….Pe 26 octombrie a fost Sf. Dumitru, așa că l-am sărbătorit pe tataie Mitu.
Cu o pofta nestăvilită de sarmale, ne-am dus la La Mama de lângă Dinamo, fiind aproape de el. Am studiat menu-ul cu mâncare, însă lista de băuturi, mai ales de vinuri, a suferit modificări mari de tot. Cum pe 20 oct. ne făcusem de cap în noua locație de la Universitate, am zis că de data asta să aprofundăm Poemul în Alb, numit aici Kerner-ul de la Villa Vinea. Soiul nefiind omologat în România, e trecut ca un vin alb de masă. În așteptarea sarmalelor, pe care le-am comandat eu, am avut suficient timp să-l mai iau la rost pe „nemțoiul” Kerner, pentru că nefiind zăpadă afară, încă nu-l pot numi Poem în Alb.
….Dând noroc cu tataie, l-am cercetat mai bine și la culoare și am văzut un galben pai spre un pic de verde, foarte clar și strălucitor. Mirosindu-l, nu te impresionează foarte tare, dar îți dai seama că e ceva promițător, cu iz de fructe verzi, necoapte. Prima gură te surprinde, având senzația că e un cupaj între riesling, fetească, ceva sauvignon, dar și ușoare urme de tămâioasă seacă. Apoi, simți tăria vinului (cu alcool de 14%) și pui paharul jos dându-ți seama că ai de-a face cu partener serios la masă. E ceva floral acolo, dar și zărzărele și măr verde. Nu are un post gust pronunţat, dar în combinaţie cu mâncarea, totul se rotunjeşte foarte bine. Sarmalele erau chiar bune şi în combinaţie cu vinul, îţi dau un Poem de Vis. Îl recomand pentru testare și nu numai, însă chefuri prelungite cu vinul ăsta, nu cred ca puteți face. E cam tare. Nici tataie nu prea „s-a luat în gură” mult cu el, cedând după al doilea pahar şi cerând apă şi un desert.
….La mulți ani, tataie Mitu și succes Kerner – Poem în Alb !
RaSto
Sarmale cu orez? Caci altfel nu prea inteleg ce cauta albul in poemul asta. Mai ales cu cainii rosii atat de aproape.
Poem in Alb se numeste vinul Kerner din lista de vinuri de la La Mama.
Da, am citit textul. ideea era ca nu prea merge vinul alb cu sarmalele.
Ups! esti sigur?
Cam.
eu recomand regula de aur : vinul cel mai bun e ala care-ti place. de-aici, chestia cu asocierile cu mancarea incep sa se dilueze serios.
La multi ani tataie!!