Fabricat in Vrancea

Scris la 29 octombrie 2019 in Povesti despre vin | Niciun comentariu

—-Chiar la inceputul lunii (3-6 octombrie) in Focsani a avut loc o noua editie a Festivalul Internațional al Viei și Vinului sub emblema inaugurala a noului concept Fabricat in Vrancea. Timp de 4 zile, o serie de manifestari organizate de Consiliul Judetean Vrancea legate de sarbatorile toamnei au celebrat munca vinarilor din judetul cu cea mai mare suprafata de vie din tara, dar si produselor de artizanat, a producatorilor locali de branzeturi, mezeluri, paine, dulciuri si haine populare. Am avut ocazia sa vizitez targul de produse traditionale din marginea Focsaniului, in Crangul Petresti – un nou si frumos complex ce gazduieste Muzeul Satului Vrâncean, unde am degustat vinuri de la crame consacrate, dar si de la producatori mici, insa, cu notorietate in zona. Tot parcursul meu in targ a fost insotit de muzica populara adusa sa insufleteasca vizitatorii invitati la jocuri si hore, asa cum stiu vrancenii cel mai bine sa sarbatoreasca.
—-N-am uitat de concursul de vinuri Bachus ajuns la editia a 10 a, la care mai mult de 300 de probe (desigur, mai mult vrancene) s-au intrecut pentru medalii. Experienta si tehnologia au invins si de data asta, asa ca marile medalii de aur au fost castigate: Sauvignon Blanc 2017 (sec) din gama Tectonic – Crama Girboiu, Cabernet Sauvignon 2014 (sec) din gama Grand Riserva – Domeniile Panciu și Vinars din gama Miorița 18 ani – Vincon.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *