, a topit parcă brânza sărată a bucatelor şi ca prin minune s-a evaporat întreaga sticlă. Dar, ce plăcut a fost acest vin simplu şi prietenos, cât de bine s-a asociat aromelor şi gustului bucatelor!
Apoi la următoarea cină, am văzut cum se apropie sarmalele. Am sărit ţipând de la masă şi am fugit cât mai departe de duşmanul “tarhon”. Dar tot răul spre bine, pentru că am început scotoceala prin bucătărie, iar într-un ungher prăfuit şi întunecat am descoperit garniţa plină cu coaste de porc în untură.
Vai mama! Parcă am renăscut, iar pe fata zâmbetul mi s-a întins până la urechi. Am început marea mozoleala ţinând strâns în mâini acele coaste din care curgea plăcut untura caldă ce îţi ungea şi sufletul cu fericire.
Le-am asociat unui Caloian Merlot 2013 de la Crama Oprişor, care a etalat arome de fructe de pădure, ceva vişine şi mult, mult piper. Gustul simplu dar acrişor şi plăcut, cu o aciditate bună şi taninuri ferme au reuşit să îmblânzească de minune coastele grase de porc. Un vin soft, direct de băut la fiecare masă, care împreună de primul, ne-au deschis sufletul şi limbile şi au transformat acest sejur într-unul mai mult decât agreabil.
Bogdan
.
.
.
.
.
Comentarii recente