Vinul meu de vară e-o zghihară !
….Zghihara de Huși e cunoscută printre iubitorii de vin din România, însă, probabil că cea de la Crama Averești mai puțin. Încă de la GoodWine-ul 
din noiembrie 2012 și mai apoi, la Provino Iași, am tot degustat vinul făcut la Averești, mai ales că nu seamănă deloc cu cel făcut la Casa de Vinuri Huși.
….Să începem cu începutul ! Zghihara făcută la Averești, cea din 2011 are o sticlă elegantă și sobră. Cam prea sobră pentru ceea ce urmează să reprezinte vinul, de fapt. Licoarea are o culoare interesantă, de un galben pai frumos și un nas elegant, de fructe coapte, preponderant citrice și accente tari de grapefruit. Cu cât agit paharul mai mult, îmi tot spun că urmează să beau o fetească, mai ales din cauza mirosului floral de primavară. Gustul începe cu tente de acrișor combinat cu dulce amestecat, cu aciditate reținută, dar totul foarte floral si zglobiu. Daca Radu Anton Roman ar fi trăit și băut vinul ăsta, sunt convins că ar fi descris cu termeni expansivi și cu gesturi largi fiecare mireasmă și sorbitură. Neavând atâta experiență și notorietate, mă limitez la a completa că prospețimea și alcoolul (12,5%) se combină fericit. Zghihara asta e ușor perversă, pentru că-ți șopteste la papile tot felul de ghidușii și vorba aia, moldovencele-s frumoase.
….La cele două evenimente am vorbit mult cu dl. Claudiu Crețu – creatorul vinurilor de la Averești și am văzut cu căt patos și dedicare vorbea de fiecare vin făcut, de fiecare an diferit din punct de vedere climatic și de problemele întâmpinate. Și toate astea se văd la vinul ăsta, pentru că a ieșit ceva plăcut și elegant. A reușit să scoată de sub praful anilor un soi de care lumea începea să uite, iar prețul este surprinzător (cumpărat de la Provino cu vreo 17 lei sticla).
….Eu recomand acest vin pentru serile de primavară caldă și nu numai. Iar Zghihara de Averești 2012, vă asigur, ca va fi o și mai mare surpriză.
….RaSto
Despodobește, tată, bradul !
….Aglomerație mare de sărbători, evenimente și desigur, vinuri. 
Din nevoia de spațiu prin casă, am decis să strâng bradul, lucru care nu-i chiar așa simplu când te gândești că are ceva mai mult de 3 metri. Acțiunea necesită timp și multe pauze. Iar în timpul de odihnă, după ce ți-ai întins toate ligamentele încovoiate și lenevite de atătea mese pline și ridicări de pahare, merită un strop de vin.
….Încă din 2011 îmi rămăsese în minte un vin care mi-a plăcut: Golem alb 2010 – Crama Basilescu. În beci aveam ultima sticlă. Ocazie bună să ne luăm la revedere de la anul 2012, de la brad și de la Golemul alb 2010. Din cuptor veneau puseuri mirositoare de curcan la tavă pregătit de Chef Make și după ce scosesem vreo patru globuri și trei fundițe, deja mi se umeziseră ochii de emoție și de poftă pentru vin. Eu l-am mai „ciupit” de câteva ori pe la diferite degustări şi comparative de asamblaje, dar acum avea să-şi susţină doctoratul.
….Deci, ce avem noi aiiiiiici ?! O sticlă obișnuită, însă cu un nume și o etichetă destul de ciudate. Povestea etichetei merită să o asculți direct de la George Moisescu (brand-uitorul) și numai George Mitea ar fi putut să o reproducă cu atâta exactitate și răbdare în postarea sa din septembrie 2011. Asamblajul fiind făcut din trei soiuri de struguri (chardonnay, riesling italian și fetească albă) puși să se împrietenească încă de la fermentare, îi descoperi în pahar că au toate florile pământului și fructe exotice coapte. Înainte să-l guști, descoperi ușoare bule mici ce urcă să se elibereze și luând prima gură mică, simți o aciditate foarte bună. Și mai culeg trei globuri din pom şi vă mai zic așa: că chardonnay-ul dă tonul gustului, definind întregul conţinut ca fiind catifelat, uşor îndulcit de riesling şi fetească albă. Fructele din nas sunt prezente și în gură și se armonizează foarte bine cu cele 13,4 % de alcool. Tot conținutul e corpolent și simți eleganța studiată cu răbdare și elaborată de Gabriel Lăcureanu – creatorul vinului.
….Mă uit cu ciudă la brad şi-mi calculez viitoarele mişcări ca să-mi dau seama în cate zile voi reuşi să-l termin de despodobit. Vai de mine, câte globuri au mai rămas de strâns!! Ce ziceam de postgust? Finalul e sec bine, dar nu te deranjează nici uşoara amăreală, pentru că pe limbă îți rămân mici înţepături de rămas bun, asta ca să nu-l uiţi până la următoarea gură. Șmecher, vinul ăsta ! Cât despre asocierile cu mâncarea, ar fi de scris cam mult şi cine ştie cine se mai ofuschează, aşa că mă restrâng, dând un sfat ca cel din reţetele culinare despre sare: „după gust”! Nici nu ştiu cum s-ar partaja în stomac cele 3 soiuri de struguri cu friptura mea de curcan, dar papilele mele au simţit orgasmul.
….Cu un efort supraomenesc mă mai întind după vreo încă trei globuri din vârf şi mă simt extenuat, revenind la paharul în care mai erau două guriţe mici. Întorc sticla aproape goala şi văd pe contraetichetă semnătura lui Gabi Lăcureanu cu care dau noroc și simt cum o voce din interiorul sticlei mă încurajează: „Hai, Răzvan, că poți ! Eu am construit un vin. Poţi și tu să strângi toate globurile”! Dar apare și duhul rău și îmi revine în minte îndemnul „Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane”! rostit de un avorton politic şi-mi vine să mă aşez la loc, să definitivez ce începusem –trânta cu Golemul.
….Vestea bună e că celelalte 95 globuri și nenumărate fundițe le-am strâns bând apă și hidratând corpul pentru viitoarele grele și cumplite încercări de: strâns beculeţe, coronițe, curăţenie şi ya-da ya-da de după sărbători! Şi toate astea în aşteptarea următoarelor vinuri de la Crama Basilescu.
….RaSto
Vinul zilnic de pe masă
….De două, trei zile mă învârt în jurul cozii şi nu ştiu ce decizie să iau.
Clar este că vreau să slăbesc, dar nu vreau să renunţ la paharul zilnic de vin de la masă. Nu o să beau decât un singur pahar de vin la masa de seară, asta cu toate că îmi aduce calorii în plus şi o incredibilă pofta de mâncare. Dar, ce să fac: o să stau mai mult pe bandă, o să înot cu zece, douăzeci de bazine în plus şi sper să-mi reuşească.Că vorba aceea: speranţa moare ultima…
Acum, sigur că da, era mai uşor să scot vinul din meniu aşa cum ar fi făcut orice om normal la cap. Fără riscuri de ciroza şi boli de inimă, fără prea multă carne în meniu, dar cu fructe, legume şi alte chestii dintre acestea de “păscut” cu care să tot trăieşti vreo două sute de ani. Şi pe deasupra mori “sănătos tun”, arăţi bine 
în coşciug, nu ai probleme cu capacul din cauza burţii.
Acum întrebarea este: ce rost are viaţa fără micile ei plăceri? Merită trăită într-un acvariu, într-un continuu regim, cu cântarul pe masă, cu ceiuţul şi brânza de vaci degresatâ alături, dacă acestea nu le pot înghiţi nici cu un camion de lămâi alături? Merită trăită fără întâlniri cu prietenii, fără socializarea din cârciumă, fără aniversări şi alte chefuri de toate genurile. Sau, merită să mergi la aniversări şi chefuri şi să stai “constipat” toată seara fără să bagi nimic în gură şi să faci pe deşteptul comentând despre meniul tău naturist? Din punctul meu de vedere: NU! Plus, că până la vârsta acesta nu am auzit de nimeni să moară pentru că: “a pocnit de sănătate”!
Aşa că o să rămân “beţivul” notoriu pe care-l cunoaşteţi şi o să scriu în testament să mă îngroape alături de două trei sticle de vin care să fie poziţionate undeva în zona obrazului meu drept. Nu de alta, dar mai bine să le am, dacă tot nu ştiu ce mă aşteaptă.
Nu mă vedeţi, dar îmi radiază faţă de fericire pentru că urmează cina şi mă aşteaptă vinul pe care o să vi-l descriu şi vouă bine-nţeles. Un singur pahar; e adevărat că l-am ales pe cel mai mare din casă şi e mai plin ca de obicei, dar ce e mai bun pe lumea asta decât un pahar de Terra Romana – Cabernet Sauvignon 2010, alături de pieptul de curcan la grătar? Vă spun eu… nimic!
Vinul are o culoare rubiniu strălucitoare puţin mai deschisă decât cea clasică. Un miros de lemn dulce, fructe de pădure coapte, puţin condiment şi o tuşă de carne crudă. Ce mi-a plăcut în schimb este gustul! Asta pentru că nu este un vin greu şi foarte corpolent, are o aciditate bună şi taninii calzi şi rotunzi, dar mai ales pentru că, are o eleganţă aparte şi un gust magnific puţin acrişor de fructe de pădure coapte care te fac să nu mai iei paharul de la gură. Are un post gust mediu care se termină cu o plăcută tenta amăruie care parcă-l înnobilează şi-l aşează pe binemeritatul piedestal. Este cum spuneam un vin uşor băubil, nesofisticat ce a mers nemaipomenit cu carnea albă de curcan şi poate fi băut zilnic la masă. Totul la un preţ în jur de 30 ron, achiziţionat de pe www.clubulcavalerilor.ro
Vă doresc degustare plăcută şi vă rog să-mi ţineţi pumnii în legătură cu dietă! Nu de alta, doar pentru a nu avea cu ce duce mâncarea la gură…
Bogdan
Cu Cocoșul la petrecere
….Invitat la ziua unei vechi prietene -Monica N., am avut de prezentat 3 vinuri albe, alături de Yugo N., care urma să prezinte 3 vinuri roşii. Pentru partea mea de prezentare, alesesem sauvignon blanc –Terase Danubiene de la Vinarte, Faurar Alb -cupajul de la Davino şi un chardonnay –Cocoşul dintre vii de la Recaş.
…
.Am început prezentarea, nu înainte ca amicul Doru să-mi facă un masaj pregătitor pentru alungarea spiritelor rele ce stau la baza discursurilor lungi şi terne, după care am început speech-ul cu câteva idei despre cultura vinului şi educaţie.
….Cum despre primele două vinuri am scris în postările anterioare, am să descriu doar Cocoşul dintre vii – chardonnay-ul, despre care eu am o părere foarte bună. Are o culoare de un galben intens, strălucitor, foarte promiţător şi frumos. 
Eu l-am descris ca având un miros pronunţat, cu arome integrate de banană, lămâi şi flori diverse, care te atrag. Lumea era nerăbdătoare să guste, însă amănuntele, deloc de neamintit despre vinificator, viille Timișului, povestea etichetei şi nivelul de aşteptare asupra gustului ce urma să vină, îi ţinea în aşteptare. Toate notele de degustare despre culoare şi nas se regăsesc şi în gustul care începe cu atacul dulcişor, dar ponderat de aciditatea zglobie şi de mineralitatea bună. Gura se umple de fructe şi ceva iz de flori plăcute, totul de plin de corp şi rămâi cu un gust lung de fructe integrate în cele aproape 14 grade de alcool, ale unui vin sec.
….Invitaţii stăteau cu buzele ţuguiate şi așteptau ca înghiţind, să simtă același lucru pe care eu îl regăseam şi încercau să mă aprobe sau nu. Am avut o plăcută surpriză să urmăresc câteva persoane care înghiţeau închizând ochii şi apoi zâmbind și care dădeau aprobator din cap. Altele, aprobau bulgăreşte şi murmurau că nu le-ar fi pe plac. Că-i cam dulce, cam dur, prea alcoolic şi nu se regăseşte în preferinţele lor. Deh !… Cu gustul nu te pui. Ar fi şi păcat. Eu îl găsesc un vin surprinzător de bun, care asociat cu paste inundate în brânză sau alte sosuri albe, îl scot bine în evidenţă. Eu îl asociez cu plăcere şi lângă o reușită salată de boeuf.
….Spre finalul petrecerii am scos lumea afară din local să mă vadă cum sabrez două spumante. Oamenii, 
cam neîncrezători și zâmbind de complezență, au cam pus mâinile la ochi și cântau „Mulți ani trăiască” cam printre dinți către mine, iar domnii cu prestanță și educație țineau măinile ca la executarea unei lovituri libere la fotbal. Am avut emoții mai mari decât la referendumul din iulie. Nu mi-a venit să cred ca mi-au ieșit ca la carte, asta și datorită trainingului făcut la GoodWine cu Razvan Cruceanu, căruia îi mulțumesc și pentru sabia împrumutată. Iar ca semn de maximă victorie (din păcate, n-a fost să fie și în iulie), am lansat un lampion.
….Ce seara reușită!
….La Mulți Ani, Monica!
….RaSto
.
.
Comentarii recente