Drumul vinului în Steiermark

Scris la 4 septembrie 2018 in Povesti despre vin | Niciun comentariu

“Scrie pe Vin2.ro” povești trăite de oameni care iubesc vinul. Astăzi îl avem invitat pe Bogdan Caracaleanu
Pentru al doilea an am petrecut câteva zile din luna august în Graz, unde gazda noastră a căutat să ne facă cât mai plăcut sejurul. Și ce putea fi mai interesant ca un drum prin sudul regiunii Steiermark, la graniţa cu Slovenia, unde se află Weinstrasse…adică „drumul vinului” ?!
Zona (cam la 30 de minute cu mașina de Graz) bine indicată de oriunde ai veni (autostradă sau drumuri secundare). Am ales varianta drumurilor secundare pentru a ne putea bucura de peisaj, de pe autostrada nevăzând mare lucru.
De cum intri pe Weinstrasse în timp ce drumurile se îngustează, panourile care indică cramele și localurile care servesc numai produse locale reci (Buschenschank) devin din ce în ce mai dese.
La început, poate ciudat, drumul vinului este mărginit de padure, dar din loc în loc apar bifurcaţii care duc spre o mulţime de crame. O porţiune din drum este și mai aparte, un sens fiind în Austria celalalt…în Slovenia!
Cum apar primele case de oaspeţi, devin vizibile și viile, practic vițele de vie sunt peste tot, cele mai multe cu struguri albi pentru vin, dar și cu struguri de masă.
Din păcate aici trebuie să ai un șofer la dispoziție, altfel suferi în tăcere (sau te abții) ca mine, fiind condamnat să conduc mașina și să trec pe langă locurile de degustare fără să opresc. Dar cum în Austria se acceptă un pic de alcool la volan, tot am degustat ceva pe drum.
Prima mini degustare a fost la Crama Bullman a cărei sală de degustare, cu un aspect mai modern (un pic contrastant) față de restul și plasată strategic lângă un loc cu o superbă panoramă, nu putea fi trecută cu vederea (plus ca avea și degustare de suc de mere….preferatul copiilor).
Cele 3 vinuri albe degustate (2 euro degustarea) nu au fost impresionante, dar ținând cont de prețul de achiziție, mic pentru Austria (6,1÷9,9 euro), era cam de așteptat.
Am început cu un Welschriesling (Riesling Italian) 2017. Ușor citric, floral, cu corp light, cu o mineralitate comună tuturor vinurilor degustate, o aciditate destul de scăzută și cu un final teribil de scurt, probabil este vinul de nuntă din zonă.
Sauvignon Blanc-ul tot 2017, s-a prezentat cu note tipice vegetale, cu o aciditate ceva mai mare și aceeasi mineralitate sesizabilă. Superior primului (inclusiv la pret) dar fără să mă facă să-l achiziționez.
Am încheiat degustarea cu un Chardonnay (denumit Morillon prin Steiermark/Styria) ușor baricat, destul de finuț, tipic, dar parcă fără zvâc și un stil găsit și pe la noi cam la aceeași bani.
În concluzie am plecat doar cu un suc de mere!
După ce am trecut pe lângă alte vii frumoase și ne-am intersectat cu o mulţime de mașini decapotabile de colecție (se pare ca austriecii au o obsesie în acest sens), am oprit la o cârciumă (Buschenschank) cu cramă proprie (Kästenburg), strategic poziționată pe un vârf de deal, cu scaune și mese plasate chiar lângă aracii cu viță de vie.
Aici am degustat un Sauvignon Blanc (insistând pe soiul considerat „Das Beste” în zonă) tipic (ardei gras+ alte note vegetale), cu aciditate proaspătă, ușor mineral și un postgust mediu, care a fost destul de OK și nici la un preț de speriat (12 euro).
Am plecat apoi spre Graz, dar nu fără să pozăm cea mai mare „sperietoare” de păsări devoratoare de struguri (numită Klapotetz), astfel de dispozitive ingenioase fiind prezente (la scară mai mică) cam prin toate viile.
În concluzie cred că pentru pasionații de acest aliment lichid cum mai este denumit vinul, o vizită prin aceasta superbă zonă este de neratat.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *